Powered By Blogger

vineri, 16 martie 2018

Rodica Elena Lupu şi Octavian Paler - lansare carte 28 ianuarie 2006


Lansare carte, Rodica Elena Lupu si Octavian Paler, cu romanul meu "Glasul inimii"
28 februarie 2006


Să fac mai întâi o precizare. Dacă nu aş fi citit romanul „Glasul inimii”, unul dintre romanele scrise de Rodica Elena Lupu, roman care m-a fermecat, aş fi declinat fără să ezit invitaţia de a scrie despre poemele sale. Şi nu numai pentru că nu sunt critic literar, dar nu am ieşit din secolul 20 în materie de poezie şi nu pot să exprim decât opinii de diletant. Spun asta pentru că în acest capitol am rămas la Rene Char, la Henri Michaux şi la Rainer Maria Rilke.  
Nu mă supăr, puteţi spune că sunt un demodat. Şi recunosc, citesc foarte rar şi întâmplător poezie. Fac şi eu ce pot, trăiesc în felul meu criza de azi a valorilor. Civilizaţia a reuşit să facă din progres tehnic o cauză fatală a regresului interior, aşa că, azi e mai mul decât o „secetă”.  
O apreciez însă prea mult pe Rodica Elena Lupu ca intelectual căruia îi pasă şi iată-mă aşternând pe hârtie câteva gânduri. Am citit aceste poeme şi uşor surprins, şi cu interes, iar nu o dată, ca atunci când am ajuns la „Clipa”, la „Voi trăi”, la „Tainic joc”, la „Comoara tristă”, la „Drum închis”, la „Tainele mării nu se ştiu de pe mal!”, la „Scara cu flori”, la „Toamna”, la „Iubită mamă”, cu o emoţie tulbure.  
Chiar dacă nu se mai scrie poezie ca în secolul din care am ieşit, Rodica Elena Lupu scrie cu sufletul, scrie ceea ce simte. Adică scrie româneşte, scrie aşa cum vorbeşte. Spun asta pentru că este ceea ce am simţit citind aceste poeme.  

Octavian PALER  
Ianuarie, 2007  




14 comentarii:

  1. Ati avut alaturi, ati cunoscut si a scris despre dumneavoastra un adevarat intelectual, un om de cultura, un OM minunat. Sincere felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo, felicitari!Bravo, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca de fiecare data o manifestare culturala deosebita! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ne-am amintit cu placere, am fiost si noi acolo, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu tot respectul nostru pentru voi!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu toata consideratia, cu stima pentru voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag îmi amintesc de vizita pe care i-am făcut-o împreună cu tine Anca si cu Aurelian! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Iar vouă numai bine dragii mei!

      Ștergere