Powered By Blogger

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Casa parinteasca, de Rodica Elena Lupu[




CASA PĂRINTEASCĂ

Pierdută în tăcere şi nemişcare,
Trăia şi răsufla ca înainte.
Razele lunii jucau închipuiri,
Feste ciudate şi pentru imaginaţia unui visător.
Cum stăteam pierdută în tăcere şi nemişcare
Puteam să jur că nu era goală,
Casa trăia şi răsufla la fel ca înainte.
Ferestrele erau luminate,
Perdelele fâlfâiau lin în noapte,
În bibliotecă uşa întredeschisă,
Uitaţi pe birou ochelarii mei,
Alături de vasul plin cu trandafiri tomnatici.

Un nor nevăzut până atunci
Acoperi luna, oprindu-se o clipă,
O mână întunecată înaintea unui chip.
Nălucirea pieri
Şi luminile ferestrelor se stinseră.
Aveam înaintea mea
Ziduri tăcute… fără suflet.

În vis, pe când norul acoperea luna,
Mă aflam departe
Şi aveam să mă trezesc în camera mea
Oftând, deschizând ochii
Mirându-mă de soarele strălucitor,
De cerul larg şi senin,
Atât de deosebit,
De dulcea lumină din visul meu.

Din volumul FERESTRE COLORATE, 
de Rodica Elena Lupu
antologie lirică, Editura ANAMAROL, 2015

NOI VOM FI - versuri, videoclip RODICA ELENA LUPU

miercuri, 28 ianuarie 2015

Mulţumesc pentru frumoasele mesaje... Rodica Elena Lupu


Va mulţumesc pentru frumoasele mesaje trimise cu prilejul zilei mele de nasşere. 
Sufletul să vă fie plin de bucurie, sa măsuraţi timpul in clipe petrecute cu cei dragi şi să luaţi din fiecare zi o amintire! Gânduri bune spre voi, cu drag şi aleasă preţuire!

ARS POETICA

O sabie de lemn în muntele stâncos
Aceasta-ar vrea să fie
Mai noua mea poezie.
Să tremure, să cânte, să răsune
Când stă să-nfrunte piatra
Ca un potop de strune.
Să i se-audă glasul
Peste prăpăstii sumbre
Şi să-i urmeze pasul
Cor imens de umbre...
Rămâi aşa, rămâi de-a pururi dreaptă
Să urc cu tine treaptă după treaptă
Până acolo unde ştii

Că ne schimbăm în stol de ciocârlii.

marți, 27 ianuarie 2015

TV FAMILIA FAVORIT - LA MULŢI ANI FLORIN PIERSIC ŞI RODICA ELENA LUPU!


Familia Favorit a adăugat 3 fotografii noi.
1 oră · 
Noi, FAMILIA FAVORIT, facem un obicei! Oamenii mari ai acestei țări, cei ce-au zidit numele întreg, ce-i ce cântă și-au cântat, ce ce ridică aripi, cei ce-au jucat și au iubit, vor fi amintiți de noi, vor fi aplaudați și premiați! E o datorie, o lege nescrisă la care ne supunem!
Azi, FLORIN PIERSIC își celebrează ziua de naștere. Fuego a complotat cu noi și cu partenerii fideli ai emisiunii, echipa VATRA NEAMULUI și a imortalizat o parte din salonul ce-i poartă numele de la restaurantul cu pricina, care de altfel omagiază marii scriitori și oameni de cultură ai acestei țări prin conceptul inedit de prezentare.
„ Florin Piersic este farmecul teatrului românesc! Este comedia și drama, este cea mai bună replică pe care oratoria teatrului românesc a putut-o formula! La mulți ani, maestre! ” ( FUEGO )
Noi îi urăm ani mulți și multe apariții. Simbolic, îi oferim un trofeu ARTĂ PENTRU ETERNITATE. Și tot astăzi, atât noi, cât și FUEGO urează ani mulți, inspirație și multă sănatate poetei RODICA ELENA LUPU, prietena emisiunii.


CINE SUNT EU? - versuri, montaj, RODICA ELENA LUPU




sâmbătă, 24 ianuarie 2015

SĂNĂTATE ŞI FRUMUSEŢE, de RODICA ELENA LUPU


FRUMUSEŢE... PRIN  TINE SPIRITELE  SUNT  TARI ŞI  INIMILE  MĂREŢE

Oglindă oglinjoară....?
Iată o întrebare pe care şi-o pune fiecare.
Ai o  oglindă? Priveşte-te cu obiectivitate! Ceea ce vei vedea este efectul a ceea ce tu faci pentru tine. Eşti mulţumită de frăgezimea şi culoarea tenului, de limpezimea ochilor, de strălucirea părului, de prospeţimea gâtului? Nu? Te rog, nu te certa cu oglinda! Mai bine învaţă ce trebuie să faci şi vei vedea că oglinda va fi una din prietenele tale.
Pentru voi dragi cititoare sfaturile de la mama şi bunica sunt la îndemâna fiecăreia, nu sunt scumpe, iar rezultatele, veţi vedea, sunt miraculoase.
 În mare măsură tinereţea chipului – ca şi a trupului de altfel – o asigură fermitatea liniilor şi a contururilor. Deci, faceţi zilnic gimnastică şi mişcare. La prima vedere rămâne însă tenul, care, ne produce adesea destule neplăceri.
„Pielea constituie supapa de siguranţă a maşinii umane” spunea Marie Curie. Înaintea oricărui tratament cosmetic – arta îngrijirii externe a corpului şi a înfrumuseţării cu ajutorul unor preparate speciale – trebuie să situăm grija pentru sănătate. Tenul reflectă cu fidelitate starea sănătăţii întregului organism.
Frumuseţea...
Cântată de poeţi, adorată şi blestemată, imortalizată în marmură şi turnată în bronz, râvnită ca o comoară, câte pasiuni n-a stârnit şi câte destine n-a dictat această capricioasă imposibil de definit! Ce e frumuseţea?
O scrisoare de recomandaţie pe care natura o dă favoriţilor ei, spunea Voltaire, un bun trecător, o definea Ovidiu, iar Bacon spunea că orice frumuseţe remarcabilă are ceva bizar în proporţiile sale...
Nu e nici o ruşine să recunoaştem că frumuseţea ne preocupă şi pe noi? Ea, frumuseţea a preocupat omenirea din leagănul existenţei sale, cu forţa şi permanenţa unei necesităţi, înscrisă în fibra cea mai lăuntrică a omului. Nici măcar exagerările şi abuzurile în domeniul cosmeticii nu sunt de dată recentă.
Azi e pe deplin înţeleasă şi chiar cultivată năzuinţa femeii spre frumuseţe. Şi chiar dacă nu orice femeie se încadrează în aceste canoane – „Orice femeie remarcabilă are ceva bizar în proporţiile sale” cum spune filozoful Bacon -, fiecare femeie are un farmec al ei, feminitatea fiind prin ea însăşi un certificat de frumuseţe. Şi, oare graţia, gingăşia, delicateţea nu sunt trăsături feminine? E necesar doar un dram de atenţie pentru a o pune în valoare prin îngrijire, îmbrăcăminte, pieptănătură sau fard.
Un lucru e sigur: nu există frumuseţe fără curăţenie desăvârşită şi fără sănătate.


joi, 15 ianuarie 2015

LA A MUZELOR CHEMARE versuri RODICA ELENA LUPU

Confluenţe Literare : LA A MUZELOR CHEMARE: LA A MUZELOR CHEMARE

                                                   

LA A MUZELOR CHEMARE
de RODICA ELENA LUPU

Am început a scrie versuri
De toţi aş vrea a fi citite
Citească-le şi nechemaţii
Cu sufletele rătăcite.

Îmbrac în roz, teme, intenţii,
Tot ce am vrut cândva a scrie
Să se oftice concurenţii
Că vor rămâne-n veşnicie.

Nu am să scriu versuri abstracte,
Nici versuri albe care mint,
Şi nici versuri degenerate
Nu vreau poeme labirint.

Vreau strofelor să dau culoarea
Cireşei coapte sau a rozei,
Versul să murmure ca marea
Prins în fineţea tuberozei,

Iar rimele să ia dulceaţa
Din mierea dulce de albine
S-abunde, să le râdă faţa
Să le citeşti gândind la mine.

Şi la a muzelor chemare
Într-o pornire salutară
Poemele-or avea culoare
Care pe critici să îi doară.

NOI VOM FI - versuri, videoclip RODICA ELENA LUPU




                                                      

miercuri, 14 ianuarie 2015

SIMBIOZE LIRICE volumul 10 - NOUĂ APARIŢIE LA EDITURA ANAMAROL


Editor / tehnoredactare: RODICA ELENA LUPU
Coperta / grafica:  GEORGE ROCA
.......................................................

A te avânta pe drumul minunat, dar de multe ori spinos, al împlinirii în arta scrisului înseamnă să te cunoşti mai întâi pe tine însuţi. Să-ţi cântăreşti posibilităţile, să-ţi stabileşti limitele. Să lupţi necontenit împotriva a tot ce stânjeneşte chemarea pe care o simţi pentru împlinire, să cultivi cu grijă şi ambiţie tot ce ai mai bun în tine.

Scrisul, - Verba volant, scripta manent! - Muzica, Arta implică răspundere, tocmai pentru că nu pot fi alchimizate, nu pot fi ritualizate într-un turn de fildeş, ci aparţin lumii întregi, tuturor acelora care iubesc frumosul.

SIMBIOZE LIRICE - Antologia de poezie ANAMAROL, volumul 10, cuprinde poezii semnate de douăzeci de poeţi: ELENA ARMENESCU, MAGDA BĂDOIU, ION DODU BĂLAN, DAN BODEA, ION BRAD, IOAN V. MAFTEI-BUHĂIEŞTI, ŞTEFAN DUMITRESCU, MARIA FILIPOIU, ELENA VICTORIA GLODEAN, RODICA ELENA LUPU, SABINA MĂDUŢA, CONSTANTIN MIRONESCU, CARMEN MELANIA MUNTEANU, ISABELA NEAGU, MARIA NICULESCU, MARIANA POPA, VIORICA POPESCU, SIMONA PUŞCAŞ, GEORGE ROCA, MARIA ELVIRA VANCEA, mari suflete omeneşti, fără de care nu ar fi putut fi creatori de frumos.

Fie ca aceste creaţii să ajungă acolo unde le este locul  lor firesc, în inimile şi sufletele celor care iubesc poezia

Rodica Elena LUPU
Membră a Uniunii Scriitorilor din România


RODICA ELENA LUPU - SĂ NU UITĂM COSTUMUL NOSTRU ROMÂNESC...




sâmbătă, 10 ianuarie 2015

IUBIRE, TU, versuri, RODICA ELENA LUPU

IUBIRE, TU

În calea mea eşti un surâs,
În mine eşti mereu dorinţă,
Mereu vei fi a mea iubire
Te port în suflet cu credinţă.

În ochii mei eşti un zefir,
În faţa mea un crin în floare,
Dragostea mea, prezentul viu,
Iubirea strânsă în petale.

În gândul meu tu eşti speranţă,
În dorul meu eşti sărbătoare,
În somn eşri noapte fără ceaţă
Eşti steaua mea din Carul Mare.

În tot ce sunt eşti aşteptare,
Eşti murmur, cântec, tinereţe,
Tu eşti refrenul fără care
Iubirea mea ar fi tristeţe.


TIMPUL NU TRECE, versuri montaj, RODICA ELENA LUPU



TIMPUL NU TRECE

Suntem la fel ca Pământul,
Rotindu-ne-ntre zi şi noapte,
Între întuneric şi lumină
Bine şi rău, vise şi fapte.

Iubiri, tristeţi, vise frumoase,
Multe aduceri aminte,
Atunci când trecutul nostru
Are parfum de cuvinte.

Timpul nu trece nicioatată
Noi trecem şi privirile
Viaţa merge mai departe
Rămân doar amintirile.