Powered By Blogger

miercuri, 8 februarie 2017

SIMPLE ORNAMENTE... de RODICA ELENA LUPU


SIMPLE ORNAMENTE…
  
Aici, la noi, după ce multe legi
s-au transformat în simple ornamente
de către comunişti, fiind păstrate
numai ca să le permită
conducătorilor să se plimbe
alături de regi şi preşedinţi,
în caleşti ori limuzine,
sistemul acela s-a prăbuşit,
chiar din acest elementar motiv.

Au venit alţii în locul acelora,
şi au făcut partide multe,
şi-au anunţat că vor repune lumea
în drepturile ei pierdute.

Trec peste faptul că, încet, încet,
Constituţia a devenit – ca şi data trecută
un frumos ornament,
că şi alte legi au rămas
 „bon pour l’Occident”.

Ştiţi pe vremuri la Paris – se spune –
erau diplome universitare
tip „bon pour l’Orient”.
Acum e invers şi să nu te mire,
că legile româneşti sunt sublime
- ca-n Caragiale –
şi efectul lor lipseşte,
 prea adesea cu desăvârşire?

Şi să nu le consideri, atunci,
simple ornamente?
Când tocmai ele,  aceste legi,
sunt de obicei stâlpi de susţinere
ai unei societăţi,
cei care dau cetăţeanului
siguranţa zilei de mâine
şi a celei de poimâine.

Unde mai pui că legile,
sau ordonanţe sau „de urgenţă”,
se bat uneori cap în cap,
iar altădată
nici nu ajung a se bate
pentru că sunt repede suspendate,
şi în sertare uitate.

Ce straşnic muzeu
al legilor părăsite
ca nişte papuci uzaţi
s-ar putea înfiinţa
 în blânda noastră ţară…

Ne comportăm cu legile
ca şi cu ornamentele
de pe faţada unei case, ori din interior:
nu ne plac, le înlocuim,
căci nu costă mult
şi de ele nu depinde nimic.

De ornamente vorbesc,
numai că de legi depinde totul
şi în timp ce o suspenzi pe una
şi nu ai pus nimic în loc, te prăbuşeşti,
aşa cum s-ar prăbuşi un zugrav
căruia îi iei scara de sub picioare,
numai puţin, cât ai nevoie de ea.

Da, dar prăbuşirea unei societăţi
este lentă şi durează,
dând impresia iresponsabililor
că nnimic nu se întâmplă la bază.
Ea se mai opreşte un timp,
dar guvernarea haotică
o face să continue...

Din volumul VOI TRĂI...CLIPA
de RODICA ELENA LUPU
Editura ANAMAROL

Dragi prieteni, am scris aceste versuri pentru că sunt jurist în primul rând şi poet. Realitatea! O vedeţi în ceea ce se întâmplă cu noi OAMENII, nu cu cei care mint, fură şi vând tot ce pot din această minunată ţară a noastră! Un poet adevărat trebuie să întruchipeze suma ideilor timpului săo! Poetul nu trebuie să primească sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie! 

12 comentarii: