miercuri, 14 august 2013

SCRISOARE - din volumul LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI, de RODICA ELENA LUPU



SCRISOARE

Dragă mamă, mamă… şi iar mamă,
Că ce-am păţit eu, să nu păţească nici duşmanii mei! Îţi scrie fiul tău iubit, ce-a plecat de-acasă şi n-a mai venit. Doresc ca micile mele rânduleţe să te găsească foarte sănătoasă, că pe mine m-au găsit colegii foarte turtit sub o basculantă de zece tone. Aşa că m-au încadrat pentru câteva săptămâni în reparaţie la „Chirurgie reparatorie”. Faci interior 101 şi-ţi răspunde sora şefă, care-i ca un frate, că-mi ia temperatura şi ţigările de trei ori pe zi şi-ţi spune ea cum să aranjezi cu portarul ca să te lase! Că dacă aveam un pic de minte şi ceva mai multă grijă, dacă citeam cu atenţie broşurica aceea cu „Atenţie pietoni” nu ajungeam aici, la spital, să mă împacheteze ca pe mumii... Habar n-ai ce-a mai rămas din mine – zece la sută din ce eram! Doctorul spune că am avut noroc. Norocul ăsta să-l aibe el, că mi-a spus să nu-mi desfac bandajul că mă-mprăştii şi mă livrează la „Articole cu amănuntul!” Şase ore a cusut la mine şi când l-am întrebat care e situaţia, ce şanse am, mi-a răspuns că „nimic nu e veşnic!”

Saveta mea umblă în doliu, zice că “al ei” era mai lung şi mai lat! Şi are dreptate, săraca… că nu mai e „metrajul” meu! Sunt tot numai cofraj. Nici nu ştiu ce am original în mine, că majoritatea sunt din inventarul spitalului. Ce mai, am intrat în reparaţii capitale înainte de termen! Singur Gicuţă m-a recunoscut. Prieten adevărat! E de joi seara aici, c-a stat la umbră şi s-a răcorit cu rachiu de drojdie sub o basculantă de cinci tone! Cum era să-l vadă şoferul? Când a pornit hărăbaia, n-a mai rămas întreagă decât sticla goală! Ghinion! Ce-a mai rămas din Gicuţă abia dacă aşezi într-un cărucior cu patru roţi! I-a spus doctorul că după ce i-o scoate ghipsul îi face cadou un caiet de dictando în care să scrie de o sută de ori pe zi următoarea cimilitură: „Băutura ideală e să fii cu sticla goală”. Şi să se jure că în viaţa lui nu mai bea decât apă! Gicuţă i-a răspuns: „Bine, doctore, apă… sigur că apă, dar în ce s-o pun?” Încolo ce să-ţi povestesc dragă mamă, mamă şi iar mamă? Spital mare, nou: etajul I – din curele de dinam, etajul II – din fierăstraie.

LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI
de Rodica Elena LUPU
Editura ANAMAROL


11 comentarii:

  1. Rodica, ti-am savurat cu nesat umorul scrierilor tale din aceasta antologie. Felicitari din suflet pentru scrisul tau.
    Cu pretuire,

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa se intampla cand nu are omul masura. Bine scris!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a făcut placere deosebita sa citesc această "Scrisoare"
    Va mulțumesc pentru tot ce scrieți

    RăspundețiȘtergere