Evelyne Maria Croitoru:RODICA ELENA LUPU - PRINTRE SILABE, 31 de ani de la debut la Editura Dacia Cluj-Napoca, 1986

Evelyne Maria Croitoru:

In spaţiul elegant al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti am participat la o dublă lansare de carte, moderată de fermecătorul om de televiziune Octavian Ursulescu. Am răspuns cu drag invitatiei editurii ANAMAROL de a prezenta , în faţa unui distins auditoriu, pe scriitorul si promotorul cultural,
Rodica Elena Lupu. Iată prezentarea:

RODICA ELENA LUPU - PRINTRE SILABE, 31 de ani de la debut, la EDITURA DACIA CLUJ NAPOCA 1986

Vă rog să întoarcem filele vieţii noastre cu 31 de ani în urmă. Vă rog să o privim pe această Doamnă frumoasă, cu ochi sclipitori, azi un scriitor consacrat, cu 67 de cărţi publicate şi peste 500 editate, director de editură, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Compozitorilor din România şi Germania, membru al Academiei Româno- Americane şi lista continuă pe încă două pagini,... vă rog deci, să o privim cu ochii minţii; este o tânără ce bate la porţile afirmării si despre care Zoe Dumitrescu Buşulenga scria în 1998: „Poeziile m-au încântat şi prevăd că veţi avea un viitor strălucit în literatură . Continuaţi si scrieţi . Aveţi talent.”
Şi a avut gura aurită! Tânăra ardeleancă, harnică şi talentată, a scris şi iar a scris. A scris literatură de o diversitate şi o bogăţie stilistică ce relevă un artist autentic. Poezie, proză, carte de călătorie, cărţi pentru copii. O productivitate uriaşă, dublată de talent, ambiţie si muncă.
Volumul PRINTRE SILABE coţine poeme ale începutului literar si ar trebui să privim cu îngăduinţă aceste producţii, nu? Ei bine, nu! Lucrurile nu stau deloc aşa! De pildă, „Clipa”, poezie notorie şi definitorie pentru întreaga creaţie poetică a Rodicăi Elena Lupu, transmite prin excluderea sentimentalismului, vibraţia poemului autentic. Poemul s-a dovedit rezistent la uzura timpului.
“Omul n-o ştie/ n-o vede/ n-o ia în seamă. / uneori o cheamă/ sau o blesteamă/ Atunci când devine fior/ o scrie/o cântă/ o poartă/ ca pe propria-i soartă./ Atenţie dar: clipa nu este har/ ci e drum/ sau hotar.”
Poezia a fost publicată în anul 1980. Şi vă întreb: este aceasta poezia unei debutante? Nicidecum! Disponibilităţíle literare dovedite chiar din acest prim poem anunţă un scriitor puternic.
În sprijinul ideii de mai sus voi prezenta, tot din volumul PRINTRE SILABE, un poem cu mare încărcătură emoţională, în care efectul topicii, caligrafierea imaginii, aşezarea metaforei, generează o tensiune demnă de evocat:
„Începuse iarăşi să ningă. / Luminile caselor răsfirate pe deal,/ dincolo de gară/ se zăreau tot mai şterse/ după perdeaua vălătucită/ a fulgilor mari si grăbiţi./ La capătul de sus al satului,/ unde începeau munţii/ se întunecase a ninsoare bogată/zările se mai deschideau/ înspre tăcutul deal al Cetăţii/ fără lumini/ si fumuri din coşuri de case./ NIMENI nu îşi ridicase casă acolo./ Bătrânii spuneau că în adânc, în cetate, sub pământ,/ îşi dormeau somnul strămoşii lor, dacii, aşezaţi pe vremuri în aceste locuri/ spre a păzi intrarea duşmanului dinspre partea de răsărit/spre munţii Orăştiei,/apărând fortăreaţa Grădiştea Muncelului./ “Aici la noi, în valea Râului Pâinii,/ n-o pus romanul piciorul!”/ se mândreau bătrânii cu obârşia lor neamestecată/ culegând si ştergând cu grijă/ cioburi din vase de pământ/ aflate sub iarba Cetăţii./ Ehei…/ o să-nţelegeţi voi cândva!”
Acest final, frust, direct al poeziei „In valea Râului Pâinii” , o propulsează pe poetă direct în actualitate, astazi, la 31 de ani de la lansarea volumului PRINTRE SILABE, tema intregii poezii fiind de o gravitate dureroasă.
In volum regăsim versuri ce evocă satul, melancolia amintirilor, casa părintească cu “ferestrele dreptunghiulare, părând ochi misterioşi şi iscoditori, implantaţi simetric, spre a păzi interiorul ascuns al casei”, spaţiul poetic transilvan, cu specificul său, prezentat într-o plastică stilizată, unde limbajul poetic dovedeşte virtuţi latente ce ţin de substanţa ritmică si unde metafora crează emoţie. De fapt, în marea majoritate a poeziilor Rodicăi Elena Lupu plastica imaginilor, arhitectura ideilor, structura sonoră, densitatea intuitivă a cuvântului, chiar poziţia sa sintactică, fac diferenţa dintre simpla versificaţie si arta poetică.
Scriitoarea pe care o sărbătorim azi, căci este o sărbătoare această lansare, nu? Rodica Elena Lupu, este un depozit de lecturi, cu sute de tineri sau mai putin tineri promovaţi, ceea ce denotă nu numai familiarizarea cu operele respective, ci şi, mai ales, efortul uriaş, adesea nerăsplătit, de cultivare a bunului gust literar. Rodica şi-a asumat atât funcţia de creator de literatură, cât şi pe cea, mult mai dificilă, de promotor cultural neobosit, de formator al tinerei generaţii. Aceasta însemnând mii si mii de ore de lectură, ore rupte din viaţa personală. A descoperit si a valorificat potenţialul creator al multora dintre cei prezenţi. Am dreptate?
Revenind la creaţia personală, conştiinţa de profesionist al scrisului o determină pe Rodica Elena Lupu să-si construiască întreaga operă cu migala bijutierului dar şi cu responsabilitatea omului de cultură. Scriitoarea deţine mecanismul invenţiei artistice, pune în mişcare viaţa emotivă, generatoare de imagini artistice si realizează rafinarea afectului, păstrând forţa emoţiei înseşi.
Citind romane precum Glasul inimii, Mâna destinului sau Timpul judecă si plăteşte, descoperim o proză românească vie, edificată pe alternanţa ritmurilor, alternanţă determinată de însăşi viaţa ce le inspiră. În romanele Rodicăi Elena Lupu marele flux vital este chiar personajul principal. Este remarcabilă capacitatea scriitoarei d a ne aduce in faţă caractere, emoţii, conflicte şi în acelaşi timp de a oferi frumuseţea textului literar, prin ştergerea discretă a graniţei dintre viaţă şi artă. Fiecare dintre acele personaje putem fi noi, astfel opera devine construcţie psihologică proprie , intimă, conducând implicit spre o perfectă dinamică a lecturii.
Rodica Elena Lupu inventează modele artistice literare şi o face cu măiestrie, recrează realitatea, viaţa si astfel fiecare dintre romanele ei este o izbândă. Altfel spus, oglindirea realităţii dar şi sublimarea ei se combină în cel mai fericit mod, cu atracţie spre mister, aspiraţie spre absolut şi fascinaţia destinului. Cărtile Rodicăi au acea aură magică rară, puterea de a lumina sufletul, pentru că în fiecare dintre ele există motivaţia interioară care oferă autenticitate.
Voi încheia spunând că , prin capacitatea extraordinară de a surprinde realitatea, fundamentul, esenţa, opera Rodicăi Elena Lupu, se situează în zona realismului european actual. Creaţia sa este o fereastră deschisă spre existenţialism, prin înţelegerea deplină a condiţiei umane. Prin tot ceea ce scrie şi ne oferă cu generozitate, Rodica Elena Lupu îmbogăţeşte Zestrea culturii româneşti şi europene. Felicitări!
Evelyne Maria Croitoru,
08 noiembrie 2017
BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI