
Oana Georgescu, Alina Mavrodin, Octavian Ursulescu, Andra, Rodica Elena Lupu, Măruţă

Ce putea fi mai frumos decît faptul că festivitatea anuală de acordare a premiilor revistei noastre a coincis cu apariția numărului 200 din seria nouă a publicației la care trudim cu toții de aproape trei decenii? De aceea nici n-am făcut o festivitate aparte, oricum n-am vrut să sune prea pompos și să ne împăunăm excesiv, chiar dacă în sufletul nostru inima a bătut mai tare și am fost nespus de mîndri. La urma urmei, meritele covîrșitoare aparțin forului tutelar, Uniunea compozitorilor și muzicologilor din România. La începutul anului 1990, în efervescența editorială a vremii, UCMR a decis să adauge o publicație mai ”sprințară”, cu apariție (atunci) bilunară, celei care deja avea prestigiul consolidat în breaslă, ”Muzica”, dar care nu se adresa publicului larg. Zis și făcut, s-a organizat un concurs la sediul de atunci al Uniunii, de la Ateneul Român, și s-a constituit primul nucleu redacțional, condus de Luminița Vartolomei, cu Mihai Cosma, Octavian Ursulescu, Carmen Stoianov, Ioan Dobrinescu, un fotograf, pornind cu entuziasm la treabă într-o cameră încăpătoare de la Conservator. Ani buni revista s-a tipărit pe hîrtie de ziar și s-a găsit la vînzare la Opera Română, magazinul ”Muzica”, Conservator, parcă și la Ateneu, iar colegul Octavian Ursulescu a reușit cîțiva ani s-o pună în vînzare, prin plasatoare, chiar și la la Sala Palatului și la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”! A fost, să-i zicem așa, perioada romantică a ”Actualității muzicale”. Gala premiilor noastre s-a desfășurat cu regularitate, intrînd în tradiție ca ea să aibă loc la cîtva timp după premiile UCMR, pentru a se evita confuziile, deși și acum unii colegi din presă ne asociază prestigioaselor distincții ale Uniunii, probabil și datorită faptului că, așa cum este normal, gala este deschisă tradițional de cuvîntul președintelui. Un moment de cotitură a avut loc în urmă cu 17 ani, odată cu apariția primului număr pe hîrtie velină, tipărit color, revista fiind distribuită, ca la casele mari, în țiplă, merite mari revenind redactorului-șef din acea perioadă, compozitorul Mircea Drăgan. Pe coperta celui dintâi număr (va trebui ca, prin strădania colegului Costin Aslam, să strîngem pe un raft încăpător toate cele 200 de numere de pînă acum!), ne amintim, apărea duetul Talisman (Alin Oprea, Tavi Colen), cu mare priză în acea perioadă datorită melodiei de mare succes ”Atît de singur”. În ultima vreme ne bucurăm și de sprijinul neprecupețit al Ministerului Culturii și al Identității Naționale.
…Și iată-ne ajunși la ediția cu numărul 28 a galei premiilor ”Actualitatea Muzicală”, desfășurată în primăvara capricioasă a acestui an. Important și absolut meritoriu este faptul că revista nu și-a încetat nici o clipă apariția, fiind nu numai unica publicație muzicală reușind această perfomanță, dar și singura cu un caracter profesionist, reunind cele mai prestigioase semnături și mai ales acoperind absolut toată gama genurilor muzicale. Și tot fără întrerupere are loc și festivitatea noastră, intrată deja în conștiința lumii muzicale și nu numai, așa încît și de această dată audiența a fost pe măsură, Aula Palatului Cantacuzino fiind arhiplină, ”vegheați” atent de colegii de la posturile de televiziune (ca de fiecare dată colega noastră Oana Georgescu a realizat un cuprinzător film-reportaj pentru Senso TV), între care ProTV, Kanal D, Antena Stars, de cei de la agențiile de știri și din presă (Florian Gheorghe a publicat mai multe articole pe această temă în ”Libertatea”) și de numeroși fotoreporteri. Scena a fost dominată de roll-up-urile sponsorilor noștri Catena, Fildas Art, Senso TV, ceilalți parteneri implicîndu-se în premiile acordate (minunate cărți de la la editura Litera, aduse de Raluca Tîrnăuceanu, mare prietenă a revistei) sau în cocktail (licori delicate trimise de la Panciu de doamna Lili Stoica, prietenă constantă a muzicii). Președintele UCMR, Adrian Iorgulescu a prefațat la obiect și cu nelipsitu-i umor manifestarea, subliniind încă o dată independența totală a colegiului redacțional în desemnarea laureaților și orientarea premiilor către alte zone ale lumii muzicale, îndeosebi către arta interpretativă. După dînsul a luat cuvîntul redactorul-șef și editorialistul revistei, George Balint, care a dat semnalul de începere cu cîteva inspirate parabole și metafore. Cum ”Actualitatea Muzicală” are doi redactori responsabili, unul pentru genurile clasice, celălalt pentru cele din aria divertismentului (muzică ușoară, pop, rock, jazz, folk), primii laureați au fost prezentați de prof. univ. dr. Mihai Cosma.


Așa cum se obișnuiește, specialiștii noștri pe genuri și-au recomandat laureații, Florian Lungu pe trompetistul Sebastian Burneci (”Premiul muzicii de jazz”), iar Florin-Silviu Ursulescu formația Vița de vie (”Premiul muzicii rock”). În alocuțiunea sa, el a făcut un scurt istoric al formației înființate în 1996 și botezate astfel de Adrian Ordean, în studioul căruia a înregistrat primele piese. În 1997 apare albumul ”Rahova”, iar consacrarea vine în 1999, prin apariția albumului ”Fenomenal” (casetă audio) și a piesei de mare impact ”Basul și cu toba mare”, bazată pe un refren al formației americane Rage Against the Machine. În 2000 primește premiul ”Otto” acordat de revista ”Bravo” pentru cea mai bună formație. Realizează împreună cu trupa Timpuri Noi albumul ”Lucky Nights Live”, iar în 2001 lansează ”Exxtra”, album interesant, colaboratori fiind artiștii rap Paraziții, Ganja, K-Gula, discul fiind premiat în 2002 pentru ”Cel mai bun album alternativ” de către asociația producătorilor de fonograme, UPFR. După albumul ”Doi”, Vița de vie lansează ”9704”, o selecție de pe primele 4 albume, primind în 2004 și 2005 premiul ”MTV Best Live”. Formația se implică în 2006 în campania socială ”Deschide-ți inima”, împotriva discriminării persoanelor afectate de virusul HIV, iar în anul următor într-o alta, ”Îmi pasă” (pentru asociația UpDown), odată cu lansarea albumului ”Egon”. Se înființează casa de discuri VdV, noul album, ”Fetish”, fiind distribuit împreună cu ”Gazeta sporturilor”. În aprilie 2012, Sorin Dănescu- claviaturi, co-fondator, părăsește formația la numai două săptămîni de la concertul aniversar susținut la Opera Națională. De-a lungul timpului din formație au mai făcut parte Pepino, Vrabie, Jojo, Burete, componența actuală fiind: Adrian Despot-voce, chitară (fost component al celebrei ”Școli a vedetelor” a lui Titus Munteanu), Adrian Ciuplea- chitară bas, Cezar Popscu-chitară, Sorin Tănase-baterie, Mihai Ardelean-claviaturi. În 2016 a fost lansat albumul ”Șase”. Distincția revistei noastre răsplătește stilul complex al gruupului, un rock alternativ cu ramificații interesante (rap, rapcore, hardcore, reggae), precum și faptul că este mereu în căutarea modernizării sonorităților. Experiențele muzicale sînt bine ancorate datorită seriozității instrumentiștilor și aportului lui Adrian Despot, proaspăt membru al UCMR, absolvent al UNMB. Show-ul trupei este dinamic și antrenant, iar implicarea în campanii umanitare este notabilă.

Lucua Moraru, Andra, Rodica Elena Lupu, Alina Mavrodin

Marina Voica, Evelyne Croitoru, Alina Mavrodin, Rodica Elena Lupu

Lucua Moraru, Andra, Rodica Elena Lupu, Alina Mavrodin

Marina Voica, Evelyne Croitoru, Alina Mavrodin, Rodica Elena Lupu
Un premiu special pentru continua susținere a muzicii și a muzicienilor a fost înmînat doamnei Alina Marinescu, directoare generală ”Catena”, dînsa transmițînd un mesaj din partea doamnei Anca Vlad, a cărei prietenie față de ”Actualitatea Muzicală” este cunoscută (anul trecut a dăruit UCMR un bust în bronz al lui George Enescu, realizat de un cunoscut sculptor, rudă cu Margareta Pâslaru). De altfel doamnei Vlad îi datorăm ca de fiecare dată strălucitul cocktail cu care-i desfătăm de fiece dată pe invitații noștri, firește după realizarea fotografiei pentru copertă. Un alt premiu pentru parteneriat a fost acordat doamnei Raluca Tîrnăuceanu, de la editura Litera. Ne-am bucurat mult să fie alături de noi vice-președintele UCMR, Ulpiu Vlad, ca și Alexandra Dobre, directoarea Centrului cultural UNESCO ”Nicolae Bălcescu” al sectorului 4, despre ale cărei realizări muzicale am scris. Cu toții ne-am regăsit în jurul mesei din sufragerie, la o șuetă și un comentariu, regalați cu produsele culinare oferite de Catena (nu vă speriați, nu medicamente, deși și acestea erau… leacuri pentru stomac!) și cu extrasele din…produse ale viței de vie trimise de la Panciu de doamna Lili Stoica (Tricotton Junior”). Cum trece timpul, parcă mai ieri apărea nr. 1, iar acum, peste 2 ani vom ajunge la ediția a 30-a a galei noastre…Sănătoși să fim cu toții!
Octavian URSULESCU
Disponibil aici:
https://ultima-ora.ro/sarbatoarea-noastra/
Sunteti minunati! Ganduri bune, cu pretuire!
RăspundețiȘtergereCu drag, felicitari!
RăspundețiȘtergere