La Alba Iulia în Cetate

Aici, la Alba Iulia-n Cetate
Unite fost-au cele trei surori,
Aşa cum roşu, galben şi albastru
Unite sunt pe veci în tricolor!

Nicolae Georgescu - "Ce e patria română?"

Galina Martea este, între multe altele, membră a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română, o asociație nouă, puțin cunoscută, a cărei titulatură invită la reflecții teoretice. Desigur, ne vine în minte Nichita Stănescu și definiția sa de suflet: „Limba română e patria mea” – pe care, desigur iarăși, și-a însușit-o cu multă însuflețire și D-na Galina Martea (dr., prof., savant, scriitoare).  

  

Nu cunosc statutul și activitatea acestei uniuni de creație, dar despre crezul nichitian am mai scris (vezi seria mea întitulată „Ce e patria română”, în Bucovina Literară, 2003, iulie-octombrie), și cred că sunt dator să reiau ideea. În vâltoarea anului 1848 s-a iscat, la Blaj, printre numeroasele și importantele teme de discuție națională ale momentului, și aceasta a relației dintre patria română și limba română. Pretextul a fost o poezie a lui Ioan Cavaler de Pușcariu (1826-1911), întitulată „Ce e patria română”, și pe care o redau fragmentar: „Ce e Patria Română? / Au e România până / Unde Nistru cu Carpații / Dau mâna cu frații? // Ba nu, nu, măi frățioare, / Pentru că românul are / Patrie mai mare.”.  

  

Primul vers se repetă, și urmează „Au Moldova cea bătrână / cu fiicele ei vecine / De sub mâni străine?” Vine iarăși negația, iarăși întrebarea cu răspunsul: „Au Ardealul, o fântână / Care varsă minerale / Din brațele sale?” Nici asta nu e de ajuns, și se continuă:„Au pe unde Tisa mână / Murmurul său preste Murăș / De la Maramurăș?” Seria următoare: „Au e țara unde-amână / Frații ce-i avem / De-ncolo de Em? Altă serie: „Spune-mi, patria n-ascunde!/ Doar Italia, de unde / Părăsind Capitolinul / Ni se trage cinul?” – și finalul: „Ba nu-i, alta-i frățioare / Patria română care / O numesc eu mare,// Până unde mai răsună / Limba dulce și străbună / Limba care să trăiască / Limba românească / Până-acolo-i frățioare / Patria română care / O numesc eu mare”. Poezia n-a avut ecoul scontat; probabil este un loc comun de epocă, și literaturile altor popoare făcând asemenea relații (zic „probabil”, deși n-am găsit încă modelul german sau francez al lui Ioan Pușcariu – dar prietenul Ion Filipciuc mă asigură că acest model există). Textul este reluat, însă, înLepturariul lui Aron Pumnul din 1864 (Tom 4, Partea a II-a, p. 272-274) – iar mai târziu, spre 1880, autorul însuși îl trimite Academiei Române spre știință și arhivare. (Prin statutele sale, Societatea Academică Română și-a propus încă de la începuturi să aibă printre membri ei intelectuali români din toate provinciile locuite de români). Oricum ar fi, îmi vine greu să înțeleg de ce un asemenea text n-a intrat în metabolismul culturii române: el enunță conceptul de România Mare, prin care-i înțelege și pe românii din dreapta Dunării, și numește râurile-limită din „Doină” de M. Eminescu (poetul cunoștea bine Lepturariul lui Pumnul, dar nu-l citează nicăieri pe Ioan Pușcariu).  

  

Într-o formă asemănătoare ideea este redescoperită de I. E. Torouțiu în anii 40 ai secolului al XX-lea, când vorbește despre „imperialismul limbii române”, cerând un „imperialism cultural” pe măsură: anume, zice I. E. Torouțiu, regionalismele din limbă nu trebuie în nici un caz izgonite / regularizate, ele marchează / punctează maximul de extensiune a ei în spațiul geografic, sunt urme de românism, umbre ale patriei în alt spațiu.Acest tip de imperialism, accentuează Torouțiu, nu este unul cuceritor, nu lezează pe alții, constată doar prezențe, atestă realități trecute și puncte de atracție virtuală a vorbitorilor de limba română. Este, în fond, o idee pașoptistă care a fost reluată peste un secol – și apoi formalizată, peste alte câteva decenii, în versul memorabil al lui Nichita Stănescu „Limba română e patria mea” – pentru ca în zilele noastre, iată, să se instituționalizeze într-o uniune de creație: redescoperită ca și din nimic, fără conștiința preexistenței și creșterii ei (noi putând să fim convinși că există și alte momente ale acestei creșteri în afara celor câteva peste care am dat mai mult din întâmplare în căutările bibliografice), merită atenția lucrurilor care se repetă în istorie.  

  

Revin la cartea recentă a Galinei Martea „În dialog cu creația umană” (Eseu critic, Ed. Bestelmijnboek, Haga, 2018, 192 pagini). Este, cum spune și titlul, un dialog între culturi, centre și grupări literare din Europa care se exprimă în limba română, despre probleme ale limbii și literaturii române. Autoarea se plasează undeva în centrul Europei, în Olanda, și de aici înregistrează activitatea scriitoricească de sorginte română din Europa (în mod prioritar, din România și Basarabia), dar și din SUA ori Australia, altele: spațiile s-au lărgit mult și se vor cuprinse cu toate în acest „catalog”. Nu este o istorie a exilului românesc, de felul celor cu care ne-au obișnuit istoricii literari de la noi; demersul Galinei Martea este acela de a consemna, de a inventaria urmele – dar mi se pare foarte interesant, pentru că în felul acesta exilul poate deveni diasporă, adică va câștiga sentimentul unității în jurul centrului, nu va mai sta în limbă doar din nostalgie, nu va mai trăi prin izolarea creatorilor ci vor câștiga cu toții sentimentul că prelungesc ceva care există sau se apropie cu existența lor spirituală de ceva care există. Desigur, „Ziua limbii române” (la Chișinău și la București) este un liant al acestor scriitori, Eminescu, orice despre opera și viața lui, îi apropie, costumul popular, obiceiurile, sărbătorile: cele comune se revarsă și cuceresc sufletele.  

  

Basarabia și România, apoi, ocupă un loc privilegiat în preocupările autoarei, care se arată a fi o româncă aprigă în valorificarea culturii și idealurilor supreme românești, de felul unei Sofia Vicoveanca, pentru a zice așa, care-i îndeamnă pe toți la joc.  

  

Ceea ce este cu adevărat interesant în acest eseu de culturologie pe viu, este că lumea aceasta aproape nesfârșită de nume, care ar dubla și tripla volumul unei istorii literare actuale, se înțelege pe ea însăși, se comunică, simte că se află într-un iureș creativ. Vreau să spun că nu sunt „vârfuri” printre poeții și prozatorii prezentați de Galina Martea, impresia pe care mi-o lasă este acea a unei „clase de mijloc” a culturii ce se regăsește liniștită și mulțumită în climatul cultural românesc de parcă de când lumea ar fi trăit în el: este o regăsire spontană, fără ierarhii, fără mari diferențieri. Totodată, aș menționa că acești poeți și prozatori ai limbii române redau pe viu, cu multă noblețe sufletească, conținuturi literare care impresionează prin vigoarea și inteligența cuvântului, astfel fiind puse în lumină opere ce merită a fi apreciate cu multă atenție. Iar printre atâția poeți și prozatori ai neamului românesc, din loc în loc autoarea pune portrete de mari oameni de cultură (Nicolae Dabija, Iurie Colesnic, Rodica Elena Lupu, Galina Furdui), savanți contemporani de mare notorietate (Ruxandra Vidu, Valentin Tomuleț, Virgil Mândâcanu, Alexandru Moșanu, Nicolae Bucun) care vor să ia cuvântul pentru a-și defini crezul, a-și descrie pe scurt teoriile ori a-și prezenta cărțile. Galina Martea realizează un discurs analitic-literar prin intermediul căruia ne prezintă creațiile scriitorilor români contemporani de pretutindeni, respectiv, punând în valoare și activitatea profesională ale acestora. Cu toată probitatea științifică sunt redate titluri de lucrări, cu anii lor de apariție și editurile respective, în acest sens cartea Galinei Martea servind, în mod onorabil, și ca fișier de bibliotecă.  

  

O carte scrisă cu entuziasm, care te cucerește prin crezul autoarei; volumele și autorii lor, edițiile, revistele, sărbătorile, dezbaterile – cu toții și cu toatele sunt ca niște personaje neliniștite în căutare de joc ordonat – și lasă impresia unei ordini interioare, pe care îți zici că doar din neatenție n-ai sesizat-o până acum.  

Nicolae Georgescu 
USR, critic literar 

http://www.bibliotheca.ro/reviste/litere/nr_8_2018/litere_nr_8_2018.php

http://armoniiculturale.ro/2018/08/31/nicolae-georgescu-ce-e-patria-romana/

GALINA MARTEA: RODICA ELENA LUPU - SCRIITOAREA CARE CUCEREȘTE INIMILE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

Cu o carieră bogată în arta scrisului, consacrata scriitoare Rodica Elena Lupu există în astă viață cu misiunea sacră de a produce opere literare de mare calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura națională română. Fiind admirabilă și respectabilă în limitele inteligenței și a culturii sale, renumita scriitoare, în timp, a reușit să scoată în lumină lucrări cu diverse genuri literare (poezie, proză, eseu, roman), iar poezia, în mod aparte, este acel gen literar pe care îl reprezintă cu un deosebit har, talent și vocație. Prin genul liric al poeziei scriitoarea s-a afirmat ca una dintre cele mai distincte și semnificative personalități din domeniul literaturii române de după anii 1980. Versurile Rodicăi Elena Lupu nu se confundă cu nimic, deoarece ele sunt specifice personalității sale care exprimă tot ceea ce este omenesc, la rândul lor, poemele sunt arhipline cu aspecte de dragoste, de dragoste față de oameni și față de suferințele lor; sunt despre viața reală plină de tristeți, dar si de bucurii; sunt despre mamă, țară, plaiul natal și, nu în ultimul timp, despre sentimentul de afecțiune dintre bărbat si femeie – simbol al iubirei și existenței umane în astă lume, simbol ce reprezintă continuitate în viața umană. Cu atât mai mult, versurile faimoasei poeteRodica Elena Lupu sunt interpretate prin genul muzicii, combinate prin compozitii muzicale, acestea fiind create de renumiți compozitori români precum Marius Crisri Popa, Ilie Gorincioi, Paul Surugiu-Fuego. Astfel, cântecele pe versurile Rodicăi Elena Lupu sunt interpretate de renumiți artiști vocali români precum Paul Surugiu - Fuego, Ana Maria-Stoican, Ioana Sandu, Rareş Borlea-Raoul, Gabriel Dorobanţu, iar poporul român de pretutindeni, la rândul lui, este încântat și onorat de muzica pe versurile celebrei poete. Fiind îndrăgostită, în mod aparte, de genul liric al poeziei, Domnia Sa reușește cu o capacitate neobișnuită-individuală să-și expună ideile și vibrațiile interioare ale spiritului prin cea maifrumoasă și plăcută formă de exprimare, aceasta reprezentând creația literară autentică a scriitoarei. Creația literară a Rodicăi Elena Lupu, în același timp, reprezintă gradul de perfecțiune obținut în acest domeniu distinct al vieții umane și anume: literatura/ arta literară prin intermediul căreia este redat mesajul artistic prin imagini expresive, cu un limbaj adecvat al rimei și al ritmului, dar și al versului liber.  

  

Poezia (fiind curentul literar prin care se exprimă și se degajă emoția, sentimentul, ideile unui scriitor) și romanul (ca specie a genului epic, de capacitate mare și cu conținut complex) este spațiul preferat al consacratei scriitoare Rodica Elena Lupu, care scrie cu mare suflet și inimă pentru oameni, pentru semenul său. Debutând editorial cu volumul de poezii „Printre silabe” (Editura Dacia, Cluj Napoca, 1986), Domnia Sa ulterior și până în prezent a publicat peste 70 de volume cu poezie și proză, în același timp prezentă și în peste 80 de antologii literare. Respectiv, vom menționa că în calitate de scriitoare semnează lucrări şi sub pseudonimul literar Roena Woolf. Creația literară proprie scriitoarei este realizată și fundamentată pe criterii de calitate, caracterizându-se ca una fiind foarte bună și de o intensitate anumită ce corespunde unui nivel intelectual adecvat și, corespunzător, unui nivel scriitoricesc de o vocație excepțională în arta literaturii/ arta culturii artistice. Conținutul acesteia marchează originalitatea și calitatea fondată pe tehnici specializate atât din materia clasică, cât și cea modernă, care, la rândul lor, garantează și asigură valoarea autentică a operelor literare puse în lumină. Cuprinsul original al creației se regăsește în remarcabilele lucrări: „Voi trăi…Clipa” (poezie, Editura Anamarol, Bucureşti, 2007), „Vacanţe, vacanţe…” (Editura Publiferom, Bucureşti. 2001), „Mâna destinului” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2005), „Miracolul vieţii” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2005), „Eterna poveste” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2005), „O umbră din trecut” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2005), Colecţia „Tainele mării nu se cunosc de pe mal“ (Editura Anamarol, Bucureşti, 2005), „O clipă de rătăcire” (poezie, Editura Anamarol, Bucureşti, 2005), „Glasul inimii” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2007), „Poezii pentru copii” (Editura Anamarol, Bucureşti, 2007), „Colorăm şi poezii învăţăm” (poezie, Editura Anamarol, Bucureşti, 2007), „Regăsire” (poezie, ediţie bilingvă română-maghiară, Editura Anamarol, Bucureşti, 2008), „Clipa / Il momento” (poezie, ediţie bilingvă română-italiană, Editura Anamarol, Bucureşti, 2011), „Haos” (poezie, Editura Anamarol, Bucureşti, 2011), „Între anotimpuri” (poezie, Editura Anamarol, Bucureşti, 2011), „Mister” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2011), „Iubire, Tu…” (roman,Editura Anamarol, Bucureşti, 2011), „Clipe în doi” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2012), „Dincolo de timp” (roman, Editura Dacoromână, 2012), „Parfumul dragostei” (roman 2012), „Jocul de-a viaţa” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2013), „Mirajul vieţii” (poezie, Editura Anamarol, Bucureşti, 2013), „Mamă şi iubită” (roman, Editura Anamarol, Bucureşti, 2013), etc.  

  

Hipersensibilă la tot ceea ce se petrece în jurul ei, renumita și talentata scriitoare Rodica Elena Lupu, dar mai ales poeta cu o vocație distinctă, reușeste să cucerească cu multă ușurință inimile tuturor românilor de pretutindeni și nu numai. Această performanță se dovedește faptului că poeta scrie versuri extraordinar de frumoase, pline de sens care plac publicului cititor, astfel trezindu-le admirația și respectul față de creația literară a Rodicăi Elena Lupu, scriitor celebru al neamului românesc. Poeziile minunatei scriitoare sunt o chemare/ o provocare pentru ființa umană în a cunoaște mai în de aproape frumusețea naturii divine, în a aprecia cu mai multă atenție relațiile dintre oameni cu toate complexitățile sale, pentru a înțelege mai profund conținutul existenței umane din acest univers - totul fiind orientat către procesul afectiv al omului față de realitate: „Omul n-o ştie/ n-o vede,/ n-o ia în seamă./ Uneori o cheamă,/ sau o blesteamă./ Atunci când devine fior/ o scrie,/ o cântă,/ o poartă/ Ca pe propria-i soartă./ Atenţie dar:/ Clipa nu este har,/ ci e drum/ sau hotar!”(Clipa); „Atâta frig s-a condensat în aer/ Şi-atâta întuneric în pământ,/ Prin rumeguşul iernii vântul taie/ Mici fulgere în vidul pal dansând./ Norii se ţin în cârje de ninsoare/ Vag timpul ţesătura şi-o complică,/ Contururile ard în îngroşare/ Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.”(Alergare în nori). Iar versurile de dragoste, reflectând sentimentul de afecțiune dintre un bărbat și o femeie/ dintre părinți și copii/ pentru mamă/ pentru țărâna natală/ pentru strămoșii noștri, sunt un adevărat balsam și o adevărată consolare pentru sufletul omului: „Fără trup.../ Numai suflet.../ Eşti tu?/ Sunt eu?/ Nu mă striga.../ Nu-ţi pot răspunde.../ Înceacă tu când te strig...”(Clipe în doi); „Degetele tale/ mi-au oprit privirea./ Degetele tale/ sufletul mi-au nins./ Degetele tale/ mângâiere oarbă./ Degetele tale/ cântecul mi-au prins./ Călăuze calme,/ Fragede poteci,/ Degetele tale/ Peste mine/ Reci”(Zăpadă);„Te-ai dus şi anii au trecut/ Plini de dureri şi supărare/ Chiar dacă tu mi-ai spus atunci/ Că vei veghea a mea cărare./ Nu te-am uitat, nu te-oi uita,/ Prin vis te chem, iubită mamă,/ Să te întorci în viaţa mea,/ Căci fără tine-mi este teamă./ E-atâta răutate-n lume,/ Nu ştiu pământul cum ne ţine,/ De-aceea eu te rog anume/ De sus să te-ngrijeşti de mine./ Nu te-oi uita, măicuţa mea,/ Şi-n trista mea singurătate/ Voi plânge fără să m-auzi/ Cu gândurile mele toate”(Iubită mamă). Cât despre romanele realizate de Rodica Elena Lupu sunt lucrăripline de lirism, dar și de dramatism, cu subiecte nespus de interesante ce sunt specifice vieții umane și, în același timp, subiecte ce scot în evidență comportamentul și mentalitatea omului în relațiile de prietenie și conviețuire, în relațiile care se raportează la valorile morale/ spirituale/ culturale ale omenirii. Conținutul acestora cuprind întreaga diversitate a speciei de narațiune, ca parte a unui discurs în care autorul expune faptele și acțiunile personajelor prezente, aceasta reprezentând condiția necesară de a forma genul autentic literar în proză. Printre cele mai reușite și semnificative romane ale scriitoarei sunt: „Glasul inimii” (Editura Anamarol, prima ediţie 2004, ediţia a doua, 2007), „Mâna destinului” (2005), „Eterna poveste” (2005), „Mister” (2011), cât și altele, iar cu referire la acestea Radu Cârneci a menționat: „… respectivele romane denotă talent, o bună cunoaștere a vieții și, mai ales, o atentă analiză a relațiilor interumane. Construcția prozelor sale este cinematografică, pe un dialog antrenant omenesc”. Însă despre romanul „Glasul inimii” Ștefan Dumitrescu spune: „Carte plină de suflet şi de conştiinţă rănită… După lectura cărţii am fost profund impresionat, zguduit”, iar Octavian Paler scrie: „un roman care m-a fermecat”.  

  

Născută în Războieni-Cetate, acum judeţul Alba, 27 ianuarie 1951, licențiată în jurisprudență (facultatea de drept, Bucureşti) și doctor în dacoromanistică (Academia Dacoromână), poeta, romanciera și eseista Rodica Elena Lupu ne uimește cu ambiția și dorință ei arzătoare de a realiza în astă viață lucruri cât mai multe, dar, în același timp, lucruri de o calitate superioară care în ierarhia valorilor se disting prin calități și merite deosebite. Pe lângă activitatea de scriitor Domnia Sa administrează cu mult succes Editura Anamarol din București, unde până la ziua de azi a editat peste 500 de cărţi semnate de autori din ţară şi străinătate. Fiind membru de onoare al Asociaţiei Interculturale „Ars Longa” din Nürnberg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi GEMA din Berlin, membru al Academiei Româno Americane, membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte-ASLA din Oradea, membru al Cenaclului Observatorul din Toronto, membru al Asociaţei Române pentru Patrimoniu, membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Canada, membru Opera Scrisă.Ro, scriitoarea este prezentă în calitate de personalitate distinctă în WHO IS WHO-Enciclopedia Personalităţilor din România, prima ediţie, 2006, dar și în alte enciclopedii/ lucrări/ antologii de mare notorietate în care sunt prezente personaje importante din viața culturală și socială a neamului românesc. Totodată, Rodica Elena Lupu este o scriitoare foarte activă care publică zilnic/ săptămânal eseuri, poezii, narațiuni literare în reviste și ziare naționale (Analize şi Fapte-ARP, Ecoul, Universul cărţilor, Luceafărul românesc, Capricorn, Floare darurilor, Boabe de grâu, Semănătorul, Dacologica, Oglinda Literară, Confluenţe literare, Luceafărul Botoşani, etc.), dar și din străinătate (Agero din Stuttgart, Euro-Observator din Germania, Observatorul din Toronto, Alternativa din Canada, Atheneum din Canada, Clipa din SUA, Tromânia Vip, Dalas din SUA, Curentul Internaţional din SUA, Romanian Global News – Agenţia de presa pentru românii de pretutindeni, etc.). Nemijlocit, colaborează și este mereu prezentă în emisiunile difuzate prin Radio Timişoara, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Dor de Ţară; dar colaborează şi cu diverse posturi de televiziune precum: TELE7abc, TVR2, TVR Cultural, TVRM, Naţional Media – Favorit TV, Kanal D. Ca recompensă pentru munca creatoare în domeniul literaturii și a culturii, Rodica Elena Lupu este laureat al mai multor premii naționale și internaționale, cele mai consistente fiind obținute: Discul de aur şi Diploma de Excelenţă pentru promovarea folclorului românesc, 2009; Gala Celebrităţilor din România - premiu de excelenţă pentru cultură, 2010; Gala Celebrităţilor - premiu de excelenţă pentru cultură, România-Spania, 2010; Gala celebrităţilor România - premiu de excelenţă „Femei de succes”, 2011; Diplomă - Conferinţa UNIFERO-Uniunea Internaţională a Femeilor Române, 2011; Diplomă - Conferinţa UNIFERO, 2012; Diplomă pentru promovarea operei şi personalităţii Luceafărului poeziei româneşti „Mihai Eminescu”, 2015; Diplomă - Festivalul de poezie Benidorm, Costa Blanca, Spania, 2016; Diplomă pentru participare și organizare a Salonului Naţional „Mihai Eminescu”, Parlamentul României, 2017; Diplomă - Congresul Academiei Româno-Americane, 2017; Diplomă și premii: Târgul Internaţional de Turism 2003-2008; Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, Braşov, România, 2007; Întâlnirea Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, Stuttgart, 2007; Festivalul Callatis, ediţia a IX-a, 2007; Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni.  

  

Fiind un profesionist excelent și respectabil în arta literară și cultura românească, cu precădere în arta versului liric și a genului epic-romanul, Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, academician, scriitor, editor, jurnalist cultural, antologator, manager) este valoarea națională prin intermediul căreia se recunoaște talentul autentic de scriitor.  

Prof.univ.dr. Galina Martea

Articol publicat  în: 

Ziarul Ultima Oră, Cotidian National Independent, România, 27 august 2018. Disponibil: https://ultima-ora.ro/rodica-elena-lupu-scriitoarea-care-cucereste-inimile-romanilor-de-pretutindeni/

Ziarul Natiunea, 27 august 2018

Disponibil: http://www.ziarulnatiunea.ro/2018/08/27/o-scriitoarea-pentru-romanii-de-pretutindeni/

Confluențe Literare, Revistă de cultură universală, publicat în: Ediţia nr. 2795 din 26 august 2018. Disponibil: http://confluente.org/galina_martea_1535240326.html

 Armonii Culturale, Revistă universală de creaţie şi atitudine culturală, România, 26 august   2018. http://armoniiculturale.ro/2018/08/26/galina-martea-rodica-elena-lupu-scriitoarea-care-cucereste-inimile-romanilor-de-pretutindeni/

Logos și Agape, Revistă creștină de cultură, tradiții și atitudine civică, România, 26 august 2018. Disponibil: http://www.logossiagape.ro/2018/08/26/galina-martea-rodica-elena-lupu-scriitoarea-care-cucereste-inimile-romanilor-de-pretutindeni/

Editor RODICA ELENA LUPU - Editura ANAMAROL, Bucureşti , 2014- ARC PESTE TIMP de Slvia Jinga

Curentul Internaţional S.U.A. - 17 ianuarie 2017

Disponibil: http://www.curentul.net/tag/rodica-elena-lupu/

Volumul „Arc peste timp” este rodul muncii neostenite al doamnei Silvia Jinga, profesoară și scriitoare de seamă din comunitatea de romȃni de la Marile Lacuri.

Cartea este semnată cu pseudonimul literar Silvia Urdea semn de   preţuire aleasă, ce o poartă numelui de familie al părinţilor. Silvia Jinga, un suflet romȃnesc cȃt lumea de mare, este licenţiatặ a Facultặţii de Filologie Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Va profesa la Institutul Pedagogic din Tȃrgul Mureș, unde studiau viitorii profesori de limba și literatura romȃnă, într-o zonă în care se romȃniza Mureșul. Pe data de 17 august 1990 Silvia a aterizat pe aeroportul Kennedy din New York împreună cu soţul și fiul, urmȃnd ca fiica să vină după terminarea facultăţii. Ȋmpreună au început lupta pentru supravieţuire.

Ȋn anul 1995 se stabilesc în statul Michigan unde soţul va fi angajat ca designer în industria auto. Ȋn anul 2006 primesc cetăţenia. Experienţa acestor ani americani va fi descrisă în noua carte la care lucrează „Fragmente din Babylon”.

Volumul „Arc peste timp”, este al treilea, venind după „Octavian Goga – pagini publicistice” – o ediţie îngrijită de Silvia Jinga, publicată la Editura Dacia – Cluj, 1981 și „Anton Holban sau Interogaţia ca destin” – Editura Minerva, 1983, aceasta fiind teza de doctorat.

Cartea a apărut la Editura ANAMAROL din București în anul 2014. Coperta semnată de Rodica Elena Lupu (ca și tehnoredactarea) reprezintă așa cum titlul cărţii ne-o spune, un ceas imens, roată a timpului, alături de coloana infinitului, spaţiul. Scriind despre oameni, locuri, întȃmplări care au impresionat-o, despre cărţi și evenimente, căutȃnd să afle înţelesurile ascunse ale lumii în care trăim, Silvia Jinga ne mărturisește: „Am purtat mereu în suflet în acești din urmă 23 de ani, un sentiment constant de grijă faţă de cele întȃmplate în patria mumă. Din această grijă s-au născut reflecţiile și însemnările mele”.

Ȋnscrie pe coperta-spate a cărţii, un vers tradus de strălucitul nostru Eminescu: „Cerul deasupră-ţi schimbi, nu sufletul marea trecȃnd-o” ales cu grijă pentre cei plecaţi de-acasă, care și-au schimbat locul de trai dar nu și sufletul.

Pe parcursul celor cinci capitole ale cărţii: Evocări, Semne ale vremii I și II, Ȋnsemnari critice și Varia, autoarea ne introduce în universul fascinant al limbii noastre materne prin care ne transmite impresiile despre evenimentele din ţara natală, despre oameni, locuri și întȃmplari, dezvăluind în prefaţa cărţii că „a trăit” un proces de trezire, de spulberare a oricăror mituri cu care romȃnii s-au autoînșelat după cel de-al doilea război mondial, fiind vorba despre acel mit care i-a oprit să vadă că Romȃnia fusese aruncată în gulagul sovietic pentru o jumătate de veac. Ca o constatare pur realistă, autoarea îl evocă pe Mircea Eliade „Noi romȃnii, nu avem niciun motiv să idolatrizăm istoria. Printre neamurile fără noroc ne numărăm în frunte.”

Din grija faţă de cele întȃmplate în ţara natală, s-au născut reflecţiile strȃnse în prezentul volum. Găsim consemnări publicate și revizuite din anii: 1991, 2000, 2001, 2002, 2003, 2010, 2011, 2012 în reviste ca: „Foaie”, editată la New York de Romeo Stane; „Micromagazin” – New York; „Curentul Internaţional” – Sterling Hights, Michigan, „Almanahul Curentul Internaţional”; „Confluenţe literare”; „Lumea romȃnească”- Grand Rapits, Michigan; „Lumea liberă”- New York și multe altele.

Ȋn „Et in Arcadia ego” autoarea ne mărturisește: „Din cȃnd în cȃnd simt nevoia irepresibilă de a mă reîntoarce în Romȃnia ca să prind puteri precum mitologicul Anteu cȃnd atinge pămȃntul. Petecul acela de lume unde am văzut lumina zilei este o Terra Ferma, un punct stabil de referinţă, care mă ajută să fac lumină acolo unde totul îmi pare confuz, să reduc la proporţii firești fapte supradimensionate, într-un cuvȃnt, să mă așez în albia normalului”.

Silvia Jinga ne trimite în ţinutul natal, Ţara Făgărașului, invocȃnd cȃteva personalităţi ale culturii noastre, care au așezat la loc de frunte pecetea ce o poartă arcul munţilor Făgăraș: Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, George Călinescu, Geo Bogza, Aron Cotruș, poetul care a portretizat în versuri inegalabile frumuseţea ţăranului făgărașan.

Evocările Silviei Jinga sunt clișee de epocă ale personalităţilor mutate peste Ocean, cum este cea a lui Octavian Nedeleu, care a lăsat în urma sa caiete de versificări, note memorialistice, istorice, geografice, arheologice și care a revenit la vatra strămoșească în preajma celui de-al doilea război mondial. Autoarea subliniază simplitatea acestui autodidact ce-l avea viu pe Dumnezeu în sufletul său „cȃnd îţi vine a plȃnge, cȃntă” sună unul din proverbele culese de Octavian Nedeleu.

Ȋn „Scurt dialog cu Octavian Goga”, autoarea trasează o axă existenţială de la bogaţii lumii la „sărăcia” de acasă, la „tovarășii” de drum ai lui Goga, trăind bucuria unei convorbiri esenţiale, găsind răspuns la multe întrebări și neliniști.

O temă favorită, a conservatorilor albi din America de nord, de a analiza posibila dispariţie a identităţii culturii europene occidentale care a fundamentat la începuturi cultura americană, este subliniată de scriitoare în capitolul „Europenismul nostalgic și posibilul lui declin”. De la Dimitrie Cantemir și pȃnă la Pat Buchanan, este trasată linia semnelor declinului culturii europene în faţa presiunii globalizării capitaliste.

Apărătoare a culturii europene Diana West, este prezentată cu cartea sa „The death of the grown-up” (Moartea adultului), o carte fascinantă, un eseu documentat, scris cu implicare dureroasă în dramele unei lumi extrem de complexe.

Cu ochi critic, exersat, autoarea ne prezinta cartea „Mișcarea feministă în America și consecinţele ei” de Suzanne Venker si Phyllis   Schlafly, o polemică argumentată și documentată despre ideile feminismului, o carte care ne transmite că nu putem trăi la întȃmplare, al cărei mesaj răzbate peste zarva culturii pop.

O altă cronică este cea a cărţii lui Edward Kennedy – „The Kennedy’s – Măreţia unei familii”, un jurnal scris cu inima autorului.

Pe „Semnele vremii” este plasat „Dan Puric, actor și eseist” care se aude distinct în hărmălaia confuză a discursului intelectual din Romȃnia actuală.

Pasionată de toate aspectele vieţii, Silvia Jinga intră în culisele nomenclaturii din Romȃnia, încercȃnd să dezvăluie aspecte dintr-o lume monolitică a cărei Cortină de fier se ridică în interiorul naţiunii între marea masă a populaţiei și structura politicului. Ȋn capitolul „Ȋnsemnări critice” sunt prezentaţi scriitori remarcabili: B. Pandelea, un autodidact distinct; Petre Popescu cu romanul „Supleantul”; Alan Elsner cu romanul „Idilă și revoluţie”; Ileana Vulpescu cu romanul „Arta compromisului”, un fel de istorie ieroglifică, „Ultimul bal la Șarpele roșu” de Dinu Săraru, romanul democraţiei originale, o poveste captivantă, o cronică de moravuri, un pamflet, dar și un poem al balcanismului.

Scriitorii din comunitatea romȃneasca din America nu lipsesc din cuprinsul acestei frumoase cărţi: Sorin Olariu cu „Poemele apocrife” în „Măștile poetului”; scriitorul Corneliu Florea cu „Peregrinări” în „Patosul memorialistului”; „Mihai Gheorghiu, poet al reveriei”, Doina Popa în „Lirismul suferinţei cenzurate”, Octavian Maior în „Exilul poetului” și alţii.

Capitolul „Varia” cuprinde impresii în urma diferitelor evenimente: „Constantin Brȃncuşi la 135 de ani de la naștere”; „Expoziţia sculptorului Mihai Caranica la Consulatul Romȃn din New York”; „Mihai Eminescu la Detroit”; „In memoriam Romeo Stana”; „O vorbă de mulţumire Străjerului din Bucovina, Ștefan Străjeri”.

Profesoara/scriitoarea Silvia Jinga, după cum ea însăși ne mărturisește, a adus cu sine pe acest continent lumea de acasă pe care o compară cu tot ce a întȃlnit în cale de-a lungul anilor și în faţa abundenţei, gȃndul o trimite la pămȃnturile mănoase și bogate, la romȃnii inteligenţi din ţara mamă, neomiţȃnd totuși să ne amintească sentimentul de jale perpetuat , precum lamentoul din poezia „La noi” de Octavian Goga.

Această neputinţă trebuie învinsă pentru a ne lua pe umeri istoria cu o bărbătească energie. Este ceea ce ne demonstrează Silvia Jinga/Urdea cu talent și inteligenţă, punȃndu-și condeiul în slujba poporului din care cu mȃndrie și responsabilitate face parte.

Recenzie - Doina Popa (West Bloomfield, Michigan, SUA)

C’EST LA VIE - SCARA CU FLORI - ARBITRAJ - de Rodica Elena Lupu

http://confluente.org/rodica_elena_lupu_1535122074.html

C’EST LA VIE  

  

Dacă te-mpiedică ceva  

Ca martor ai copilării  

Şi zici în glumă, c’est la vie!  

  

Dar habar n-ai ce-ascunde ea  

De-ai cerceta şi te-ai căzni  

Să ştii, a fi sau a nu fi.   

De-abia atunci ai constata  

Ce-i... c’est la vie.   

  

Cum moartea râde-ntr-o oglindă  

De ale vieţii parodii  

Ne obsedează... c’est la vie  

Ca un refren ce se perindă   

Din cioburi roz-liliachii  

Albastre, galbene şi gri  

Un cânt ce viaţa o colindă,  

Intreagă, cu un c’est la vie!  

  

SCARA CU FLORI  

  

Urcăm cu inima uşoară  

Cu-n trup care-a crescut treptat  

Purtând în spate trista scară  

A tot ce-a fost şi am uitat.  

  

Ne avântăm pe calea înaltă  

Purtând doar clorofila-n gând   

Şi-apoi cu floarea laolaltă  

Ne pomenim visând, cântând.  

  

Iar când se-aprind din noapte zorii  

Şi nu mai ştim ciopli lumina  

Alunecăm pe scara florii  

Luând în braţe rădăcina.  

  

ARBITRAJ  

  

Eu visez…  

  

Eu am curaj…  

  

De mult nu mai fac bilanţuri…  

  

Chem iubirea-n arbitraj  

să mă apere de lanţuri.  

  

Vrei să mi le pui pe mâini?  

  

Moarte, poţi să mai amâni!  

  

Să nu-mi fie mult prea grele  

Când te-mbrăţişez cu ele...  

  

O bijuterie  

Cu ani în urmă ne-a bucurat lectura unui roman semnat de doamna Rodica Elena Lupu – un nume nou, înviorător în literele române. Recent, aceeași colegă publică în revista “Acasă” – condusă de poetul Ion Brad – un admirabil grupaj liric, în care harul autoarei ni se relevă consistent și luminos. Voi cita, în întregime, doar bijuteria care se cheamă “Scara cu flori”  

Urcăm cu inima uşoară  

Cu-n trup care-a crescut treptat  

Purtând în spate trista scară  

A tot ce-a fost şi am uitat.  

  

Ne avântăm pe calea înaltă  

Purtând doar clorofila-n gând   

Şi-apoi cu floarea laolaltă  

Ne pomenim visând, cântând.  

  

Iar când se-aprind din noapte zorii  

Şi nu mai ştim ciopli lumina  

Alunecăm pe scara florii  

Luând în braţe rădăcina.  

Ce simțire curată, ce înțelegere simplă dar deplină a destinului în devenire și rod, și ce resemnare demnă, îmbogățind taina ființei, rădăcinile de spirit care ne continuă.  

Da, poezie ce ține de excelență.  

Radu Cârneci  

Decembrie 2016  

  

Din volumul ROCHIA DE TAFTA  

de Rodica Elena Lupu  

Eeditura ANAMAROL, 2016 

Acasă la Octavian Paler - Lisa - Rodica Elena Lupu - 14 august 2018

Rodica Elena Lupu şi Octavian Paler - Lansare de carte "Tinerimea Română", Bucureşti, 2006
  

Să fac mai întâi o precizare. Dacă nu aş fi citit romanul „Glasul inimii”, unul dintre romanele scrise de Rodica Elena Lupu, roman care m-a fermecat, aş fi declinat fără să ezit invitaţia de a scrie despre poemele sale. Şi nu numai pentru că nu sunt critic literar, dar nu am ieşit din secolul 20 în materie de poezie şi nu pot să exprim decât opinii de diletant. Spun asta pentru că în acest capitol am rămas la Rene Char, la Henri Michaux şi la Rainer Maria Rilke.  

Nu mă supăr, puteţi spune că sunt un demodat. Şi recunosc, citesc foarte rar şi întâmplător poezie. Fac şi eu ce pot, trăiesc în felul meu criza de azi a valorilor. Civilizaţia a reuşit să facă din progres tehnic o cauză fatală a regresului interior, aşa că, azi e mai mul decât o „secetă”.  

O apreciez însă prea mult pe Rodica Elena Lupu ca intelectual căruia îi pasă şi iată-mă aşternând pe hârtie câteva gânduri. Am citit aceste poeme şi uşor surprins, şi cu interes, iar nu o dată, ca atunci când am ajuns la „Clipa”, la „Voi trăi”, la „Tainic joc”, la „Comoara tristă”, la „Drum închis”, la „Tainele mării nu se ştiu de pe mal!”, la „Scara cu flori”, la „Toamna”, la „Iubită mamă”, cu o emoţie tulbure.  

Chiar dacă nu se mai scrie poezie ca în secolul din care am ieşit, Rodica Elena Lupu scrie cu sufletul, scrie ceea ce simte. Adică scrie româneşte, scrie aşa cum vorbeşte. Spun asta pentru că este ceea ce am simţit citind aceste poeme.  

Octavian PALER  

Ianuarie, 2007  

Mănăstirea rupestră de la Şinca Veche, Ţara Făgăraşului - Rodica Elena Lupu - 16 august 2018

 

Creștinii îi spun Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, locul în care se împlinesc dorințele, alții o denumesc "Templul Ursitelor". În grotă este desenat în stâncă chipul lui Iisus Hristos. Câțiva centimetri la stânga, în mijlocul unei încăperi cu aspectul unui altar, sunt sculptate Steaua lui David  şi semnul Yin si Yang.

Cei care nu sunt atât de credincioși vin aici pentru că sunt convinși că se întâmplă lucruri paranormale. Cred că există o zonă energetică uimitoare, un portal, care comunică direct cu alte vestigii dacice din România, cum ar fi cetatea de la Sarmizegetusa. Unii vizitatori vin o dată pe an pentru a-și pune o dorință, stând doar în locul în care lumina soarelui pătrunde prin turla săpată în piatră.
 

15 august: - Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare - la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus - Rodica Elena Lupu

 
Mănstirea Sâmbăta, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, este un așezământ  monahal de călugări.
 
Pe locul unei biserici din 1654, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714), a construit în anul 1696 o mânăstire ortodoxă, și pentru a rezista catolicizării a populat-o cu călugări sihaștri, a deschis o școală, un atelier de fresce și o mică tipografie. Cu toate că sub stăpânirea austro-ungară peste 150 de mânăstiri și biserici ortodoxe au fost distruse, mănăstirea de la Sâmbăta a rămas. Doar după decapitarea domnitorului Brâncoveanu și apariția ordonanței de desființare a tuturor ordinelor călugărești, în 1785 a trimis curtea de la Viena, pe generalul Preiss, să dărâme mânăstirea brâncovenilor. Doar după decapitarea domnitorului Brâncoveanu și apariția ordonanței de desființare a tuturor ordinelor călugărești, în 1785 a trimis curtea de la Viena, pe generalul Preiss, să dărâme mânăstirea brâncovenilor.

Nou la Editura ANAMAROL - Oameni cumsecade. Cărărui intersectate, de Aurel V. Zgheran

Editor Rodica Elena Lupu. Coperta Mariana Sorescu
(...)

          Măsura puterii şi iscusinţei mele de a zugrăvi portrete în cuvinte e numai aceasta din tablourile cărţii „Oameni cumsecade. Cărărui intersectate”. Dacă de mâine m-aş trezi savant, jur că tot aşa aş scrie, deoarece am căzut de acord cu destinul meu să scriu artistic despre oameni, nu rigid biografic! Volumul prezent al cărţii continuă peregrinarea gândului şi fiinţei mele pe drumurile celor pe care în majoritate i-am cunoscut într-un moment sau altul din viaţa mea. Îi veţi întâlni acum, pe unii îi veţi recunoaşte, pe alţii îi veţi descoperi…! (...) Autorul

DISPARIŢIE, de Rodica Elena Lupu, din volumul "Eseuri lirice"

Un animal drăgălaş

poate să nu însemne nimic

pentru tine

şi să însemne un univers

pentru mine.

Simt în ochi lacrimi,

ţîşnind calde, sărate.

Dispariţie?

Un cuvânt crud;

simt o strîngere de inimă

ca şi cum

tot ce e solid,

material,

în existenţa reală,

şi-ar da deodată duhul

cu un suspin uşor

şi s-ar prăvăli

ca un fruct mâncat de viermi.

Mă gândesc la codiţa ei,

la mieunatul vibrînd de emoţie,

cînd mă întorceam acasă,

la cum sărea la mine în braţe.

Toate acestea nu pier,

nu poate fi vorba

de o dispariţie

lipsită de orice sens.

Mă opresc lângă petuniile albe,

în prezenţa lor mă simt înălţată

deasupra durerii,

către o lume

care nu cunoaşte durere.

Mă aplec deasupra florilor

şi trag în piept

aburul de parfum nostalgic,

pînă când mă simţit una cu ele,

suflet în suflet,

simţire în simţire,

pînă nu rămâne nimic

decît aburul.

Privesc din nou în jos

şi-mi plimb degetele

pe o floare albă

cu petale catifelate.

Micuţa Lady,

albă cu negru,

scheunând uşor,

înspăimîntată,

în timp ce se topeşte

pentru totdeauna în tăcere.

Micuţa mea Lady,

albă cu negru,

o să-mi lipsească atât de mult!

din volumul "Eseuri lirice"

de Rodica elena Lupu

 edi8tura aNAMAROL, 2018