FRUNZA
Crunt vântul bate pe la geamuri
Şi cade prima frunză în război,
Nu mai rămân alte surori pe ramuri
Toate aştern covor peste noroi.
Încremenesc stăncuţele de spaimă
Privind cum frunzele sub paşi foşnesc
Şi se gândesc la lunga toamnă,
La iarnă, dacă supravieţuiesc.
Să nu fiţi triste, frunza le şopteşte,
Va trece iarna şi mândră, natura,
Câmpia şi pădurea ca-n poveste
Vor înverzi ca-ntotdeauna.
Priviţi-mă, că nu mă doare!
Aştept cocori, vin rândunele,
Îngheţul trece, prima floare
Ne-aduc primăvara cu ele.
De Rodica Elena Lupu
din volumul INTRE ANOTIMPURI
Editura ANAMAROL, Bucureşti
Minunată poezie despre frunza care moare-n toamnă, dar speranța ca va invia natura-n primăvară există.
RăspundețiȘtergerePretuire şi admirație
Cu aceleasi ganduri bune, Victoria!
ȘtergereMinunat poem, minunata melodie! Cu admiratie si respect!
RăspundețiȘtergereCu toata consideratia, cu stima domnul profesor!
ȘtergereFrumos, ne incantati mereu!
RăspundețiȘtergereCu respect!
ȘtergereCat adevar! Va iubim! Ganduri bune spre dumneavoastra!
RăspundețiȘtergereGanduri bune spre voi!
ȘtergereTot respectul nostru!
RăspundețiȘtergereGanduri bune spre voi!
Ștergere