A şti, a gândi, a
visa, totul este în unitate.
Din tradiţie se naşte stabilitatea…din
unitate se naşte puterea.
„Dacă e marţi, e Belgia” spune titlul unui
film, sugerând cu ironică simpatie dimensiunile inimoasei ţări din inima
Europei. Am avut plăcerea de a vedea această ţară datorită invitaţiei făcută de
o doamnă drăguţă din Bruxelles, pe care am cunoscut-o întâmplător, într-o
călătorie prin Europa. Am acceptat cu plăcere invitaţia şi iată-mă în Belgia.
Bruxelles este dedicat bucuriei
privirii... De aceea, plimbarea oaspetelui poate începe cu un prim plan al
pieţei de flori. În fiecare zi, culorile vii se înveselesc înaintea faţadelor
aurii. Duminica, un itinerar de rutină: tarabele anticarilor din Sablon,
derutant, ceva mai încolo la câteva sute de metri, „Moşii” din piaţa Jeu de
Balle. La Marolles, inima populară a oraşului, Bruxelles este emoţionant. Nu
sunt pieţele pretextul pe care oamenii îl folosesc pentru a se întâlni?
Uimitoarele vitrine absorb
trecătorul vulnerabil de-a lungul arterelor prestigioase. În Galeriile
Saint-Hubert, şi apoi pe strada Antoine Dansaert, bântuie farmecele
stiliştilor. Acolo, bărbatul şi femeia sunt reinventaţi. În pasaje, uşile
intredeschise ale micilor prăvălii povestesc despre Bruxelles şi-i deconspiră
pe cei dinăuntru... Dar mai sus, spre centru, bulevardul Waterloo respiră luxul
şi voluptatea înaltei societăţi. Fervoarea credinţei a edificat capodopere
majore ale arhitecturii religioase, romanul şi goticul exprimându-se cu
grandoare specială. Artiştii şi artizanii au creat stiluri şi comori care s-au
regăsit apoi în toate colţurile Europei. Feroneria şi lucrul aramei, arta
sticlei şi a cristalului, tapiseria, dantela... Explorând universurile ţesute
cu acul, descoperi veacurile laicului devotat lucrurilor frumoase. Astfel, un
popas în Galerie de la Reine, la Manufacture Belge de Dentelle, devine
inevitabil.
În Piaţa Regală, „Casa regelui”
adăposteşte „Muzeul oraşului Bruxelles”, Muzeele Regale de Arte Frumoase invită
la contemplare. La doar câţiva metri una de cealaltă, legate printr-un singur
culoar, arta veche şi cea modernă, Rubens, Bosch. Sala Breughel: cele mai
frumoase piese ale maestrului. „Adoraţia Magilor”, „Căderea lui Icar”.
Olandezii veacului 17. Fauvism, expresionism, suprarealism... În vechiul Palat
al lui Charles de Lorraine, expresia modernă e o bijuterie într-un superb
scrin. Sculptură după sculptură: Wouters, Anthoons, Strebelle, Long şi apoi
Miro, Dali, Boltanski ori Picasso.
În axul a două fântâni,
„Cinquantenaire” îşi desface largile arcade. De la construirea sa în 1880,
pentru a 50-a aniversare a regatului, a fost îmbogăţit cu o mie şi una de
comori. Piaţa Regală odihneşte minusculă, cu al său triumfător Godefroi de
Bouillon. Parc de Bruxelles, ademenind spre evadare, pe aleile perfect
simetrice... Palatul Laeken a fost gazda suveranilor, de la 1830 încoace.
Serele, un hectar şi jumătate de galerii cristaline, grădini de parfumuri
subtile şi esenţe rare, colecţiile de portocali sunt cele mai frumoase de pe
planetă. Şi ultima haltă la Toone, unde ne-am amuzat privind fanfaronadele
celebrelor marionete.
Un parc de peste două hectare,
minunat amenajat - Mini Europe - unde sunt reproduse în miniatură peste trei
sute de monumente care pot fi văzute în ţările Europei, atrage mulţi
vizitatori. Toate acestea sunt reconstruite cu exactitate. Astfel, Big Ben-ul
are 4 m, Turnul din Pisa, nu depăşeşte 2 m, Turnul Eiffel are 14 m. Mini Europe
prezintă TGV-ul, care-şi respectă viteza, un Airbus decolând, Vezuviul care
erupe dacă se apasă un buton şi multe altele. Vine apoi cea mai importantă
expoziţie de automobile din Europa, Autoworld, unde se află expuse peste trei
sute de tipuri de maşini de toate mărcile şi originile, o adevărată istorie a
automobilului, care ilustrează evoluţia spectaculoasă a acestuia începând din
anul 1886, care este situată în Parc du Cinquantenaire, unde pot fi văzute şi
le Musee de l’Aier şi le Musee de l’ Armee.
-Nu cumva să uităm: trebuie neapărat să vezi
şi „Omuleţul care face pipi” - mi-a spus Ada când am ieşit să-mi arate
oraşul.
-Manneken Pis, un băieţel fără
prejudecăţi. Despre el este vorba?
-Exact.
New York are Statuia
Libertăţii. Copenhaga – Mica Sirenă. Asemenea lor, îl are Bruxelles pe Manneken
Pis.
Statuia băieţelului, surprins
în poziţie oarecum... compromiţătoare, îşi fascinează de secole vizitatorii.
Prima reacţie a celor mai mulţi este uimirea că un băiat atăt de mic a devenit
atât de celebru. Opera unui sculptor renumit al timpului Jerome Duquesnoi-pere,
copilaşul turnat în bronz, drăgălaş şi spiritual, „Cel mai vechi cetăţean al Bruxelles-ului”, ocupă de mai bine de trei sute de ani locul situat la
intersecţia a două străduţe. El face această treabă la fel ca toate făpturile
nevinovate de aceeaşi vărstă cu el - e ca un copilaş de câţiva ani - gol, sub
privirile tuturor, durduliu, cu părul buclat şi o figură zâmbitoare, fără a fi
intimidat de cei care trec de atâta vreme prin faţa lui, şi parcă ar spune: „Ce vreţi, de ce vă miraţi? Eu sunt mic. Sunt
un copil. Toţi copiii fac la fel ca mine.”
Către cei care au sufletul îmbătrânit, nutresc prejudecăţi făţarnice şi
dezaprobă îngereasca-i neruşinare, privirile, surâsul şi aceste cuvinte pot să
exprime şi pot fi interpretate ca o sfidare: „Fac
pe voi!”.
-În zilele de carnaval sau cu
prilejul unor sărbători naţionale, este o tradiţie: Te duci şi dăruieşti
lucruri pentru acoperirea corpului gol al copilului, iar la sfârşit acestea
sunt depuse în muzeul oraşului, unde vom merge acum, îmi spune Ada.
Manneken Pis a primit primul
veşmânt în anul 1698. Aici, în muzeu, garderoba lui cuprinde peste şase sute de
costume, printre care şi uniforme militare, cum ar fi ţinuta de: infanterist,
artilerist, grenadier, carabinier, sau o robă de avocat; mai apare ca marchiz,
arcaş, dansator, cow-boy, samurai, toreador, ţăran spaniol. Manneken are cea
mai bogată garderobă, oferită de regi, prinţi, demnitari belgieni şi străini,
de diferite instituţii, confederaţii; este copilul răsfăţat al oraşului,
mândria şi bucuria lui. Facultatea de drept, un liceu şi o şcoală din oraş i-au
dăruit uniforme frumoase, un carnet cu cele mai bune note; diplomă ca fiind cel
mai sârguincios elev şi este membru de frunte al Baroului. Printre straiele
sale se numără unul ca al lui Elvis Presley şi unul de Mickey Mouse.
-Multe persoane în vârstă - îmi
şopteşte Ada în timp ce vizităm muzeul - l-au desemnat prin testament pe
Manneken-Pis moştenitor al averii lor, cu clauza ca acesta să ajute pe copiii
din orfelinate.
-Da! Este un gest deosebit şi
un exemplu care poate fi urmat şi de alţii.
În multe unităţi militare din
Belgia, copilul-minune poartă grade diferite de la caporal până la colonel, şi
i s-au conferit medalii comemorative şi aniversare de tot felul. „Cel mai vechi cetăţean al Bruxelles-ului” este mândru de trecutul său şi, conştient
de datoria pe care o are de a da un exemplu concetăţenilor săi. El şi-a
menţinut poziţia, în ciuda vrăşmaşilor, modest în faţa triumfului, tare în
ceasul încercărilor şi rămâne azi un model care respectă ordinul primit.
Am plecat din
Bruxelles luând cu mine parfumul florilor din covorul care se întinde pe zeci
de metri în Grande Place,
unul dintre cele mai mari şi frumoase recorduri mondiale. Este vorba despre un
adevărat covor de begonii, „construit” în Piaţa Mare din Bruxlles, din circa
700000 de flori, unde totul râde şi cântă, iar în frumuseţea florilor se-mbină
candoarea razelor de soare.
(...)
În secolul 18, la Bruxelles, unde arta dantelei
atinsese perfecţiunea, apar piesele mixte şi cele numite aplicaţii, combinaţii
ale celor două tehnici de lucru, cu ac şi cu ciocănele. Aplicaţii pe fond
manual s-au mai lucrat până la sfârşitul secolului 18, când apariţia tulului,
produs rapid pe cale industrială a determinat sfârşitul dantelei de artă. Apoi,
numeroasele inovaţii ale secolului 19 au făcut posibilă reproducerea oricărui
tip de dantelă manuală, în cantităţi mari, în timp scurt şi la preţuri
accesibile, astfel încât, dintr-un produs de lux, dantela a devenit o marfă
comună. (...)
Şi, n-aş fi putut să închei şi să nu scriu despre ciocolată: Pralina, istoria de ciocolată.
De la începutul istoriei sale belgiene, ciocolata a
avut vocaţia cadoului preţios. În 1912, cofetăria belgiană a inventat pralina
pe care o cunoaştem azi, o bomboană de ciocolată umplută. Pentru a-i păstra
delicateţea şi a o proteja, cei care o preparau cu dragoste au brevetat „le
ballotin”, un ambalaj cu totul special. Decorarea pralinei este făcută şi
astăzi artizanal. Maeştrii ciocolatei aleg cu mare grijă cacao de cea mai bună
calitate şi ingredientele cele mai fine pentru umplutura pralinei. Artizanul
modelează bomboana şi o decorează în mare parte cu mâna. Fiecare dintre
creaţiile sale poartă o tuşă personală, e fructul unei lungi experienţe şi
rezultă un unicat.
În lumea gastronomiei, pralina este un produs de
lux. O întâlnire cu această bijuterie de ciocolată este posibilă la Neuhaus, în
Galerie de la Reine, Leonidas, Planete Chocolat ori Pierre Marcolini, artizanul
renumit prin amestecul delicat al aromelor sale. Pralina e o bunătate rară.
(...)
O zi la Bruges este o adevărată
sărbătoare. Arhitectura şi pictura reprezentanţilor acestui oraş sunt cunoscute
în întreaga lume. Plimbarea pe canalele oraşului este o adevărată plăcere. Le
Boudewijnpark, ne-a oferit un spectacol senzaţional al delfinilor, acest
delfinariu numărându-se printre cele mai mari şi mai moderne din Europa.
Vedetele spectacolului sunt opt delfini care au la dispoziţie un bazin adânc de
şase metri şi cu un diametru de patruzeci de metri. Apoi, Bambinoland-ul, un
adevărat paradis al copiilor: pădurea şi parcul care se întind pe şase hectare,
toboganul acvatic, spectacolele cu păpuşi şi multe alte lucruri îi fac pe cei
mari fericiţi alături de cei mici. (...) O zi la Bruges este o adevărată sărbătoare. Arhitectura şi pictura reprezentanţilor acestui oraş sunt cunoscute în întreaga lume. Plimbarea pe canalele oraşului este o adevărată plăcere.
La fel de cunoscut ca rivalul
său Bruges, oraşul Gand te invită să-i cunoşti istoria vizitând muzeele şi monumentele
trecutului său glorios. Aici au fost puse bazele comerţului european. Acesta
este situat aproape de Anvers, pe canalul care-l leagă de mare pe o lungime de
zeci de kilometri. Ocupă şi azi un loc important în economia Belgiei. Are un
trecut istoric bogat în evenimente şi numeroase monumente de mare valoare,
precum şi un centru de cultură, unde se află o mare Universitate şi biblioteca.
(...)
O altă
imagine expresivă, dăltuită în piatră sau turnată în bronz, care te întâmpină
pretutindeni în Belgia este cea a lui Emile Verhaeren, poetul naţional.
Anvers-ul, în apropierea căruia s-a născut, îl revendică, Bruxelles-ul, unde a urmat o parte din
studiile scundare, l-a anexat, la colegiul St. Barbe din Gand şi-a desăvârşit
pregătirea şi este considerat aici fiu şi cetăţean de onoare, iar pentru că a
fost student al Universităţii din Louvain îl revendică şi acest oraş. Dar,
lăsând la o parte toate aceste dispute, poetul aparţine Belgiei şi umanităţii.
„Orlando furioso” este porecla care i-a fost dată în
tinereţe din cauza faptului că era impulsiv, violent în relaţiile sociale şi
cădea brusc din stările optimiste şi euforice în pesimism. (...)
O vizită scurtă am făcut în
oraşul Liége, unde pe locul unei mănăstiri dominicane, cu materialele rezultate
din demolarea ei şi a altor două biserici, acum aproape două sute de ani, a
fost pusă piatra de temelie a Teatrului Regal, edificiu impunător, cu opt
coloane de marmură la intrare şi un fronton triunghiular care îi dă o notă
solemnă. Pe un soclu foarte înalt, în mijlocul unui squar din faţa teatrului,
se află statuia compozitorului André Ernest Modest Grétry, considerat fiu al
oraşului, mândria acestuia, deşi de la 18 ani a trăit şi şi-a câştigat gloria
în Franţa. Printre cei care au fost
contemporani cu el şi l-au preţuit s-a numărat şi Voltaire care i-a spus: „Eşti muzician şi eşti, totuşi,
inteligent!”. (...)
Un an mai târziu, la
întoarcerea din Suedia, în drum spre Paris am poposit câteva zile în Belgia şi am revăzut această frumoasă ţară. Abia după ce vezi a doua sau a treia oară
locurile prin care ai trecut frumuseţea lor te face să te minunezi şi să
înţelegi toul.
Fragmente din VACANŢE, VACANŢE - DRUMURI PRINTRE AMINTIRI vol. I
de Rodica Elena LUPU
Editura ANAMAROL, 2003
.jpg)
