DRUM ÎNCHIS... de RODICA ELENA LUPU, din volumul FERESTRE COLORATE - Editura ANAMAROL, 2015

DRUM ÎNCHIS

Să vorbim despre altceva,

Despre copaci sau statui,

Despre ceva ce nu se mişcă

Şi nu poate vorbi.

Să facem aluzie doar la realitate

Ca nu cumva realitatea

Să se supere pe noi.

Evident, puţini au strigat „Jos Hitler!”

Sub dictatura hitleristă.

Excrementele muştelor stau pe tavan,

Muştele nu vorbesc,

Ele au ochi mari şi pot zbura,

Sunt negre, au antene

Şi număr mic,

Au microfoane şi megafoane

Şi îşi fac veacul

În jurul nostru.

În general m-am săturat

Să tot găsesc metafore,

Să tot scriu fabule, alegorii.

În fond fiecare ştie

Cine sunt muştele,

Cine sunt statuile,

Cine sunt copacii,

Cine a fost Hitler.

Vreau să scriu poezie,

Nu vreau să scriu fabule,

Nu vreau să scriu caracterizări,

Nu vreau să scriu reclamaţii,

Nu vreau să-mi scriu biografia,

Nu vreau să scriu epitafuri,

Nu vreau să scriu în stăinătate!

Cer să se recunoască greşelile,

Cer să se dea jos lozincile,

Cer înapoi vieţile celor morţi,

Cer înapoi timpul pierdut,

Cer înapoi poezia!

Dacă nu ştiţi ea este o bucurie

A cuvintelor – o nuntă a unui biet om

Cu o biată realitate

Atât cât încape ea în câteva cuvinte.

Ştie oricine,

Poezia nu a declanşat revoluţii,

Nu a ucis – decât pe poeţi

Pentru că ea e o aripă transparentă,

Nicio pasăre nu şi-a folosit aripa

Ca să înjunghie.

În fine, să vorbim totuşi despre altceva!

Muştele încă zboară,

Excrementele mă privesc din tavan

Şi eu strig:

Gata! Ajunge!

Jos puşcăriile!

Jos spitalele!

Jos frica!

Jos muştele! Ajunge!

Nu vedeţi că sunt ocupat?

Nu vedeţi că n-am timp?

Nu vedeţi că trăiesc?

Nu vedeţi că scriem toţi aceleaşi fabule

În loc să scriem măcar

Un singur adevăr?