5
Mihail Janto, Magda Bacescu & Stefan Apostol

Printre invitații de onoare s-au numărat cant-autoarea Carmen Rădulescu, Evelyne M. Croitoru, Lucian Gruia, Dona Tudor, Doina Bârcă și mulți alții. Mai jos aveți una dintre mărturiile post-eveniment ale doamnei Evelyne M. Croitoru, mărturie preluată de pe Atitudini contemporane.
Evelyne Maria Croitoru : În spațiul elegant al Bibliotecii Metropolitane București , în prezența unor distinși oaspeți, medicul Mihail Janto și-a lansat la editura Anamarol – o nouă carte de poezii. Am dat curs invitației de a spune câteva cuvinte despre poet. Iată-le: Dincolo de orice tentație naționalistă, este o datorie a noastră aceea de a cerceta, recupera și restitui, de a face cunoscute, valorile românești.  În acest context se cuvine un cuvânt de apreciere doamnei Rodica Elena Lupu, neobosit promotor al culturii. Domnia-sa, cu tenacitate și cu o mare dragoste pentru cuvântul scris a promovat deopotrivă scriitori consacrați și pe cei la început de drum. Astfel, l-am descoperit cu ceva timp în urmă pe Mihail Janto, un poet sensibil, melancolic, cu o poezie de dragoste izvorîtă din dor nestins, iubire aprinsă, deznădejde, alean. Am descoperit la Mihail Janto un spațiu de desfășurare a propriilor trăiri și vă rog , citindu-l, să-i surprindeți esența melancolică a versului de dragoste, pe alocuri cu accente bacoviene și cu vădite tensiuni lăuntrice. Veți constata seriozitatea, profunzimea și echilibrul poeziilor și în același timp veți fi seduși de dinamica, incisivitatea și expresivitatea unor poezii sociale – fără indecențe inutile sau trivialitate – poezii prin care Mihail Janto ne oferă judecăți de valoare despre supraviețuire. Să ne bucurăm împreună cu autorul de această nouă carte de poezii, născută din sufletul său, sinceră, profundă, cu o bogăție estetică deosebită.

Am avut onoarea să recităm din volumul ”Am rămas doar eu”, atât soția, cât și eu, câteva poezii și pot spune cu sinceritate că au fost poezii, și sunt în tot volumul de față, poezii în care te vei regăsi și tu potențial viitor cititor.

12
Autograf Mihail Janto & Evelyne Croitoru

Concluzia este că în România, dar și în diaspora, având în vedere că domnul Janto este acum ”un român de peste tot”, mai exact din Germania, încă se scrie poezie bună, se face cultură și se încearcă ridicarea nivelului literaturii românești.                                                            A consemnat Ştefan Apostol
  Disponibil: https://stefanapostolblog.wordpress.com/tag/magda-bacescu/