Powered By Blogger

vineri, 4 noiembrie 2016

FEMEIA DE STICLĂ de RODICA ELENA LUPU



FEMEIA DE STICLĂ

Acum ştiu femeie de sticlă
Te-am învins.
Mă atrăgea vinul coapselor tale,
Focul de sânge al cărnii,
Tainele frumuseţii
ascunse sub piele,
Vibraţia blând rotundă
a aerului din formele tale,
Mierea din păr.
Acum ştiu femeie de sticlă
E de ajuns
să pui toate acestea la loc,
E suficientă jertfa
acestor daruri către Dumnezeu
care te-a creat din foc,
vin şi lapte
Aer şi miere
Şi-atunci rămîi goală,
goală de tot
În smalţul sticlos al formelor tale,
Femeie de sticlă
în care dansează acum
Jumătatea geamănă
a sufletului meu.
Abia azi
mă-ndrăgostesc cu adevărat!
Abia acum ştiu femeie de sticlă
Cine eşti, cine sunt,cine am fost
La început de Lume

În sfera Paradisului…

din volumul FERESTRE COLORATE
de Rodica Elena Lupu
Editura ANAMAROL, 2015

7 comentarii: