Powered By Blogger

marți, 30 septembrie 2014

Rodica Elena Lupu Nürnberg - Radio Z - Lansare carte



Oraşul Nürnberg este situat în landul Bavaria, important centru cultural, cu universitate şi institute de învăţământ superior şi de cercetări ştiinţifice, nod de căi de comunicaţii, important centru industrial, cu întreprinderi constructoare de maşini, electrotehnice, chimice, de pielărie, alimentare, de prelucrare a lemnului, textile şi jucării. Marii reprezentanţi ai Renaşterii germane, Hans Sachs, A. Krafft, Veit Stoss, A. Dürer, M. Behaim, au trăit şi au lucrat la Nurnberg. Oraşul este vestit pentru monumentele sale medievale şi pentru activitatea artistică desfăşurată aici încă din secolul 11. Printre monumente se numără vechiul castel din secolul 11 şi bisericile Sf. Sebaldus şi Sf. Laurenţiu, datând din secolul 14.
Oraşul a fost zguduit de-a lungul timpului de puternice frământări sociale. Războiul de treizeci de ani şi consecinţele marilor descoperiri geografice au determinat declinul economic al Nürnbergului, iar în 1806 ajunge în stăpânirea regelui Bavariei. Aici a avut loc Procesul de la Nürnberg (...)

Fragment din Vacanţe, Vacanţe... Drumuri printre aminitiri
de Rodica Elena Lupu
editura ANAMAROL, 2003



Lansare de carte   
AUTOPORTRET / SELBSTPORTAT  
de Rodica Elena Lupu
Nürnberg 

sâmbătă, 27 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - LANSARE CARTE - AMBASADA ROMÂNIEI ÎN REGATUL SPANIEI


Sunt onorat că printre prietenii mei de suflet se află şi distinsa doamnă Rodica Elena Lupu, descinsă şi ea din Ardealul meu istoric, una dintre cele mai importante scriitoare ale ţării noastre.
Regret că nu am putut fi prezent la manifestarea prilejuită de lansarea volumului „CÂT MAI E VREME”, ediţie bilingvă româno-spaniolă, iniţiativă lăudabilă a Ambasadei României la Madrid de a promova valorile culturii româneşti.
Volumul ce se va lansa va fi o invitaţie pentru cititor de a cunoaşte opera acestui scriitor complet şi complex şi fiecare va rămâne uimit de setea şi curajul cu care romanciera şi poeta pătrunde în abisul fenomenului uman- fiind obsesia melancolică a întregului demers artistic al autoarei de a găsi şi ilumina adevărul despre paradoxala şi frenetica lumină plină de umbre care este fiinţa umană.
Acest volum este încă o săgeată trasă din inima Elenei Rodica Lupu care arde de mult timp pentru poezie.
Nu pot decât să mă bucur încă o dată pentru darul pe care ni-l face prin această carte, pentru succesul domniei sale şi  nutresc speranţa că demersul excelenţei sale, doamna ambasador, Maria Ligor, va deveni o permanenţă şi că mulţi alţi reprezentanţi ai lumii literare şi artistice vor avea şansa să fie cunoscuţi peste graniţele ţării.

    Cu deosebită consideraţie,
                     Paul Surugiu-Fuego    
Bucureşti, 07.10. 2010


RODICA ELENA LUPU - VALENCIA


VALENCIA - ORASUL VIITORULUI... AICI ESTE O INCANTARE TOTUL!

Valencia este al treilea oraş ca mărime din Spania şi are o populaţie de peste şapte sute cincizeci de mii de  locuitori. S-a eliberat de sub arabi după un asediu care a durat 20 de luni. Turnul octogonal domină oraşul. Clopotele lui au vestit victorii sau când oraşul a căzut în mâini duşmane. Pelerini şi fântâni arteziene sunt la tot pasul. Spania este un exemplu în turism. Lângă Plaza del Tors este gara, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată din Spania. Larma curat latină, cu muzică la 120 decibeli, este pe toate străzile. Florile sunt exportate în Scandinavia, Anglia, constituind afaceri bănoase. Se exportă flori proaspete şi livrate prompt. Piaţa Saragosa, cu catedrala Valencian, construită în secolul 14, are trei portaluri: unul roman, unul gotic, cel din mijloc, cu figuri sobre, înalte, zvelte şi unul rococo. În interiorul catedralei, se pot vedea sculpturi în piatră, executate de meşteri anonimi. În piaţa catedralei susurul artezienei, cu statui turnate în bronz, gungurit de porumbei te impresionează. Evantaiul simbolistica spaniolă, dacă îl vrei amintire se găseşte la tot pasul şi nu costă mult. Şalul cu flori multe, din mătase şi cu franjuri face parte din limbajul tainic al eternului feminin, care, cu moda de azi, se cam uită. Şalul catalan, evantaiul, simboluri spaniole nu se mai poartă. Azi blugii întinşi pe fese şi încălţările cât  anvelopele de tractor le-au dus în uitare. Coride cu toreadori şi tauri nu am văzut, de fapt nici nu am vrut să văd aşa ceva. Astfel de spectacole nu aş putea să le suport, sunt prea dureroase. N-am văzut tauri cu excepţia unuia încremenit pe un deal în amintirea celor căzuţi în arene. (...)

Fragment din Vacanţa, Vacanţe...Drumuri printre amintiri... volumul II, de Rodica Elena Lupu
Editura ANAMAROL, 2004

marți, 23 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - BARAJUL HOOVER S.U.A.


Chiar dacă din cauza curentului coafura nu e cum îţi doreşti merită să vezi acest baraj.


Barajul Hoover (conform originalului Hoover Dam), cunoscut anterior sub numele deBoulder Dam, este un baraj gravitațional în arc realizat din beton armat închizând delileul Black Canyon al fluviului Colorado River, la granița dintre statele Arizona și Nevada ale Statelor Unite ale Americii.
Construcția barajului Boulder, numit ulterior în mod controversat barajul Hoover după cel de-al 31-lea președinte american Herbert Hoover, a început în anul 1931 și a durat 5 ani, până în anul 1936, în timpul perioadei cunoscută ca Marea depresiune economică. Construcția barajalui a fost rezultatul unui masiv efort federal și local și a costat viața a peste o sută de oameni.
Având o lungime de 379 metri și o înălțime de 221 metri, barajul Hoover a fost timp de 22 de ani cel mai înalt baraj din lume. Pe marginea sa superioară există o șosea cu o lățime 5 m, care unește Arizona și Nevada, respectiv cele două coaste ale oceanelorAtlantic și Pacific, între San Francisco și New York. În regiunea cea mai uscată și cu clima cea mai toridă din Statele Unite ale Americii, din nordul deșertului Sonora și sudul deșertului Mojave, barajul Hoover asigură apa pentru milioane de oameni. Construcția barajului a dus la formarea lacului de acumulare Mead, care este unul dintre cele mai mari lacuri artificiale din lume.



duminică, 21 septembrie 2014

SPECTACOL DE EXCEPȚIE MARCA TUDOR GHEORGHE


SPECTACOL DE EXCEPȚIE MARCA TUDOR GHEORGHE, ALĂTURI DE ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO ȘI VOCILE DE AUR ALE CORULUI NAȚIONAL DE CAMERĂ ”MADRIGAL”

            Cu certitudine cea mai de succes serie de spectacole iubite de publicul român din ultimii ani este seria ”Anotimpurilor poeziei românești” a Maestrului Tudor Gheorghe.
            Și dacă fiecare anotimp a fost celebrat alături de mii și mii de spectatori din toată țara în toți acești ani a venit vremea să putem sărbători toate cele patru anotimpuri, printr-un regal unic oferit de Maestrul Tudor Gheorghe publicului spectator.
            Mai adăugați acestui super spectacol doua branduri de țară: extraordinara Orchestră Națională Radio și vocile de aur ale Corului Național de Cameră ”Madrigal” și veți avea cu siguranță imaginea de ansamblu a unui proiect unic, atât prin anvergura sa temporală, în creația maestrului Tudor Gheorghe, cât și prin ineditul acestei sinteze a Anotimpurilor, într-un singur concept cu o producție pe măsură, în care dirijorul Marius Hristescu a adaptat cele mai frumoase partituri acestui proiect.
            Concertul ”Anotimpurile Mele” va avea loc joi, 9 octombrie 2014, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București, iar biletele s-au pus deja în vânzare prin rețeaua Eventim.
            ”De fiecare dată când îl ascult - și asta se întâmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară și cultă – poate mișca munții. (...) Problema mea inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup.”  spunea  Marin Sorescu despre fenomenul Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe despre spectacol:
            ”Prin varietatea tematică, prin perfecțiunea stilistică, prin frumusețea exprimării atâtor sentimente umane, poezia românească n-are nevoie de artificii spre a fi pusă în valoare în toată splendoarea ei. Dar într-o vreme când e citită din ce în ce mai puțin, m-am gândit că n-ar strica s-o îmbrac într-o haină de gală și s-o ofer spre admirație la cât mai mulți degustători de frumos. Așa au apărut pe rând cele patru anotimpuri ale poeziei românești cântate în acompaniamentul unei orchestre simfonice și a unui cor academic. Fiecare ”anotimp” având cum e și normal, ritmul și culoarea lui. În fiecare spectacol, fie Primăvara, fie Toamna, Vara sau Iarna, sunt presărate bijuterii poetice sau muzicale.
            Când m-am hotărât să fac acest spectacol – ”Anotimpurile mele” – nu m-am gândit decât ce poeme voi nedreptăți, lipsindu-le de întâlnirea cu publicul care le-a îndrăgit deja în reprezentațiile cu fiecare anotimp.
            Voi primi mustrări din partea multor prieteni care vor fi mâhniți că n-am cântat cutare sau cutare poezie. Vor avea dreptate, dar ce pot face? Credeți-mă că-mi va fi greu să aleg. Fiți siguri că voi încerca să vă mulțumesc pe toți. Dar...vorba lui Caragiale: ”Ce păcat, că nu se poate cu de toate!”



sâmbătă, 20 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - ORAŞUL INTERZIS - BEIJING - CHINA


Oraşul Interzis sau Palatul Interzis cum i se mai spune, este poate prima destinație a oricărui turist în Beijing. Nu numai că este emblematic pentru semnificația în sine, dar este un obiectiv turistic situat în centrul orașului și ușor de găsit. Mai mult decît atît, se află chiar în renumita Piață Tienanmen pe care de altfel o mărginește în partea ei nordică. Un uriaș portret al lui Mao privește forfota de oameni din piață.
Construcția Orașului Interzis a început în 1406 și a durat pînă în 1420, moment în care capitala Chinei imperiale a fost mutată la Beijing. Pînă la abdicarea ultimului împărat în 1912 și instaurarea republicii, aici a fost centrul politic al Chinei, fiind reședința a nu mai puțin de 24 de împărați, 14 aparținînd dinastiei Ming și 10 aparținînd dinastiei Qing – ultimele 2 dinastii care au condus China imperială.

miercuri, 17 septembrie 2014

SUFLET DE FEMEIE - versuri RODICA ELENA LUPU


Eşti gîndul meu plin de iubire
În inimă te port mereu
Te-mbrac în dulcea fericire
Şi scriu numele tău în cerul meu...


marți, 16 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - DACĂ E MARŢI, E BELGIA...


A şti, a gândi, a visa, totul este în unitate.
Din tradiţie se naşte stabilitatea…din unitate se naşte puterea.

 „Dacă e marţi, e Belgia” spune titlul unui film, sugerând cu ironică simpatie dimensiunile inimoasei ţări din inima Europei. Am avut plăcerea de a vedea această ţară datorită invitaţiei făcută de o doamnă drăguţă din Bruxelles, pe care am cunoscut-o întâmplător, într-o călătorie prin Europa. Am acceptat cu plăcere invitaţia şi iată-mă în Belgia.
Bruxelles este dedicat bucuriei privirii... De aceea, plimbarea oaspetelui poate începe cu un prim plan al pieţei de flori. În fiecare zi, culorile vii se înveselesc înaintea faţadelor aurii. Duminica, un itinerar de rutină: tarabele anticarilor din Sablon, derutant, ceva mai încolo la câteva sute de metri, „Moşii” din piaţa Jeu de Balle. La Marolles, inima populară a oraşului, Bruxelles este emoţionant. Nu sunt pieţele pretextul pe care oamenii îl folosesc pentru a se întâlni?
Uimitoarele vitrine absorb trecătorul vulnerabil de-a lungul arterelor prestigioase. În Galeriile Saint-Hubert, şi apoi pe strada Antoine Dansaert, bântuie farmecele stiliştilor. Acolo, bărbatul şi femeia sunt reinventaţi. În pasaje, uşile intredeschise ale micilor prăvălii povestesc despre Bruxelles şi-i deconspiră pe cei dinăuntru... Dar mai sus, spre centru, bulevardul Waterloo respiră luxul şi voluptatea înaltei societăţi. Fervoarea credinţei a edificat capodopere majore ale arhitecturii religioase, romanul şi goticul exprimându-se cu grandoare specială. Artiştii şi artizanii au creat stiluri şi comori care s-au regăsit apoi în toate colţurile Europei. Feroneria şi lucrul aramei, arta sticlei şi a cristalului, tapiseria, dantela... Explorând universurile ţesute cu acul, descoperi veacurile laicului devotat lucrurilor frumoase. Astfel, un popas în Galerie de la Reine, la Manufacture Belge de Dentelle, devine inevitabil.
În Piaţa Regală, „Casa regelui” adăposteşte „Muzeul oraşului Bruxelles”, Muzeele Regale de Arte Frumoase invită la contemplare. La doar câţiva metri una de cealaltă, legate printr-un singur culoar, arta veche şi cea modernă, Rubens, Bosch. Sala Breughel: cele mai frumoase piese ale maestrului. „Adoraţia Magilor”, „Căderea lui Icar”. Olandezii veacului 17. Fauvism, expresionism, suprarealism... În vechiul Palat al lui Charles de Lorraine, expresia modernă e o bijuterie într-un superb scrin. Sculptură după sculptură: Wouters, Anthoons, Strebelle, Long şi apoi Miro, Dali, Boltanski ori Picasso.
În axul a două fântâni, „Cinquantenaire” îşi desface largile arcade. De la construirea sa în 1880, pentru a 50-a aniversare a regatului, a fost îmbogăţit cu o mie şi una de comori. Piaţa Regală odihneşte minusculă, cu al său triumfător Godefroi de Bouillon. Parc de Bruxelles, ademenind spre evadare, pe aleile perfect simetrice... Palatul Laeken a fost gazda suveranilor, de la 1830 încoace. Serele, un hectar şi jumătate de galerii cristaline, grădini de parfumuri subtile şi esenţe rare, colecţiile de portocali sunt cele mai frumoase de pe planetă. Şi ultima haltă la Toone, unde ne-am amuzat privind fanfaronadele celebrelor marionete.
Un parc de peste două hectare, minunat amenajat - Mini Europe - unde sunt reproduse în miniatură peste trei sute de monumente care pot fi văzute în ţările Europei, atrage mulţi vizitatori. Toate acestea sunt reconstruite cu exactitate. Astfel, Big Ben-ul are 4 m, Turnul din Pisa, nu depăşeşte 2 m, Turnul Eiffel are 14 m. Mini Europe prezintă TGV-ul, care-şi respectă viteza, un Airbus decolând, Vezuviul care erupe dacă se apasă un buton şi multe altele. Vine apoi cea mai importantă expoziţie de automobile din Europa, Autoworld, unde se află expuse peste trei sute de tipuri de maşini de toate mărcile şi originile, o adevărată istorie a automobilului, care ilustrează evoluţia spectaculoasă a acestuia începând din anul 1886, care este situată în Parc du Cinquantenaire, unde pot fi văzute şi le Musee de l’Aier şi le Musee de l’ Armee.
 -Nu cumva să uităm: trebuie neapărat să vezi şi Omuleţul care face pipi - mi-a spus Ada când am ieşit să-mi arate oraşul.
-Manneken Pis, un băieţel fără prejudecăţi. Despre el este vorba?
-Exact.
New York are Statuia Libertăţii. Copenhaga – Mica Sirenă. Asemenea lor, îl are Bruxelles pe Manneken Pis.
Statuia băieţelului, surprins în poziţie oarecum... compromiţătoare, îşi fascinează de secole vizitatorii. Prima reacţie a celor mai mulţi este uimirea că un băiat atăt de mic a devenit atât de celebru. Opera unui sculptor renumit al timpului Jerome Duquesnoi-pere, copilaşul turnat în bronz, drăgălaş şi spiritual,Cel mai vechi cetăţean al Bruxelles-ului, ocupă de mai bine de trei sute de ani locul situat la intersecţia a două străduţe. El face această treabă la fel ca toate făpturile nevinovate de aceeaşi vărstă cu el - e ca un copilaş de câţiva ani - gol, sub privirile tuturor, durduliu, cu părul buclat şi o figură zâmbitoare, fără a fi intimidat de cei care trec de atâta vreme prin faţa lui, şi parcă ar spune: Ce vreţi, de ce vă miraţi? Eu sunt mic. Sunt un copil. Toţi copiii fac la fel ca mine. Către cei care au sufletul îmbătrânit, nutresc prejudecăţi făţarnice şi dezaprobă îngereasca-i neruşinare, privirile, surâsul şi aceste cuvinte pot să exprime şi pot fi interpretate ca o sfidare: Fac pe voi!.
 -În zilele de carnaval sau cu prilejul unor sărbători naţionale, este o tradiţie: Te duci şi dăruieşti lucruri pentru acoperirea corpului gol al copilului, iar la sfârşit acestea sunt depuse în muzeul oraşului, unde vom merge acum, îmi spune Ada.
Manneken Pis a primit primul veşmânt în anul 1698. Aici, în muzeu, garderoba lui cuprinde peste şase sute de costume, printre care şi uniforme militare, cum ar fi ţinuta de: infanterist, artilerist, grenadier, carabinier, sau o robă de avocat; mai apare ca marchiz, arcaş, dansator, cow-boy, samurai, toreador, ţăran spaniol. Manneken are cea mai bogată garderobă, oferită de regi, prinţi, demnitari belgieni şi străini, de diferite instituţii, confederaţii; este copilul răsfăţat al oraşului, mândria şi bucuria lui. Facultatea de drept, un liceu şi o şcoală din oraş i-au dăruit uniforme frumoase, un carnet cu cele mai bune note; diplomă ca fiind cel mai sârguincios elev şi este membru de frunte al Baroului. Printre straiele sale se numără unul ca al lui Elvis Presley şi unul de  Mickey Mouse.
-Multe persoane în vârstă - îmi şopteşte Ada în timp ce vizităm muzeul - l-au desemnat prin testament pe Manneken-Pis moştenitor al averii lor, cu clauza ca acesta să ajute pe copiii din orfelinate.
-Da! Este un gest deosebit şi un exemplu care poate fi urmat şi de alţii.
În multe unităţi militare din Belgia, copilul-minune poartă grade diferite de la caporal până la colonel, şi i s-au conferit medalii comemorative şi aniversare de tot felul. Cel mai vechi cetăţean al Bruxelles-ului este mândru de trecutul său şi, conştient de datoria pe care o are de a da un exemplu concetăţenilor săi. El şi-a menţinut poziţia, în ciuda vrăşmaşilor, modest în faţa triumfului, tare în ceasul încercărilor şi rămâne azi un model care respectă ordinul primit.
 Am plecat din Bruxelles luând cu mine parfumul florilor din covorul care se întinde pe zeci de metri în Grande Place, unul dintre cele mai mari şi frumoase recorduri mondiale. Este vorba despre un adevărat covor de begonii, „construit” în Piaţa Mare din Bruxlles, din circa 700000 de flori, unde totul râde şi cântă, iar în frumuseţea florilor se-mbină candoarea razelor de soare.
(...)
În secolul 18, la Bruxelles, unde arta dantelei atinsese perfecţiunea, apar piesele mixte şi cele numite aplicaţii, combinaţii ale celor două tehnici de lucru, cu ac şi cu ciocănele. Aplicaţii pe fond manual s-au mai lucrat până la sfârşitul secolului 18, când apariţia tulului, produs rapid pe cale industrială a determinat sfârşitul dantelei de artă. Apoi, numeroasele inovaţii ale secolului 19 au făcut posibilă reproducerea oricărui tip de dantelă manuală, în cantităţi mari, în timp scurt şi la preţuri accesibile, astfel încât, dintr-un produs de lux, dantela a devenit o marfă comună. (...)
Şi, n-aş fi putut să închei şi să nu scriu despre ciocolată: Pralina, istoria de ciocolată. 
De la începutul istoriei sale belgiene, ciocolata a avut vocaţia cadoului preţios. În 1912, cofetăria belgiană a inventat pralina pe care o cunoaştem azi, o bomboană de ciocolată umplută. Pentru a-i păstra delicateţea şi a o proteja, cei care o preparau cu dragoste au brevetat „le ballotin”, un ambalaj cu totul special. Decorarea pralinei este făcută şi astăzi artizanal. Maeştrii ciocolatei aleg cu mare grijă cacao de cea mai bună calitate şi ingredientele cele mai fine pentru umplutura pralinei. Artizanul modelează bomboana şi o decorează în mare parte cu mâna. Fiecare dintre creaţiile sale poartă o tuşă personală, e fructul unei lungi experienţe şi rezultă un unicat.
În lumea gastronomiei, pralina este un produs de lux. O întâlnire cu această bijuterie de ciocolată este posibilă la Neuhaus, în Galerie de la Reine, Leonidas, Planete Chocolat ori Pierre Marcolini, artizanul renumit prin amestecul delicat al aromelor sale. Pralina e o bunătate rară. 
(...)
O zi la Bruges este o adevărată sărbătoare. Arhitectura şi pictura reprezentanţilor acestui oraş sunt cunoscute în întreaga lume. Plimbarea pe canalele oraşului este o adevărată plăcere. Le Boudewijnpark, ne-a oferit un spectacol senzaţional al delfinilor, acest delfinariu numărându-se printre cele mai mari şi mai moderne din Europa. Vedetele spectacolului sunt opt delfini care au la dispoziţie un bazin adânc de şase metri şi cu un diametru de patruzeci de metri. Apoi, Bambinoland-ul, un adevărat paradis al copiilor: pădurea şi parcul care se întind pe şase hectare, toboganul acvatic, spectacolele cu păpuşi şi multe alte lucruri îi fac pe cei mari fericiţi alături de cei mici. (...) O zi la Bruges este o adevărată sărbătoare. Arhitectura şi pictura reprezentanţilor acestui oraş sunt cunoscute în întreaga lume. Plimbarea pe canalele oraşului este o adevărată plăcere.
La fel de cunoscut ca rivalul său Bruges, oraşul Gand te invită să-i cunoşti istoria vizitând muzeele şi monumentele trecutului său glorios. Aici au fost puse bazele comerţului european. Acesta este situat aproape de Anvers, pe canalul care-l leagă de mare pe o lungime de zeci de kilometri. Ocupă şi azi un loc important în economia Belgiei. Are un trecut istoric bogat în evenimente şi numeroase monumente de mare valoare, precum şi un centru de cultură, unde se află o mare Universitate şi biblioteca. 
 (...)
O altă imagine expresivă, dăltuită în piatră sau turnată în bronz, care te întâmpină pretutindeni în Belgia este cea a lui Emile Verhaeren, poetul naţional. Anvers-ul, în apropierea căruia s-a născut, îl revendică, Bruxelles-ul, unde a urmat o parte din studiile scundare, l-a anexat, la colegiul St. Barbe din Gand şi-a desăvârşit pregătirea şi este considerat aici fiu şi cetăţean de onoare, iar pentru că a fost student al Universităţii din Louvain îl revendică şi acest oraş. Dar, lăsând la o parte toate aceste dispute, poetul aparţine Belgiei şi umanităţii.
Orlando furioso este porecla care i-a fost dată în tinereţe din cauza faptului că era impulsiv, violent în relaţiile sociale şi cădea brusc din stările optimiste şi euforice în pesimism. (...) 
O vizită scurtă am făcut în oraşul Liége, unde pe locul unei mănăstiri dominicane, cu materialele rezultate din demolarea ei şi a altor două biserici, acum aproape două sute de ani, a fost pusă piatra de temelie a Teatrului Regal, edificiu impunător, cu opt coloane de marmură la intrare şi un fronton triunghiular care îi dă o notă solemnă. Pe un soclu foarte înalt, în mijlocul unui squar din faţa teatrului, se află statuia compozitorului André Ernest Modest Grétry, considerat fiu al oraşului, mândria acestuia, deşi de la 18 ani a trăit şi şi-a câştigat gloria în Franţa.  Printre cei care au fost contemporani cu el şi l-au preţuit s-a numărat şi Voltaire care i-a spus:Eşti muzician şi eşti, totuşi, inteligent!. (...)
Un an mai târziu, la întoarcerea din Suedia, în drum spre Paris am poposit câteva zile în Belgia şi am revăzut această frumoasă ţară. Abia după ce vezi a doua sau a treia oară locurile prin care ai trecut frumuseţea lor te face să te minunezi şi să înţelegi toul. 

Fragmente din VACANŢE, VACANŢE - DRUMURI PRINTRE AMINTIRI vol. I
de Rodica Elena LUPU
Editura ANAMAROL, 2003

luni, 15 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - MICA SIRENĂ - COPENHAGA - DANEMARCA


Danemarca e eternă, Danemarca-socială
Danemarca e în toate, duhul ei e pretutindeni…
Ce mai face Danemarca?
Putrezeşte mai departe şi e sănătoasă tun!   

Mica Sirenă, da, New York are Statuia Libertăţii. Copenhaga – Mica Sirenă. Asemenea lor, îl are Bruxelles pe Manneken Pis.
(...)
Un loc de atracţie specială este castelul de la Helsingor. Aici, Shakespeare a plasat acţiunea celei mai profunde şi tulburătoare dintre tragediile sale. De la ţărmul stâncos, valurile înspumate au dus până la Halsingloor-gul suedez blestemele şi s-a profilat umbra fantomatică a regelui care a fost înşelat şi ucis, cerându-i fiului său Hamlet răzbunare. Castelul este o construcţie solidă, cu încăperi mari şi reci.
Am ajuns şi la castelul Kromborg, incendiat de nenumărate ori, bombardat, capturat şi jefuit de suedezi, dar care de fiecare dată a fost refăcut şi înfrumuseţat de către talentaţi arhitecţi, pictori şi meşteri pricepuţi în construcţii de-a lungul timpului. O aripă a castelului este rezervată dezvoltării maritime a ţării. Aici poţi vedea reproduse la dimensiuni reduse ambarcaţiuni, de la cele mai vechi, până  la cele din zilele noastre, precum şi figuri de căpitani celebri de pe vremea incursiunilor. Unii dintre aceştia, care au înfruntat mările şi oceanele, au priviri fioroase,  părul lung şi bărbile mari. În alte săli, sunt expuse hărţi, stampe din care poţi să-ţi dai seama până unde s-au aventurat şi au poposit vreme îndelungată războinicii bărboşi. Tot aici sunt expuse armele şi îmbrăcămintea lor, din acele vremuri trecute… Despre toate acestea copiii învaţă la şcoală şi, fie că sunt bune, fie că sunt rele, istoria  este a moşilor şi strămoşilor lor şi trebuie cunoscută.
Poporul danez s-a remarcat şi în artă, ştiinţă, cultură, pătruns de ceea ce îi spunea Andersen: o ţară, oricât de mică ar fi ea, prin ele, nu prin tăria spadei şi prin tendinţe acaparatoare, poate deveni puternică şi respectată.
De la castelul Kronborg din Helsingor, am poposit la Hilerod, în fermecătoarea cetăţuie Frederiksborg, înconjurată de apa limpede şi adâncă a unui lac. Această construcţie a fost ridicată în anul 1560, din iniţiativa lui Frederik al II-lea, şi era reşedinţă  pentru odihnă în vreme de pace şi adăpost atunci când ţara era invadată. Aşa cum se prezintă astăzi, castelul este opera fiului său, Cristian al IV-lea, care este socotit pe bună dreptate regele-arhitect, datorită căruia se mai pot vedea şi alte edificii în Danemarca. Mistuit de incendii, mare parte din el, acum 130 de ani, a fost reconstruit în forma lui veche şi transformat apoi în muzeu de istorie şi artă naţională, cu contribuţia materială a lui J.C.Jacobsen, întemeietorul şi proprietarul fabricilor de bere Carlsberg, atât de renumite.
                                              *  *
Copenhaga, cel mai mare oraş al ţării şi totodată capitala, a fost şi ea ţinta bombardamentelor în ultimul război mondial. Hărnicia danezilor şi-a spus însă şi aici, ca peste tot, cuvântul. Palatul Primăriei este o veche construcţie, enormă, unde se află un orologiu complicat, care nu este nevoie să fie întors decât o dată la trei mii de ani. De ce? E o întrebare pe care poţi să o pui, dar poţi să fii liniştit, că nu vei primi răspuns.  
(...)
Cuvântul pe care îl găseşti pe buzele tuturor este „ţak”, ceea ce s-ar traduce, sau mai bine zis ar însemna, „cu plăcere, vă rog”… Dacă ceri o informaţie, soliciţi un număr de telefon, intri sau ieşi din hotel, comanzi ceva la cofetărie sau la restaurant, în magazin, angajezi un taxi, eşti condus în sala de teatru, ţak este un cuvânt de politeţe şi ospitalitate. Nu am auzit nicăieri un schimb de cuvinte ofensatoare, nu am văzut priviri încruntate. Să facă parte oare şi asta din reţeta tinereţii fără bătrâneţe ? S-ar putea!
Steagul naţional flutură peste tot, indiferent că e zi de sărbătoare sau una obişnuită. 
(...)
Oricând voi reveni cu cea mai mare plăcere în această frumoasă ţară! Acum, trebuie să plec, trebuie să ajung în ţara mea, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Pol, pentru că ştiţi şi voi: nicăieri nu e mai bine ca acasă!

Fragment din VACANŢE, VACANŢE... DRUMURI PRIBNTRE AMINTIRI... vol I
de Rodica Elena LUPU
Editura ANAMAROL, 2003
                                                                                                                                                                                           

duminică, 14 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - HOLLYWOOD


Aleea Celebrităţilor sau Bulevardul Walk of Fame, ce se întinde de-a lungul Hollywood Boulevard şi Vine Street, se îmbogăţeşte de la an la an cu noi staruri din lumea muzicii, filmelor sau televiziunii. 

Cine nu ar vrea să îşi vadă recunoscute talentul şi valoarea artistică în acest mod, stând alături de nume mari precum Elvis Presley, Roger Moore, Donald Trump, George Harrison (fost component al formaţiei Beatles), Pierce Brosnan,  Michelle Pfeiffer, Katharine Hepburn, Paul Newman, 
Neil Armstrong şi mulţi alţii.
Cu siguranţă, fiecare celebritate visează la acest moment…
(...)
Minunate, fascinante locuri ale acestui pământ pe care paşii mei le-au străbătut şi ochii mei avizi de frumos le-au privit cu nesaţ.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

RODICA ELENA LUPU - COSTA BLANCA


 În frumuseţea florilor se-mbină,
 Candoarea razelor de soare...

 In Spania soarele străluceşte mereu, Alicante are 350 de zile însorite pe an, Mediterana este una dintre cele mai mari, iar oamenii... Latini din cap până-n picioare şi cu cât mai la sud, cu atât mai latini, cred că cea mai bună definiţie care li se poate da e că aplică cu multă sârguinţa zicala ”Carpe Diem. Pentru că e imposibil să vezi un spaniol încruntat, nu există problemă fără soluţie, mîine e altă zi... Spaniolii sunt foarte veseli; dacă există o molimă de care omul nu se fereşte aici, aceasta este molima veseliei.
Spania, reprezintă tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui Hercule şi de asemenea tărâmul care era considerat Raiul pe Pământ de arabi iar pentru scriitorul Ernest Hemingway Spania era o arenă in care istoria se situa la granită intre faptele eroice şi tragedia, când toreadorii sfidau moartea.
Din toate timpurile, Spania a rămas in ochii necunoscătorilor o ţară presărată cu mistere.
Frumuseţea unică si aşezarea sa geografică privilegiată, intre Europa şi Africa, au făcut din această ţară, incă din antichitate o răscruce, un punct de intâlnire intre est şi vest. Diversitatea culturală, amestecul de civilizaţii care şi-au găsit aici un loc ideal, au lăsat in urma lor o cultură originală unică, un experiment admirabil.
Spania, atât de des cucerită, dar in final o cuceritoare, a reuşit să-şi adune dispersatele vestigii, intr-o tară modernă, ai cărei locuitori, mândri de trecutul lor, s-au decis să accepte şi provocările viitorului. Spania este o ţara variată şi foarte diferită: Nordul umed şi verde; Centrul şes, rar populat; Coasta Mediteraneeană fertilă şi strălucitoare; Sudul (Andalusia) cel mai renumit, uscat şi fierbinte, luminos ca vopseaua albă cu care sunt pictate casele; cele două arhipelaguri, Baleare şi Canare, ca două surori dar destul de diferite. In comparaţie cu oraşele istorice din Spania ca Toledo, Salamanca, Sevilla, Granada, Madridul este mai puţin spectaculos, dar monarhii au reuşit să formeze in timp o impresionantă colecţie de artă care constituie baza muzeului Prado şi principala atracţie turistică.
Astfel i s-a asigurat Madridului un loc privilegiat in circuitul cultural European, statutul de oraş al artei pe care-l merită cu prisosinţă capitala Spaniei.