Powered By Blogger

sâmbătă, 10 septembrie 2016

RODICA ELENA LUPU editor/tehnoredactare/coperta - CULTURA ROMÂNĂ ȘI SPIRITUL DE HAITĂ, de MAGDALENA ALBU



Există mai multe tipuri de haită: cea clasică, specifică animalelor hămesite de foame, cea a oamenilor, fundamentată pe interese comune, în general, meschine şi de tip ilicit, dar şi cea a devoratorilor special setaţi împotriva valorii naţional-universale, care îşi împrăştie necontenit în dreapta şi în stanga ura lor patologic funciară, îmbăloşând şi ucigând tot ce ating şi tot ceea ce şade în apropierea colţilor lor ascuţiţi şi nemiloşi. Aşa că, nu am cunoştinţă câte cotloane ascunse o fi având templul vast al culturii române din toate timpurile, dar ştiu precis că acolo trebuie să miroasă foarte urât, din moment ce anumiţi inşi de astăzi se încumetă cu mult curaj să îi categorisească sistemul axiologic într-un fel, care nu le face absolut deloc cinste şi onoare. Mai mult, avem de-a face aici, în mod sigur, cu o cale elocventă de a-şi evidenţia propria subdimensionare a demnităţii individuale de sine şi nimic mai mult. Iar „hoiturile” care populează, în general, cotloanele ascunse, au, după cum se ştie, fiecare în parte, mirosurile lor specifice cauzate de putrefacţia a ceea ce se poate vedea cu ochiul liber din organismul supus descompunerii de sine.

Dacă facem aici referire strictă la fiinţa umană, atunci putem spune că miezul ei poate fi singurul rămas totalmente nealterabil numai dacă „ceea ce este mai nobil din tot ce avem”, vorba filosofului german născut la Mohrungen acum mai bine de două secole, Johann Gottfried HERDER, este lăsat să îşi consume substanţa interioară într-un lung şir de erori nefaste, supuse unei pseudojudecăţi ilogice şi axate pe o rea intenţie iniţială. (Magdalena Albu) 

5 comentarii:

  1. Cata dreptate are autoarea! Cu respect fata de dumneavoastra doamna director a editurii ANAMAROL! Cu respect fata de autoare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, asa este! Cu admiratie si respect!

    RăspundețiȘtergere
  3. O carte care trebuie citita! Felicitari doamnei editoare si autoarei!

    RăspundețiȘtergere