marți, 22 septembrie 2015

RODICA ELENA LUPU - VERONA


Oraşul înscris de Shakespeare în istoria marilor pasiuni a iubirilor celebre: Romeo şi Julieta este Verona. 
Am ajuns în gara modernă a Veronei, de unde începi să străbaţi oraşul mic, curat şi cochet care mi-a amintit de balconul Julietei, sub care m-am fotografiat şi am fost impresionată de miile de semnături de pe pereţi, ale perechilor de îndrăgostiţi şi nu numai, care au vizitat casa. Acum, undeva printre ele se află şi  a mea. Nu încercaţi să o căutaţi dacă ajungeţi la casa Julietei, pentru că, va fi o muncă zadarnică. Doar eu ştiu locul acela, iar dacă veţi semna şi voi, se va întâmpla la fel. 


Sub balconul Julietei se fac jurăminte de iubire eternă. Nenumărate poduri, pieţşi biserici, arcul renascentist Porta Nuova şi amfiteatrul, sunt, doar, o scurtă enumerare a locurilor de vizitat. 
Aşa că, fără doar şi poate, trebuie să vizitaţi: Piazza Bra, Piazza del Erbe, Arena (Arena di Verona) și casa Julietei (Casa di Giulietta). 
Tot ceea ce trebuie să faceţi este să ajungeţi aici în acest frumos oraş supranumit „Oraşul iubirii”.



Fragment din VACANŢE, VACANŢE... Drumuri printre amintiri...
de Rodica Elena Lupu, editura ANAMAROL, 2004

18 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Multumesc draga mea Carmen. Ne vedem luni la lansare, cu drag!

      Ștergere
  2. Este minunat tot ceea ce ati vizitat, cu respect!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunteti tineri, va doresc din toata inima sa aveti si voi vacante minunate!

      Ștergere
  3. Da...Julieta...indragostitii din Verona... frumoasa postare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am vazut orasul indragostitilor, dar avem in gand sa efectuam o excursie in nordul Italiei. Cu pretuire!

    RăspundețiȘtergere
  5. Filmele tineretii noastre...va multumim!

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Da si am semnat si eu pe o caramida...Te imbratisez cu drag!

      Ștergere
  7. Frumos e prea putin spus, ne incantati mereu!

    RăspundețiȘtergere
  8. Uite cum stiu altii sa faca turism...oare la noi cand se vor face astfel de lucruri minunate? AVEM CE ARATA LUMII, DAR TREBUIE VOINTA SI ORGANIZARE! Va multumim!

    RăspundețiȘtergere