vineri, 25 august 2017

SUNT LA RĂZBOIENI, JUDEŢUL ALBA, UNDE AM VĂZUT LUMINA ZILEI - GÂNDURI ALESE DESPRE ARDEAL - GÎNDURI BUNE SPRE VOI!


Nicolae Iorga era cel care spunea marele adevăr: „Transilvania e neîndoiosul leagăn al neamului românesc!". Transilvania este „trup din trupul nostru." Este „rădăcina poporului român." Un adevăr tutelar, în fața căruia dușmanii pălesc!
Pe cât de scurt este cuvântul Ardeal, pe atât de lungi, bogate și controversate sunt istoria, originea și semnificațiile lui" (…) Numele Ardeal revine mereu în discuția specialiștilor (…) Tema Ardealului, nu numai din punctul de vedere al răspândirii lui în spațiu, ci și a importanței lui în istoria poporului român, a revenit mereu în atenția specialiștilor români și străini" (Onufrie Vințeler: „La început a fost cuvântul Ardeal").
Despre Ardeal s-au scris pagini semnificative, profunde prin adevăruri și înțelesuri, fiind acel loc definit în spiritualitatea românească. Aici, în acest loc, s-a închegat neamul românesc, „Ardealul s-a alipit țărilor românești, atunci când s-a rotunjit statul național". Prin spiritualitate românească, prin lupta românilor transilvăneni, acest Ardeal era cel care „împingea neamul românesc spre istorie" - spunea Constantin Noica în august 1940, cu prilejul unei conferințe la Radio.
Considerăm binevenite, folositoare, mai ales azi, câteva păreri despre Ardeal (despre Transilvania) ale unor mari, importante personalități (cronicari, istorici, lingviști, geografi, literați). Nicolae Olahus: „Țara de peste Carpați a străbunilor, dintr-o vestită viță, viață-mi dădu: fost-am doar oaspe aici, «hospes eram», deci în țara ungurească mă simțeam doar oaspete"; Inochentie Micu Klein: „Noi suntem stăpâni ereditari în această țară regală (…) și avem aici, până astăzi, întregi domenii și sate, cu toate că am fost apăsați de mizerii milenare și de tot felul de sarcini din partea celor mai puternici"; Nicolae Bălcescu: „Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările semănate de Domnul pe acest pământ. (…) Astfel este țara Ardealului"; Mihail Kogălniceanu: „… eu privesc ca patria mea toată, acea întindere de loc, unde se vorbește românește și ca istoria națională, istoria Moldovei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania"; Alexandru Papiu Ilarian: „Suferințele tale, de astăzi, să-ți servească de lecție, o Transilvanie, patria mea iubită, pentru a evita orice uniune cu Ungaria… Nenorocirea Transilvaniei a venit, totdeauna, din Ungaria și de la unguri…"; Andrei Șaguna: „Tu, Doamne, știi că spre scopul meu a alerga doresc: pre românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deștept, și cu voie către tot ceea ce e adevărat, plăcut și bun, să-i trag"; Barbu Ștefănescu Delavrancea: „Carpații nu au despărțit ființa noastră în două, ei i-au menținut întregimea ei, adăpostind, în vremuri de urgie, pentru a revărsa, mai apoi, de-o parte și de alta, aceeași doină, în aceeași limbă, mișcată de același geniu…"; Simion Mehedinți: „Pentru România, provincia aceasta este sâmburele (nucleul) țării întregi (…) Așadar, Transilvania, ca sâmbure al cetății carpatice și ca așezare geografică, formează, cu adevărat, ultimul bastion al Europei în fața Marei Siberii (…) Cu drept cuvânt, așadar, Transilvania ne apare ca sâmburele unui întreg orografic (…) Transilvania este casa apelor României (…) La năvălirea ungurilor în Transilvania, românii formau aici un bloc etnic, cu o individualitate bine definită și cu organizare politică destul de însemnată"; George Vălsan: „Transilvania e un ținut central care comandă regiunile vecine, nu numai prin poziția sa înaltă și forma de cetate între munți, dar și prin climatul său, prin apele sale și prin toate influențele legate de o astfel de alcătuire geografică (…) Transilvania reprezintă «partea cea mai de frunte a pământului românesc»"; Ioan Lupaș: „Configurațiunea geografică a Transilvaniei se prezintă ca a unei cetăți fortificate prin munți, care se înalță la granițele ei, de jur-împrejur, asigurându-i o situațiune dominantă asupra câmpiei ce se întinde, și la Apus, spre Tisa, și la Miazăzi, spre Dunăre, și la Răsărit spre Nistru (…) Despre țara Egipt se zicea, în vechime, că ar fi un dar al Nilului. Despre România se poate spune, cu drept cuvânt, că e un dar al Carpaților și al Dunării"; Victor Jinga: „Numele de Transilvania este nume clasic latin (…). Fiind o cetate între munți, care putea adăposti milioane de oameni, Transilvania a avut însușirile cetăților, a servit de centru de rezistență, de refugiu, a avut rol conservativ și o viață proprie, care s-a manifestat în latura politică prin mai multe secole de independență". Liviu Rebreanu: „Ardealul este leagănul neamului românesc. În cetatea naturală, care sunt Carpații români, urmașii coloniștilor romani și ai dacilor au izbutit să supraviețuiască năvălirii barbarilor, să-și urmeze viața lor, să-și păstreze limba și datinile strămoșești (…) De atâta vreme Ardealul este pământul făgăduinței pentru românii din regatul liber, întocmai cum România este pământul făgăduinței pentru transilvăneni (…) Un fapt de elementară dreptate și reparație istorică, așa s-a înfățișat Unirea Transilvaniei și așa va rămâne în eternitate. Fiindcă s-a întemeiat un principiu sacru, recunoscut, ca atare, de toată lumea, chiar de cârtitorii de odinioară (…) Pentru noi, Transilvania nu poate exista decât întreagă, trup din trupul nostru. Pentru alții ea reprezintă doar ambiții istorice sau castele istorice, zidite din truda generațiilor de robi români. Pentru noi înseamnă tot: trecut, prezent, viitor, ființă sau neființă. Noi n-am venit de nicăieri, ne-am plămădit, ne-am născut și am crescut pe pământ ardelean"; Nicolae Titulescu: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal: Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a ocrotit viața. Ardealul e românismul în restriște, e întărirea care îndepărtează vrăjmașul, e viața care cheamă viața. Ardealul nu e numai inima României politice, e inima României geografice"; Mircea Eliade: „Există în Transilvania o extraordinară cantitate de energie pe care politica românească de azi n-a dezlănțuit-o și n-a canalizat-o. Sunt acolo oameni care au, în sângele lor, secole de prigonire și primejdie, oameni care sunt obișnuiți, din moși-strămoși, să spună adevărul, cu orice risc. Oameni a căror viață are un singur sens: lupta"; Vasile Băncilă: „Înainte de toate, Ardealul cuprinde sensul originalității noastre. Ideea formei, a sâmburelui sau a impulsului inițial, care domină atât de mult înțelegerea filosofică de azi oricând e vorba de realități sufletești sau biologice, devine clară în ceea ce privește neamul românesc, numai dacă e pusă în legătură cu ființa istorică a Ardealului. În al doilea rând, sensul Ardealului, în configurația sufletului românesc, e un sens de tenacitate, de dârzenie, pe de o parte, de practicism organic și de metodism , pe de altă parte (…) Ardealul subliniază ideea autohtoniei românești." Constantin Noica: „Dar luptă, luptă fără cruțare, numai Ardealul a știut să deprindă de la istoria noastră. Este, în Ardeal, ceva care nu se odihnește și nu iartă. (…) Ardealul acestei neodihne, Ardealul care nu-și găsește pace nici în morminte, e Ardealul transfigurării noastre (…) Prin urmare, Ardealul era cel care împingea neamul românesc spre istorie"; David Prodan: „Suntem un popor european, romanic, multimilenar, sedentar. Popor român, reprezentăm romanitatea de Răsărit, daco-
românismul, care pornește din Transilvania, rădăcină a poporului român, care iradiază de aici, prin descălecarea spațiului românesc, tot poporul românesc și spațiul său vital, virtuțile sale istorice, permanența sa indiscutabilă. Suntem cel mai mare popor din această parte de lume"; C.C. Giurescu: „Pământul nostru se poate asemăna cu o cetate antică sau medievală. Ardealul e cununa lui de munți, fortăreața propriu-zisă, dealurile din împrejurimi, întăriturile înainte, iar Dunărea, Tisa, Nistrul - șanțurile de apă care înconjoară cetatea."; Romulus Vulcănescu: „Mitul legendar al Ardealului în structura lui epică prezintă o viziune inedită a toponimurilor celor trei țări române"; Mircea Zaciu: „Dar sensurile pe care Transilvania le îmbracă în cugetul național depășesc, cu mult, sferele strict estetice."
Ardealul a fost (și este) cântat de poeții români. Redăm, în urma unei selecții, cele mai cunoscute poezii, de largă circulație, în rândul românilor. Iosif Vulcan: „Rămâi în fericire, o, țară-ncântătoare, / Ardeal, pământ romantic, tu, idealul meu, / Acum te las pe tine, dar inima mă doare, / Când dânsa îți rostește rămâi cu Dumnezeu! // Călcat-am pe-a ta iarbă, gustat-am a ta pâine, / Și răcorit-am setea din râul cristalin / Și parcă-s mai nervoase, mai tari a mele vine, / De când am tras, o, țară, din aerul tău lin. //…// Frumos ești, o Ardealule, în râuri fugătoare,/ Și-n munți cu frunți cărunte ai aur …../ Ai fii, eroi la luptă, și fragede fecioare, / Ce pot să facă toate , ce este bun, frumos."; Aron Densușianu: „Dorobanț, mână de moarte, /Stai în loc și-ascultă bine, / N-auzi plângeri și suspine / Și crășniri crude de moarte, / Pune-urechea lângă deal / Și-auzi plânsul din Ardeal. // Dorobanț cu pasul mare / Și cu brânca ferecată, / Cinge-ți, iute, spada lată / Și-mi ia pușca pe spinare / Și te-aruncă peste deal / Să-ți scapi frații din Ardeal"; Teodor Murășanu: „Ardealule, dragă, pământ strămoșesc, / Ești liber de-acum de lanțuri, / Coroana și nimbul satrapilor tăi / Strivite-s prin umede șanțuri" (…) „Al cui e Ardealul?.../ Întreabă pădurile, șesul și dealul, / Întreabă câmpia, cântările, florile, / Întreabă amurgul, tăcerea și zorile, / Întreabă Carpații cu vârfuri de brad, / Ori roata de la Bălgrad… / Întreabă Abrudul, / Blajul, Aiudul, / Cenușa din vatră / Și munții de piatră;" Nicolae Iorga: „În munții robului Ardeal / Pare că spumegă izvorul, / De ură, fagii de pe deal, / Sibilici stau ca viitorul //…// Ce spune buciumul ce sună / Măreț în noaptea-nălțătoare? / Că e mișel acel ce moare, / Zdrobit, și-ntâi, nu se răzbună."; Mircea Dem. Rădulescu: „Al nostru e pământ din vechi pământ / Și sânge din latinul nostru sânge, / E trup și os din osul nostru sfânt, / Un dor avem în el și cel mai sfânt / Și nimeni astăzi nu ni-l poate-nfrânge. // I-am moștenit tot dreptul din părinți, / La șoaptă ni se-nfioară buza, / În lutu-i plămădit din suferinți, / Strămoșii frământatei noastre ginți, / Dorm, îngropați la Sarmizegetusa"; Iustin Ilieșiu: „Vouă ce v-a dat Ardealul? Ce vă leagă de Ardeal? / Nouă Sarmizegetusa, / Cu viteazul Decebal. // Vouă ce v-a dat Ardealul? / - Cei străini, cum vin, se duc, / Noi avem pe Mureșanu, / Iosif, Goga și Coșbuc. //…// Oriunde rătăcesc prin lume, / Biet călător, precum e valul, / De e senin sau e furtună, / Eu port în inimă Ardealul"; Lucian Valea: „Fă-mă, Doamne, pentru Ardealul meu, / Fă-mă cântec, suflete să stâmpăr, / Și credința crește-mi-o Ineu."; Grigore Popa: „Pentru tine, sfântă Transilvanie, / Ne-am ridicat la cer diminețile albe ale rugilor, / Pentru tine au înflorit buzele cu florile de vișin ale poruncilor, / Și mâinile noastre au frânt pâinea și-am ars pe Golgota jelanie, / Pentru tine, mireasma neamului nostru, întristată Transilvanie"; Ioan Nenițescu: „Dac-am plecat, Ardealule, din tine,/ Nu-i vina noastră, iarăși vom veni, /N-am fost învinși și nu vom fi nici mâine, / Când ceasul biruinței va sosi. // Avem o țară scumpă și mândră, / Avem și iarăși vom avea, / Dușmanul, care astăzi râde, / Va tremura privind la ea. // Noi te iubim, că tu ai fost al nostru, / Și viața pentru tine ne-am fi dat, / Dar prin dictatul rușinos și monstru, / Horthyștii-au reușit de te-au furat. // De-atunci, din depărtări privim spre tine, / Și plângem, jalnic, chinul tău amar, / Când știm că frații cei rămași, în tine, / Sunt torturați de un popor barbar. // Te vom lua, că tu ești doar al nostru, / Lăsat, pe veci, de daci și de romani, / Te-am moștenit de la strămoșii noștri / Și nimănui nu te-om lăsa în dar. // Vom trece iar pe vechea frontieră, / Dreptatea noastră e stăpână-acum, / Prin vijelii și foc de mitralieră, / Armata noastră își va face drum.// Credința-n Domnul și mereu-nainte, / Să cucerim ce-avem de cucerit, / Ardealul nostru e o țară scumpă, / Sălaj, Bihor și Clujule iubit"; Emil Isac: „Ardealul este fântâna de aur, / Ardealul este de mătase, / Ardealul este lacrima de pâine, / Ardealul e dulce ca mierea, / Ardealul este ciobanul cu câini…"; Aron Cotruș: „Cu trupul: rană și glod, / Pe munții tăi genunchii mi-i rod. / Și pași de fier înod / Și deznod / Spre piscuri ce-n nori îmbrobod / Urmele de mers fără rod //…// Unic în viața ta valahă, aspră, mută, stranie, Transilvanie // Transilvanie…."; Marin Sorescu: „Aud un clopot, sus, pe-o cruce, / Bătând cu limba-n ideal, / Ca-ntr-o duminică de taină, / Vin sub cupola ta, Ardeal"; Adrian Păunescu: „De-o păpădie pironește-ți calul…/ Nimic nu știi, de n-ai văzut Ardealul. //…// Treziți-vă, români, și luați aminte, / Ne taie țara plugul infernal, / Ni-s pângărite steaguri și morminte / Și suferă toți frații din Ardeal" (…); „Rămâi al nostru, ziditor de pâini, / Și om mai ideal ca idealul, / Că-n tine s-au mutat întâi și-ntâi / Valahia, Moldova și Ardealul."
Nicolae Iorga era cel care spunea marele adevăr: „Transilvania e neîndoiosul leagăn al neamului românesc!". Transilvania este „trup din trupul nostru." Este „rădăcina poporului român." Un adevăr tutelar, în fața căruia dușmanii pălesc!

Disponibil: http://www.cuvantul-liber.ro/news/98707/61/Ganduri-alese-despre-Ardeal

Vineri 25 August 2017

14 comentarii: