ZIUA LIMBII ROMÂNE

Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 , la Chişinău,

sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. 

Din 2006, de 31 August este organizat în București, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Concertul limbii române”, eveniment menit să promoveze libertatea de a vorbi limba română.

LIMBA ŞI ŢARA MEA

În limba mea eu m-am născut,

În limba mea eu am crescut,

În limba mea am învăţat,

În limba mea eu am cântat,

În limba mea am auzit, 

În limba mea eu am grăit.

În ţara mea eu am gândit, 

În ţara mea eu am muncit,

În ţara mea eu am trăit,

În ţata mea eu am iubit,

În ţara mea ştiu ce e dor,

În ţara mea aş vrea să mor!

 de Rodica Elena Lupu, 

                                                    2011, Editura ANANMAROL, Bucureşti

IUBIREA SFETNIC BUN

ÎNTRE ANOTIMPURI

Din volumul INTRE ANOTIMPURI

CREAŢIE

În fine sunt satisfăcut,

Statuia mea arată bine,

Mâine toţi oamenii din lume

Vin ca să vadă ce-am făcut!

Sigur un murmur de uimire

Va izbucni spre cerul mut:

Solemnă, mare şi din lut

Pune pe veacuri stăpânire.

A mea creaţie, îmi place,

Cu plete în vânt şi cu colţi,

Cu degete băgate-n ochi,

Cu nări ardente şi spumoase.

Doamna e minunăţia

Pusă pe jaf îi e dorinţa

Şi e tocmai chintesenţa

Din istorie - PROSTIA.

HAOS

Din volumul HAOS

ALERGARE ÎN NORI

Atâta frig s-a condensate în aer

Şi-atâta întuneric în pământ,

Prin rumeguşul iernii vântul taie

Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare

Vag timpul ţesătura şi-o complică,

Contururile ard în îngroşare

Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,

E o aversă de metale gri,

Largi voaluri indigo cad împietrite,

Sub răsuflarea serii albăstri.

Atâta timp s-a condensate în aer

Şi-atâta necuprindere-n cuvânt

Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,

Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

CLIPA / THE MOMENT - română / engleză, 2011

Din volumul CLIPA / THE MOMENT

         EFECTUL GLOBAL

Soarele a ruginit,

Lumina ca şpanul răneşte mortal,

Arborii goi şi-au defectat

Motoarele cu elice zburătoare.

Oamenii alungiţi, plini de găuri,

Străbătuţi de păsări şi maşini de călcat

Se întind pe tărgile trecerii de pietoni

Ca să moară.

Difuzoarele cântă,

Astronauţii înşurubează stele,

Calculatoarele socotesc

Eroarea erorilor.

Şi asta e tot,

Plictiseala sugrumă elanul vital

Global repartizat

Şi statistic.

GLOBAL  EFFECT

The sun has got rusty
The tin-flaked light can wound deadly
The leafless trees have broken down
Their propeller engines.

Elongated people, full of holes
Penetrated by birds and pressing machines
Lie down on stretchers of the zebra crossing
To die.

Speakers sing
Astronauts screw stars
Computers count
The supreme failure.

And that is all,
Boredom stifles the vital enthusiasm
Distributed globally
And statistically.

AUTOPORTRET / SELBSTPORTRAT - de RODICA ELENA LUPU

Din volumul AUTOPORTRET / SELBSTPORTRAT

       

CLIPA

Omul n-o ştie

n-o vede,

n-o ia în seamă.

Uneori o cheamă,

sau o blesteamă.

Atunci când devine fior

o scrie,

o cântă,

o poartă

Ca pe propria-i soartă.

Atenţie dar:

Clipa nu e un har,

ci e drum

sau hotar!

MOMENT

Niemand weiss es 

sieht es,

merkt es.

Manchmal wirdst du berufen

oder dazu verdammt.

Wenn die Erregung kommt

schreibt man darüber,

singt man darüber,

man trägt sie 

Wie das Schicksal.

Beachte darauf:

Momente sind keine Geschenke,

sondern Wege und

Grenzen!

VIAŢA, versuri, montaj RODICA ELENA LUPU

 VIAŢA

Femeie ondulată asemenea apelor

Te văd şi mi-e sete de tine

Ca o cascadă curgându-mi între palme,

Ca un izvor.

Femeie ondulată asemenea curenţilor electrici

Formele tale se cabrează ciudat

Electrizate de verde, de roşu, albastru, de mov,

Ca un fulger

Cu o descărcare dragostea ne înlănţuie.

Femeie ondulată ca sunetul

Toată muzica luminilor cântă prin tine

Până şi harfe-n adâncul tău

Chitara trupului ce vibrând

Mă vrăjeşte.

Femeia ondulată ca lumina

Eşti o oglindă, eşti un cristal

În care chipul Domnului s-a reflectat odată, demult,

Pe vremea când mărul nu creştea pe aici

Şi trupul tău de miere şi păcat

Nu, nu era ca un şarpe ondulat.

Din volumul VOI TRĂI...CLIPA, de Rodica Elena LUPU, Editura ANAMAROL, Bucureşti

CÂT MAI E VREME / ¿CUÁNTO TIEMPO QUEDA? - română/spaniolă, 2011, poezii

Din volumul CÂT MAI E VREME / ¿CUÁNTO TIEMPO QUEDA? :

SUNT

Sunt,

în umbra strivită de paşi,

în lacrima de nefericire,

în sufletul fără speranţă,

şi-n clipa uitată în mine.

Sunt,

în inima ce-şi doreşte

răsărit şi apus de soare.

Sunt,

ca să pot să strălucesc

ca stelele pe bolta mare.

Sunt,

să am clipe de iubire,

să te doresc măcar odată,

Sunt,

ca să vreau să mai fiu eu,

un om…. nu inimă de piatră.

           SON

Si es
aplastado en las sombras de los pasos
las lágrimas de tristeza,
el alma sin esperanza
momento y no me olvido.


Si es
en el corazón de lo que quieren
amanecer y el atardecer.
Si es
así que puede brillar
tan alto estrellas arco.


Si es
Tuve momentos de amor,
desea al menos una vez
Si es
a querer ser yo,
un hombre .... corazón no de piedra.

DAR, 2009 - poezii

Din volumul DAR:

VISUL MEU

Visez să fiu semănător de stele,

Sub plugul de argint al Ursei Mari,

În brazda cerului să înalţ castele,

Un Paradis de trandafiri solari.

Să-mi fie sfera nopţii simfonie

De rodnice mişcări şi armonii,

Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,

Un labirint gingaş de melodii.

Şi toate împerună să îngâne,

Un trup imens de om Dumnezeiesc,

Ce-a semănat la început de lume,

Un Paradis de  stele ce plutesc.

Visez să fiu semănător de stele,

Sentinţa verbului să întrupeze iar

Din cosmosul de suflete rebele

Un Paradis de haruri pentru har.

CLIPA / IL MOMENTO - română / italiană, poezii, 2011

Din volumul CLIPA / IL MOMENTO:

                  UNDE?

M-am întrebat de atâtea ori,

unde se duce,

unde dispare

ceea ce am auzit,

când nu însemn

ceea ce am auzit?

A răspunde –

în uitare

este prea eliptic

şi prea complicat.

Dar ce e uitarea,

cea care înghite tot

ce nu e adăpostit

în cuvinte?

Ce este prăpastia

deasupra căreia

verbul a trăi

se lasă suspendat

de verbul a scrie

iar lumea însăşi

devine o poveste

care aşteaptă

să fie citită

cuvânt de cuvânt?

O poveste scrisă

cu greu,

literă de literă

şi silabă de silabă,

la sfârşitul căreia

aşteaptă,

ameninţătoare

asemenea sfinxului,

întrebarea:

Unde dispare,

unde se duce

ceea ce nu e scris,

trăit fiind?

Dar ceea ce nu e nici trăit?

13 decembrie 2010

DOVE?

Mi sono sempre domandata,

Dove va,

dove scompare

ciò che ho sentito

quando non  mi segno

quanto ho sentito?

Rispondere-

nell’oblio

è troppo ellitico

è troppo complicato

Ma che cos’è la  dimenticanza

quella che ingoia tutto

ciò che non è custodito

in parole?

Che cosa è il dirupo

sull’orlo del quale

il verbo vivere

si lascia sospeso

del verbo scrivere

e il mondo stesso

diventa una storia

che aspetta

essere letta

parola per parola?

Una storia scritta

difficilmente,

lettera per lettera

e sillaba per sillaba,

alla fine della quale

aspetta,

minacciosa,

come la Sfinge,

la domanda:

dove sparisce,

dove va

ciò che scritto non è

vissuto essendo?

Ma ciò ancora vissuto non è?

13 dicembre 2010

AUTOPORTRET / AUTOPORTRAIT - română/ franceză, 2010

Din volumul AUTOPORTRET / AUTOPORTRAIT, 2010

        ZĂPADĂ

Degetele tale

mi-au oprit privirea.

Degetele tale

Sufletul mi-au nins.

Degetele tale

Mângâiere oarbă.

Degetele tale

Cântecul mi-au prins.

Călăuze calme,

Fragede poteci,

Degetele tale

Peste mine

Reci.

            CHUTE DE NEIGE

Les doigts de ta propre main

obnubilèrent mon regard.

Les doigts de ta propre main

Enneigèrent mon âme.

Les doigts de ta propre main

Telle une caresse aveugle.

Les doigts de ta propre main

Saisirent mon chant, ma flamme.

Cicérones bien tranquilles,

Moult tendres sentiers,

Les doigts de ta propre main

Au-dessus de moi,

Frais.

SERI DE VARĂ, versuri, montaj RODICA ELENA LUPU

NOI VOM FI, versuri, montaj RODICA ELENA LUPU

MULŢUMESC DE ÎNTREBARE, din volumul LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI de Rodica Elena LUPU

http://www.luceafarul.net/

Mulțumesc de întrebare

Articol scris de: Rodica Elena LUPU / 23 Aug 2013

În sfârşit, mi-au dat drumul din spital. A trebuit să locuiesc la cineva în chirie căci casa mea, după tragicul incendiu, nu mai era decât o ruină. Am greutăţi cu deplasarea; pentru nimic în lume nu mă pot obişnui cu cârjele. Important e că nu mi-am pierdut complet vederea; văd ca prin ceaţă. Medicii mi-au spus că trebuie să am răbdare; s-ar putea cu timpul, să văd iar normal. Poate se va întoarce şi Roxana. Nu pot să fiu supărat pe ea că a plecat: nu prea arăt a Făt-Frumos cu capul bandajat şi cu cârje. 
Stăteam la barul gazdei mele de la parterul casei la o cafea şi mă căzneam să citesc din ziare măcar titlurile scrise cu litere mari ale articolelor, când lângă mine s-a aşezat Gicu. M-a lovit amical pe spate şi junghiul mi-a amintit de coastele fracturate. 
-Ce faci bătrâne? 
-Să trăieşti, cum îţi merge? l-am întrebat când l-am recunoscut după voce. 
-Să nu mă mai întrebi! Trăiesc clipe de groază. Mi s-a stricat aparatul electric de ras, de pe parbrizul maşinii mi-a furat cineva ştergătoarele, dar asta n-ar fi fost nimic, închipuie-ţi, nu-mi pot scoate inelul de pe deget şi culmea nenorocirii mi s-a ars siguranţa la priză. Nu mai pot! Sunt disperat, nu găsesc baterii pentru radioul meu portabil, aşa că vezi câte pătimesc…Este un an catastrofal…Dar tu, cum te lauzi?…Cum îţi mai merge? 
Am pipăit zaharniţa de pe masă şi am fost foarte mândru că am reuşit să-mi pun o bucăţică de zahăr în cafea. 
-Mulţumesc de întrebare. Acceptabil…

Din volumul LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI de Rodica Elena LUPU, 

Editura ANAMAROL, 2013