Măreţul act, cu putere de lege şi plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, este democratic prin formă şi fond. / Rodica Elena Lupu, editor - Editura ANAMAROL, 2018

Fragment din prefaţă:

...Cuvântul entuziast şi răspicat al celor 100 000 de oameni adunaţi pe „Câmpul lui Horia” de la Alba Iulia, consfinţea şi din punct de vedere politic o unitate de viaţă, de limbă şi de cultură, care dăinuia de peste două mii de ani.

Timp de secole, cele trei ţări româneşti, Moldova, Muntenia, Transilvania, deşi despărţite politic, au cunoscut o dezvoltare în multe privinţe analogă, iar legăturile dintre ele, economice, religioase, culturale, erau dintre cele mai strânse, încât nimic nu le despărţea, afară de interesele puterilor dominante.

Era inevitabil ca aceste interese să cedeze o dată şi o dată în faţa luptei maselor şi a conducătorilor luminaţi.

Prima biruinţă pe calea unităţii naţionale se câştigă la 24 ianuarie 1859, când Ţara Românească şi Moldova devin Principatele Unite pentru ca doi ani mai târziu să se numească România şi în 1877 să-şi proclame independenţa de stat.

În aceste condiţii, devenea cu atât mai nefirească şi cu atât mai odioasă menţinerea unei însemnate părţi a poporului român sub stăpânirea chezaro - crăiască.

Numeroase semne nu mai lăsau nicio îndoială asupra faptului că, în condiţiile prielnice, românii ardeleni, reprezentând majoritatea populaţiei ţinuturilor intracarpatice, îşi vor manifesta cu fermitate hotărârea de a se uni cu fraţii lor de dincolo de munţi, realizând pe veci unirea prefigurată a lui Mihai Viteazul.

Clipa Unirii a sosit la sfârşitul primului război mondial.

Învinsă de contradicţiile care o măcinau din interior şi de loviturile din afară, monarhia austro-ungară s-a destrămat, iar masele populare n-au întârziat să-şi spună răspicat cuvântul. Venind din toate colţurile ţinuturilor româneşti din lăuntrul arcului Carpaţilor, la Alba Iulia, s-a pecetluit pe „Câmpul lui Horia”, din preajma Cetăţii pătimirii şi a triumfului românimii, actul solemn al voinţei nestrămutate şi unanime a tuturora, care glăsuia şi a glăsuit mereu peste veacuri:

„Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Românească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie stil vechi, 1 decembrie, stil nou, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii în România...”.

Visul de veacuri s-a împlinit.

Ideea cea milenară a devenit o realitate.

Măreţul act, cu putere de lege şi plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, este democratic prin formă şi fond.

Ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României ...


A consemnat, editor Rodica Elena Lupu