Se repetă istoria, nu
se repetă?
Chiar dacă istoria,
în mod esenţial, nu se
repetă,
cine nu-şi
reaminteşte trecutul,
riscă să-i
retrăiască erorile.
Doar prin istorie
nu ne confruntăm cu
vidul,
existenţa noastră are
durată,
stabilitate,
continuitate,
remedii sigure
pentru combaterea
simţământului
că suntem efemeri,
expuşi şocurilor,
la discreţia fluxului
şi refluxului civilizaţiilor,
în inexorabila mişcare
a timpului.
Slujindu-şi
prezentul,
asigurându-şi
viitorul,
supravieţuirea,
libertatea,
cinstindu-şi
predecesorii
secole şi secole, românii,
popor blând,
cumpătat,
prietenos, cu inimă
deschisă,
şi-au dat viaţa,
înfruntând vitregiile,
oprindu-i pe
cotropitori, alungându-i.
Cum de-au izbutit
să-i înfrângă
pe cei care au
râvmit,
pe parcursul
istoriei,
la ceea ce nu le
aparţinea
în nici un fel?
Nu exagerez,
socotesc că istoria,
aşa cum se
perpetuează
din individ în
individ,
a fost o armă de
luptă,
ca şi plugul adânc înrădăcinat.
Istoria depune
mărturie,
nu poate fi abolită,
fiindcă ar însema să
suprimi, de fapt,
memoria afectivă a
umanităţii.
Ce te faci, însă,
cu unii dintre
practicanţii istoriei
care cred că poţi
suprima
printr-o „graţioasă”
întorsătură de frază
adevărul adevărat?
Comptomisuri cu
istoria?
Tranzacţii cu
conştiinţa?!
Niciodată istoria
n-are cum să devină
desuetă,
iar documentele nu se
demodează
ca veşmintele.
„Şi minciuna e vorbă,
dar vremea descoperă
adevărul.”
Din volumul TRECUT-AU ANII
de Rodica Elena Lupu
editura ANAMAROL
