RODICA ELENA LUPU, PRIMĂVARĂ ÎN FERESTRE COLORATE…!

 

În zilele acestea de necrezută confuzie a anotimpului nici iarnă, nici primăvară, cu zăpadă bogată la sfârşit de martie, câmpii încă albe când trebuia să se-nvăpăieze în smarald şi cocori miraţi sărmanii că au nimerit în pline vijelii şi ninsori la-ntoarcerea din vremelnică emigraţie atât de departe de cuib, caut o formă, un mod de înţelegere generală despre cum s-a putut ca natura să şovăiască la schimbul gărzilor ciclice…! Nu cred până la capăt că de la simple percepţii ale mele, la labirinturile gândirii abstracte, contemplând natura, totul îmi aprinde imaginaţia, însă, o dată-n plus mi-am dat seama că interpretarea legilor naturii e un hazard în măsura în care nu cultivi calităţile raţiunii şi nu te dispensezi de ipoteze clădite din hoinăreli mintale…!  

La cum mă port eu cu mine, îmi este imposibil să cred însumi că am învăţat până acum să caut binele şi adevărul, ocolind răul şi ficţiunea. Cum aş putea, nefiind apt nici până azi de atâta lucru, să pricep o iotă de ce ninge primăvara şi plouă iarna?! Reacţionez, de aceea, cum pot şi cât ştiu, ca martor trăitor al acestor vremi întoarse pe de-a-ndoaselea, adică nebătându-mi capul cu timpul probabil. Oricum n-am instalat eu turbulenţele vremii, ba chiar mă distrează faptul că s-a corectat frigiditatea, schematismul calendaristic, tradiţia, convenţionalismul, mistica, legenda ce-au supravieţuit de când lumea, până azi la momentul unei alambicări din cale-afară de ciudate…! Ia să mai trăim şi experienţa unui altfel de anotimp, iar, în consecinţă, să inventăm şi o altă denumire, nici iarnă, nici primăvară…! Fiul meu, Maximilian, săptămâna aceasta intră în programul „Şcoala, altfel” şi se bucură. Eu, însă, nu înţeleg, dar n-are importanţă pentru el aceasta, de ce-i zice tot şcoală, dacă e altfel?! Nu e normal ca ceva să se cheme la fel ca altceva… dacă nu se mai învaţă carte sub coordonatele raţiunii de şcoală, tot ceea ce e altfel, se poate numi oricum numai şcoală nu…!  

Prin urmare, avem lexicul cu o denumire lipsă pentru ceea ce e afară! Dacă se va întâmpla să dispară primăvara, cu totul, vara izbucnind brusc la plecarea din timp a iernii, e clar, trebuie să simplificăm calendarul şi să eliminăm din el această etapă. Ce rost ar mai avea ca un interval de timp să ţină blocată ancestralitatea unui alt interval de timp, dacă el nu mai există?! Că doar nu facem politică până şi cu astronomiile, meteorologiile sau care vor mai fie ele domeniile vremii, vremurilor, ploilor şi torentelor de ninsori! Şi nici n-om face jocuri de-a puterea birocraţică pe seama capriciilor timpului, bătând în cuie o primăvară dispărută din schemă şi depăşită de realitate…! Nu-i destul că batem în cuie pe unii şi aceiaşi care ne promit una şi ne dau alta de la o revoluţie care n-a fost, încoace?!  

În toiul unui astfel de iureş de sinteze despuiate de sensuri am luat în mână, cu gândul de a transforma nimicul în pierdere de timp, o carte. Numai că n-a fost aşa. Cartea aceasta mi-a trezit mintea şi a întors-o la raţiunea funcţionării utile! Este vorba despre un volum de versuri scrise de poeta Rodica Elena Lupu, editoare totodată la propria-i Editură făptuitoare de grâne livreşti, culese ca boabele din holde, dând deoparte spicul şi puzderia, lăsând rodul, „Anamarol”. O cunosc pe poetă, mi-a şi editat două cărţi, cam greu, e drept, căci eu îmi aduc adesea la disperare colaboratorii deoarece cred că o unitate de păreri ori servitutea în această materie, dacă există, se ajunge uşor la superficialitate…! O mai cunosc pentru că ne-am întâlnit la unele evenimente culturale şi artistice, la Bucureşti şi pentru că i-am şi scris un argument de vreo pagină în chiar cartea aceasta ce inspiră şi emancipează câteva idei ale mele în interiorul explorării filozofale, pasionat, raţional şi idealist deopotrivă. N-am avut grijă să construiesc un drum de colaborare statornică de atunci şi până azi, cu poeta Rodica Elena Lupu, între timp eu făurind alte cărţi, cu alte edituri. Astfel de tatonări, însă, seamănă cu ceea ce se întâmplă când divorţezi de nevastă: ştii pe cine laşi, nu ştii pe cine iei…!  

Să ne întoarcem, însă, la poezia Rodicăi Elena Lupu, aceasta e ceea ce merită, mai cu seamă că titlul, „Ferestre colorate” e în armonic ton cu noncomformismul propriu-zis, decorativ, ce a luat în stăpânire un spaţiu poate prea lung în textul acesta şi poate nu îndeajuns de adânc în filozofie estetică, aşa cum au forţa să fie versurile poetei pe care azi o redescopăr cu plăcere şi drag! Ea vădeşte, vers cu vers în cartea aceasta, un ideatism ce-i reliefează luminos multiplele acte de cultură, dar în primul rând, fireşte, întreaga sa creaţie poetică ce este cantonată pe măreţia idealului de exprimare a ideilor. O carte interesantă e aceea ce se vinde singură, prin titlu – abilitate ce-mi lipseşte mie în general şi mă pune-n încurcătură, eu vrând să concentrez într-un cuvânt, două, mai mult decât o pot toate cuvintele de pe lume. Dar, dacă ai în faţa ochilor o carte ce se cheamă „Ferestre colorate”, acum, în preajma Paştelui, când gospodinele şterg geamurile cu un fel de ştergătoare pe catalige, nu cu ziare, cum le ştergea mama, vrând să fie cât mai transparente, permisibile soarelui ca să înflorească întreaga casă cu lumina lui imaculată, te miră ideea de „ferestre colorate”…! Ei, dar „ferestrele” poetei Rodica Elena Lupu nu sunt o sticlă între două lumi, sunt viaţa însăşi, cu toate culorile ei, între una şi aceeaşi lume împărţită între două universuri parţiale: corporal şi lăuntric sufletesc.  

„Ars poetica”, „Licurici”, „În grădină”, „Iubită mamă”, „Bunicul şi bunica”, „Iarba”, „Amintiri”, „Nu am uitat”, „Casa părintească”, „Timpul”, „Moment”, „Sub soare”, „Eu şi tu”, „Iubeşte-mă”, „Dragoste”, „Suflet pereche”, „Mi-e dor”, „Scara cu flori”, „Marină”, „Elegiacă”, „De ce?”, „Arbitraj”, „Clipe în doi”, „Philemon şi Baucis”, „Dincolo de timp”, „Voi trăi”, „puţin mai mult”, „Viaţa”, „Femeia de sticlă”, „Zăpadă”, „Semnul întrebării”,, „Zodiac pentru doi”, „Orologiul”, „Adio nerostit”, „Crez”, „Îmi pasă”, „Unde?”, „Peisaj”, „Amurg”, „Pescăruşii”, „Înspre asfinţit”, „Apus”, „Asfinţit”, „Seara”, „Ploaia”, „În gând”, „Visul meu”, „În vis…”, „O nouă zi”, „Ce este… unde?”, „Toamna”, „Anotimpul ploilor”, „Amurg de iarnă”, „Tainic joc”, „Raiul de iarnă”, „Primăvara”, „Culoarea primăverii”, „Toamna tuturor animalelor”, „Rezervaţie”, „Efectul global”, „Drum închis”, „Scrisoare”, „Cu în-ce-ti-ni-to-rul”, „Pe gazon”, „Zborul”, „Lanţul slăbiciunilor legii”, „Pantomimă”, „Poem”, „Neînţelegere”, „Plopul”, „Alergare în nori”, „Comoară tristă”, „Trompete şi păpădii”, „Aşa e viaţa…”, „Romanţă pentru cei ce nu-s”, „Cântec târziu”, „Golful mării de smarald”, „Timpul nu trece”, „Gândul călător”, „Cvadriga lui Icar”, „Cine sunt eu?”, „Abur”, „Clipa”… iată, acestea-s poeziile îmbuchetate în acest volum (ediţia din 2015). Le-am citat pe toate, ceea ce nu cred că o face altcineva într-o recenzie, dar eu cred că titlurile vorbesc însele, mai mult şi mai bine decât aş putea eu. Citindu-le, ne-am edificat deja ce sunt aceste „ferestre colorate” ale Rodicăi Elena Lupu, prin ce culori se transbordează lumina dinspre concretul vieţii universale la viaţa sufletească a poetei…!  

Bucuros că şi eu mă adaug celor ce-au alcătuit câte o pagină, două de impresii pentru această carte, sunt de-a dreptul onorat de un „anturaj” eminent de recenzori ai cărţii, care sunt: Ion Brad, Octavian Paler, Ştefan Dumitrescu, Paul Goma, Artur Silvestri, Ion Raţiu, Dona Tudor, Constantin Frosin, Paul-Ciprian Surugiu – Fuego, Fabiani Belemuski, Mario Andres, Radu Cârneci, George Roca, Emil Lungeanu, Elisabeta Preda, Narcis Constantin Avădănei, Carmen Dorobanţu, Eliza Roha, Ion Dodu Bălan, Lili Bobu.  

Panoramarea celor câţiva ani – câţiva nefiind mulţi dar nici puţini – de când o cunosc pe poeta Rodica Elena Luou este o realitate dominantă a unei impresii afective pe care o situez deasupra oricăror încordări cauzate de colaborarea livrescă – pe care o regret ca încheiată, dar niciodată nu spunem niciodată cu excluderea certă a şovăielii, eu cel puţin îmi doresc oricând o revenire (am câteva cărţi gata de tipar şi altele în lucru). Prin oricâte prefaceri trec gândurile mele de la o zi la alta, cel despre poeta Rodica Elena Lupu rămâne neclintit în conţinut şi expresie, iar toate acestea îşi arată mărimea lor şi sinceritatea mai cu seamă prin faptul că am început să-i recitesc poeziile şi îmi pare nu că am pierdut şi sensul şi fondul lor cândva, dar că între timp ele şi-au dobândit ca vinul vechi o catifelare a culorii şi parfumului.  

Am mai multe cărţi de la Rodica Elena Lupu şi le-aş transgresa într-un mecanism moral opresor asupra mea dacă m-aş apuca de o critică literară pe seama lor, pentru că eu n-am nicio legătură cu abilitatea criticului literar. Însă pot vorbi despre cărţile acestea că sunt contra curentului, cel puţin acum când eu sunt năucit de încurcătura anotimpurilor, suplimentată de datul ceasului cu o oră înainte – ce născocire incredibilă, păcălitoare prin mutarea înainte a acelor ceasornicului, ineficientă câtă vreme ceasornicul uman nu poate fi mutat nici înainte nici înapoi…! De ce contra curentului prezent?! Pentru că poeziile Rodicăi Elena Lupu nu alunecă în iraţional, sunt foarte umane, decorate în culorile vieţii obişnuite ale omului ce trăieşte, iubeşte, cântă, creează, suferă, se veseleşte, munceşte…, în cursul normal al naturii umane, neconcordante cu extreme ca acestea ale forţării vadurilor timpului.  

Ninge, tot mai ninge, dar dedesubtul zăpezii seminţele mocnesc sub scoarţă şi vor exploda vrând, nevrând, curând. Într-o zi, iarna se va da bătută! Până atunci, pentru a nu intra în dansul capriciilor citim poezii scrise de Rodica Elena Lupu. Volumul „Ferestre colorate” exaltă în ce mă priveşte o memorie activă a plăcerii mistuirii în cuvinte frumoase, colorate viu, bune ca pâinea aburindă şi ca vinul dulce…! Nu mai contează că încă nu aud păsărele ciripind vesele sub sprânceana casei şi nu izbuccnesc florile din muguri la ceas de împrimăvărare, important e că poeziile frumoase, mirese ale spiritului aduc însele o altfel de primăvară (dacă tot vorbim despre realităţi altfel), o primăvară a „ferestrelor colorate”…! 

  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)