Powered By Blogger

luni, 4 iulie 2016

NOU LA EDITURA ANAMAROL - GENIU SUBLIM - SCENARIUL CINEMATOGRAFIC, de CRISTIAN PETRU BĂLAN - editor - coperta RODICA ELENA LUPU


 

GENIU SUBLIM - Scenariul cinematografic de Cristian Petru Bălan
Editor / tehnoredactare Rodica Elena LUPU
Coperta Rodica Elena LUPU
după pictura realizată de Cristian Petru Popescu

"Dacă scenariul va mai fi vreodată propus sau nu pentru a deveni film, rămâne de văzut. Oricum, el urmărește aproape an de an, viața zbuciumată a Luceafărului nostru, din frageda vârstă a copilăriei pe plaiurile de la Ipotești, până ce Zeul poeziei noastre, după suferințe cumplite, prea puțin cunoscute de noi, după un îndelung martiraj fizic și spiritual, a fost învins de nenoroc, secvențele povestirii cinematografice continuând până ce acutizările etiopatologice obnubilante l-au dus la stingerea prematură în casa de sănătate ,,Caritas” a doctorului Al. Șuțu, aflată pe strada Plantelor din București.
Imaginativ, cititorii acestor pagini vor avea totuși în față secvențe vii dintr-un posibil film documentar-artistic despre drama marelui nostru geniu - scenariul fiind, printre altele, o prezentare romanțată și relativ complexă a vieții lui Eminescu - spre înțelegerea căruia am mai făcut aici un modest pas care sper să nu rămână fără acceptabile ecouri."

Cristian Petru Bălan

18 comentarii:

  1. Sunteti minunata, chipul va este oglinda sufletului, iar amintirile ce se prind in albumul timpului alaturi de dumneavoastra devin talismane ale implinirilor! Va iubesc si va pretuiesc din tot sufletul! Felicitari si o calda reverenta in fata celor doi mari maestrii ai cuvintelor si a celui ce ne-a fost Luceafar si Geniu! Va imbratisez si va doresc o seara cu zambete si suflet implinit, scumpa si draga mea maestra!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincere felicitari, OAMENI MINUNATI in lumea asta mare cu OAMENI putini! Academicianul Cristian Petru Balan, a fost coleg cu sotul meu, dragi salutari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Il cunoastem eu si sotia pe domnul academician, este un OM deosebit! Felicitari pentru aceasta realizare, dedicata marelui Eminescu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu stima domnul profesor, mi-a vorbit domnul academician despre dumneavoastra si despre dl. prof. Ion Dodu Balan.

      Ștergere
  4. FELICITARI, O REALIZARE DEOSEBITA!

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnul academician mi-a fost profesor cand era in ţară, un dascăl minunat! Am fost în vizită acolo unde locuiesşte cu familia acum, lângă Chicago. Felicitari pentru aceasta carte deosebita atat autorului cat si doamnei editoare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Un scenariu cinematografic din care am citit cateva fragmente postate de domnul academician, prof. Cristian Petru Balan pe internet. Felicitari pentru editarea acestei minunate carti stimata doamna!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sincere felicitari din partea noastra!

    RăspundețiȘtergere