Powered By Blogger

marți, 16 iunie 2020

Rodica Elena Lupu - Lacul Constanța


Lacul Constanța este cel mai mare lac al Alpilor, situat pe cursul râului Rin și aflat la granița dintre Germania, Elveția și Austria. Este situat chiar pe colțul celor trei frontiere.
Lacul are o suprafaţă de 536 km², lungimea este de 63 km, lăţimea 14 km iar adâncimea medie este de 90 m.
Cel mai mare oraș situat lângă acest lac este orașul Konstanz, cu o parte pe teritoriul Germaniei și alta pe teritoriul Elveției.
Lacul Constanța ocupă o imensă vale glaciară, care a luat naștere într-o depresiune tectonică. Demnă de atenție este forma pe care o ia lacul în partea de nord-vest, unde s-au format două brațe despărțite de colina Boden.
Lacul are 10 insule, dintre care cele mai mari sunt Mainau, Reichenau şi Lindau.

duminică, 14 iunie 2020

Rodica Elena Lupu - LUCEAFĂRUL...MIHAI EMINESCU - CE-ŢI DORESC EU ŢIE DULCE ROMÂNIE... MIHAI EMINESCU



PLOPUL

I-am fost martor
îndrǎgostitului
ce-a aşteptat
“o şoaptǎ de rǎspuns”,
pentru a se putea aprinde
candela iubirii pe pǎmânt.
Azi vreau 
sǎ nu vǎd,
sǎ nu aud,
sǎ nu simt 
ce se aprinde
la nivelul egoismului existenţial.
Dn volumul FERESTRE COLORATE, de Rodica Elena Lupu - Editura ANAMAROL, 2015.
Mihai Eminescu este: „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica.
 „Evlavia pentru timpurile de cinste, bărbăţie şi măsură.(...) Dispreţul pentru uzurparea conducerii de puţinii care nu s-au ridicat măcar prin inteligenţa, cultura şi munca lor. (...) Afirmarea unităţii româneşti eterne, groaza de cotropirea străină, care ucide o conştiinţă, împiedică o desfăşurare, sfarmă un viitor, lasă fără îngrijire un trecut, pentru a da în loc jaf şi corupţie, oricare ar fi numele cotropitorului, al celui dintîi dintre neamurile de cultură ori a celei din urmă plebi asiatice.” - Nicolae Iorga, EMINESCU, Editura Junimea, Iaşi, 1981.
Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889 şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.
Astfel se stinse ...  cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale  scria despre moartea poetului, George Călinescu.


Iunie 2017 - Volumul de poezii SCRISORI a fost realizat în ediție bibliofilă, un număr de 100 de exemplare, „Hors Commerce“, numerotate de la 001-100, purtând semnătura scriitoarei Rodica Elena LUPU, managerul Editurii ANAMAROL, Bucureşti, donate prietenilor şi bibliofililor în cadrul evenimentului cultural dedicat poetului nepereche. 

marți, 9 iunie 2020

Rodica Elena Lupu, Ana-Maria și Monia Stoican - New York



Empire State Building este un zgârie-nori și se află la intersecția dintre Fifth Avenuee și West Street 34. Clădirea a fost cea mai înaltă clădire din lume pentru mai mult de 40 de ani



duminică, 7 iunie 2020

Rodica Elena Lupu - Statuia Libertății - Insula Ellis - New York - S.U.A.

Spre Statuia Libertății - Cel mai cunoscut monument al Statelor Unite si unul dintre cele mai populare din intreaga lume, recunoscuta imediat oriunde, a devenit în ultimul secol mai mult decât o statuie a orașului. Părând că veghează portul New York, a fost în fapt un dar din partea Franței, pentru a sărbători centenarul SUA în 1876. Creatorul ei a fost sculptorul francez Frederic-Auguste Bartholdi, care a lucrat nu mai putin de 21 de ani la cel mai ambițios proiect al său, în timp ce structura interioară a fost realizată de celebrul Eiffel.
New York - Statiua Libertății
Statuia Libertății este un monument în portul „Liberty Island” din orașul New York. A fost plasat în anul 1886 la intrarea portului de pe insulă cu scopul de a transmite călătorilor sosiți salutul de bun venit pe pământ american.


Ana-Mara și Monia Stoican
Insula Ellis, aflată la gura de vărsare a Râului Hudson, a fost între 1892 și 1954 simbolul imigrației americane, punctul de sosire pentru mai bine de 12 milioane de oameni. Astăzi, descendenții lor reprezintă peste 40% din poulația SUA. 


sâmbătă, 6 iunie 2020

Rodica Elena Lupu - New York, 2016

Wall Street - Strada Zidului, unul dintre simbolurile cele mai recunoscute ale cartierului financiar din New York, este statuia taurului de mai sus - taurul reprezinta "bull market", o piata in continua crestere. Inspirat de prabusirea bursei din 1987, sculptorul Arturo Di Modica a creat statuia taurului de peste 3000 de kg ca un simbol al optimismului.
Wall Street este una dintre cele mai celebre strazi nu doar din New York ci din intreaga lume. Este la fel de cunoscuta ca Champs Elysee din Paris, La Rambla din Barcelona sau Strip din Las Vegas. 

Podul Brooklyn este unul dintre cele mai vechi poduri suspendate din Statele Unite. Finalizat în 1883, leagă cartierele Manhattan si Brooklyn din New York City, 
traversând East River.
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. 
Fondată la 24 octombrie 1945, după al doilea război mondial, 
are astăzi 193 de state membre.
Gara Grand Central este aproape la fel de populară ca Times Square.

Rodica Elena Lupu - New York, 2011

Unul dintre simbolurile cele mai recunoscute ale cartierului financiar din New York, este statuia taurului - taurul reprezinta "bull market", o piață in continuă creștere. 
Inspirat de prabusirea bursei din 1987, sculptorul Arturo Di Modica a creat statuia taurului de peste 3000 de kg ca un simbol al optimismului. Acesta a amplasat-o in 1989 in fata cladirii Bursei din New York, fara autorizatie. Politia a indepartat statuia, dar la cererea unanima a opiniei publice, statuia a fost re-amplasata in Bowling Green, o mica piata din apropiere de Wall Street. Statuia a devenit rapid una dintre atractiile cele mai populare din Lower Manhattan.
Manhattan
Teatrul Broadway, Broadway pe scurt, se referă la spectacolele de teatru prezentate în 41 de teatre profesioniste cu peste 500 de locuri situate pe Theater District și Lincoln Center de pe Broadway, în Manhattan, New York.
Pe Broadway
,
La NY cu prietenii mei Sorin Olariu și soția, mai 2011

joi, 4 iunie 2020

Rodica Elena Lupu - Barajul Hoover unde cimentul se va întări complet abia peste 500 de ani? - Dintre statele Nevada și Arizona - Statele Unite ale Americii

Barajul Hoover, cunoscut anterior sub numele de Boulder Dam, este un baraj gravitațional în arc realizat din beton armat închizând delileul Black Canyon al fluviului Colorado River, la granița dintre statele Arizona și Nevada ale Statelor Unite ale Americii. 
Barajul Hoover este unul dintre cele mai fascinante baraje din lume. Acesta a fost construit în doar cinci ani. Se spune că barajul din Statele Unite ale Americii este proiectat să reziste cel puțin 2.000 de ani și cimentul se va întări complet abia peste 500 de ani.



Nevada -  unoscut în perioada "goanei după argint", urmând cea  a  "goanei după aur" și, a devenit cunoscut în întreaga lume pentru legalizarea extensivă și intensivă a  jocurilor de  noroc și a industriei aferente acestora (gaming industry).
Nevada este un stat al Statelor Unite ale Americii care se găsește în partea central-vestică a acestora.
Arizona, conform originalului [The] State of Arizona, este un stat al Statelor Unite ale Americii situat în vestul țării. Arizona a devenit cel  de-al patruzeci și optulea stat al USA la 14 februarie 1912, fiind ultimul dintre cele 48 de state continentale care s-au alăturat USA.