Powered By Blogger

luni, 10 iulie 2017

Rodica Elena Lupu - Astăzi - Muzeul Satului - Bucureşti



Reper de spirit românesc…
Aş vrea să-i semnalez virtualului călător pitorescul aparte al universului ţărănesc românesc. Cele peste 17000 de aşezări rurale conservă, la început de mileniu III, o atmosferă arhaică, dar plină de farmec, în care pot fi admirate portul şi dansul popular, o impresionantă artă a ceramicii şi a lemnului, de la porţi şi biserici la obiecte casnice, datini străvechi, între care cele ale sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, de Paşti, dau o inefabilă senzaţie de basm. Câteva muzee ale satului în aer liber – cel mai mare la Bucureşti, altele la Cluj Napoca, Timişoara, Sibiu, Sighetul Marmaţiei, Cârţişoara – alcătuiesc originale imagini de sinteză ale comorilor rurale româneşti, care sunt foarte apreciate de către turişti. Celebru este Muzeul Satului din Bucureşti, în care se pot vedea case de pe întreg teritoriul României. Muzeul, amplasat pe malul lacului Herăstrău, reconstituie arhitectura şi tradiţia populară românească. Casele ţărăneşti, atelierele meşteşugăreşti, bisericile şi mobilierul specific sunt amplasate pe zone geografice. Impresionează gospodăriile din Ardeal, Maramureş, arhitectura populară muntenească, gospodăriile dobrogene, ceramica specifică Ţării Moţilor, moara de vânt din Dobrogea sau atelierul de olărit din Horezu...
Muzeul este o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Gust şi a fost inaugurat în 1936. 
Primul muzeu în aer liber din România, înfiinţat de Dimitrie Gusti, reuneşte un patrimoniu de excepţie, privind civilizaţia noastră rurală. De-a lungul anilor „Satul de la Şosea” a căpătat noi dimensiuni, devenind un etalon etnografic despre tradiţie şi viaţa ţărănească. 

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...ROMÂNIE, PLAI DE DOR...
de RODICA ELENA LUPU
Editura ANAMAROL, 2003

10 comentarii: