Era o femeie
tnără,
elegantă şi
distinsă;
un chp din acelea
pe care
le desenează
dezinvolt
o mînă de artist
lăsată în voia fanteziei;
culoarea,
acea culoare
inimitabilă
între trandafiriu
şi alb-sidefiu,
o carnaţie
admirabilă,
căreia nu ştiu
să i se fi găsit
pînă acum
un nume potrivit
din care zâmbeau
doi ochi de
culoarea cerului
senin de
primăvară.
Părul îi cădea pe
umeri
în bucle bogate
şi naturale,
şi nu era chiar
negru
ci mai degrabă
castaniu închis,
talia era
subţire,
fără a fi înaltă;
trupul era
mlădios dar nu firav;
o făptură de vis,
maiestuoasă
dar şi graţioasă,
aidoma
fecioarelor din basm,
plăsmuite de
fantezia populară.
Nu exista
privire,
oricît de
distrată,
care să nu se
simtă atrasă,
ochi care să nu
se întoarcă
s-o urmărească.
Parcă o văd,
îmbrăcată cu o
rochie simplă
în pătrăţele albe
şi negre,
cu guler şi
manşete.
Pe umeri i se
odihnea
un şal închis la
culoare,
care-i scotea în
evidenţă frumuseţea;
pălăria de pai cu
boruri largi
îi adumbrea faţa
delicată.
Orice făcea mama,
făcea cu multă
bunătate
şi dragoste.
Tînără şi
frumoasă
aşa a plecat,
acolo într-o lume
mai bună,
acolo sus
în Împărăţia
cerurilor
de unde ştiu că
mă veghează
mereu.
Se dedică mamei mele, nscută în anul 1925 şi plecată pe drumul de pe care nu ne mai întoarcem niciodată în anul 1970, da, nu împlinise 45 de ani. Draga mea, scumpa mea mamă dormi în pace suflet bun, în prezenţa Bunului Dumnezeu!.
Din volumul SOLITAR, prima ediţie Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988, ediţia a doua, Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2010