O, MAMĂ, DULCE MAMĂ..., de Rodica Elena Lupu - 23 aprilie, ziua de naştere a mamei mele... Nu te-am uitat, nu te-oi uita...

Era o femeie tnără,

elegantă şi distinsă;

un chp din acelea pe care

le desenează dezinvolt

o mînă de artist lăsată în voia fanteziei;

culoarea,

acea culoare inimitabilă

între trandafiriu

şi alb-sidefiu,

o carnaţie admirabilă,

căreia nu ştiu

să i se fi găsit pînă acum

un nume potrivit

din care zâmbeau

doi ochi de culoarea cerului

senin de primăvară.

Părul îi cădea pe umeri

în bucle bogate

şi naturale,

şi nu era chiar negru

ci mai degrabă castaniu închis,

talia era subţire,

fără a fi înaltă;

trupul era mlădios dar nu firav;

o făptură de vis,

maiestuoasă

dar şi graţioasă,

aidoma fecioarelor din basm,

plăsmuite de fantezia populară.

Nu exista privire,

oricît de distrată,

care să nu se simtă atrasă,

ochi care să nu se întoarcă

s-o urmărească.

Parcă o văd,

îmbrăcată cu o rochie simplă

în pătrăţele albe şi negre,

cu guler şi manşete.

Pe umeri i se odihnea

un şal închis la culoare,

care-i scotea în evidenţă frumuseţea;

pălăria de pai cu boruri largi

îi adumbrea faţa delicată.

Orice făcea mama,

făcea cu multă bunătate

şi dragoste.

Tînără şi frumoasă

aşa a plecat,

acolo într-o lume mai bună,

acolo sus

în Împărăţia cerurilor

de unde ştiu că

mă veghează mereu.

Se dedică mamei mele, nscută în anul 1925 şi plecată  pe drumul de pe care nu ne mai întoarcem niciodată în anul 1970, da, nu împlinise 45 de ani. Draga mea, scumpa mea mamă dormi în pace suflet bun, în prezenţa Bunului Dumnezeu!.

Din volumul SOLITAR, prima ediţie Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988, ediţia a doua, Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2010