Publicat: vineri, 31 martie 2017
„Carmen” Antologia lirică , vol.VII, Editura Anamarol
Recent la Editura Anamarol din București a fost lansată Antologia lirică „CARMEN”, volumul VII, editor și coordonator Rodica Elena Lupu (director al Editurii Anamarol). Sub aspectul unei realizări reușite, antologia Carmen este o lucrare literară care unește în sine conceptul valorii și cu cel al necesității umane, în rezultat, formând centrul de legătură dintre valoarea estetică a creației și a fenomenelor ce tind doar către desăvârșire. Pentru a uni asemenea valori și a le face să fie viabile în spațiul cultural al unui popor este nevoie de o muncă intelectuală enormă la baza căreia trebuie să se regăsească sentimentul autentic uman, acesta, la rândul lui, exprimând facultatea de a respecta, de a cunoaște, de a simți și de a aprecia tot ceea ce este pătruns de fenomenul spiritualității. Astfel, fenomenul spiritualității/spiritul, fiind totalitatea facultăților intelectuale, poate fi regăsit doar în ființa umană care este mereu preocupată de idealuri nobile. În această ipostază, ființa umană care întrunește în mod distinct intelectul și sufletul demn de sine, poate fi considerată doamna Rodica Elena Lupu (Doctor Honoris Causa, acad., scriitor, poet, prozator, editor, jurnalist cultural), omul care tinde mereu spre realizarea celor mai generoase obiective. Regăsindu-se în spațiul frumoaselor palmaresuri, Rodica Elena Lupu de această dată vine cu idei demne de apreciere și anume: editarea de antologii literare în cadrul cărora sunt prezenți unii dintre cei mai buni scriitori/poeți ai neamului românesc. Ajungând la a șaptea ediție a antologiei „Carmen”, creație literară în versuri, cât și alte antologii literare, Domnia Sa încearcă să pună accente clare pe calitate și talent, respectiv, fiind selectate și incluse cele mai bune creații poetice, acestea constituind valoarea culturii românești și valoarea prin care se manifestă omul de creație. Printre aceste creații literare de valoare se regăsesc poeți români cu renume din întreaga lume și anume: Dan Bodea, Cristian Petru Bălan, Ion Dodu Bălan, Ion Brad, Vasile Căpățână, Radu Cârneci, George Corbu, Ingrid Cosma, Nicolae Dragoș, Adrian Erbiceanu, Nicolae Dan Fruntelată, Florin Iordache, Lugia Gabriela Janik, Mihail Janto, Toni Klein, Rodica Elena Lupu, Florentin Adrian Maftei, Galina Martea, Rodica Măduța, Vasile Mircescu, Constantin Mironescu, Elena Munteanu (Ingada), Carmen Melania Munteanu, Mariana Popa, Paula Romanescu, Marin Sorescu, Alina Maria Stârcea, Luminița Suse, Isabella Andreea Tatoi, Dona Tudor.
Pentru a îmbogăți conținutul și a reda o imagine cât mai estetică antologiei „Carmen”, Domnul Dan Bodea (prof., dr., savant, scriitor, poet, eseist, publicist), în prefața cărții, își întitulează discursul prin „ Vitralii, în lumină de Cuvânt”. Abordând subiectul sufletului uman, al luminii divine, al Creatorului ce dă viață, al misterului dintre viață și moarte, ne întâlnim cu un ansamblu de noțiuni și idei care, în linii generale, reflectă realitatea sub cele mai interesante și necesare aspecte despre lume și viață, totul fiind interpretat prin știința filozofiei idealiste și al conceptului religios. În acest discurs, Domnia Sa accentuează și despre intrarea omenirii în mileniul trei, epocă plină de provocări, astfel spunând: „Un astfel de drum are întindere, este plin de obstacole, de capcane care întrec puterile omeneşti, dar avem Crucea-lumină, dar avem euharistia şi, în prezenţa Ta, Cristoase, putem să îndrăznim, putem să auzim „inima cerului şi inima omului”. În continuare Dan Bodea ne mai spune: „Calea bisericii, în cel de-al III-lea mileniu este un drum al plinătăţii în lucrare, al angajării reînnoite, al căutării Crucii-treime „Până acolo unde pământul,/ De sărutul cerului se ţine./ Şi parcă cuvântul care ne călăuzeşte spre noi lumina adâncurilor sale lasă,/ Căci timpul acesta este parcă zbor spre acasă”/. Numai tu eşti sfânt, Doamne Dumnezeule, care faci minuni. Tu eşti mare. Tu eşti nespus de mare. Tu eşti preaînalt. Tu eşti rege sfânt. Tu eşti întreit, Doamne Dumnezeule, unicul meu bine. Şi de aceea mă plec dinaintea luminii din cuvântul ce necontenit de mine se ţine, zicându-mi cu o tăcere de munte: „Urmaţi chemării Mielului,/ Ieşiţi din amorţire,/ Săriţi din patul lenevirii,/ Şi grăbiţi la ape sfinţire./ Căci ştiu că drepte şi adevărate sunt căile tale,/ Rege al veacurilor,/ Salvator al timpurilor,/ Mereu ameninţate de brumă,/ De întunericul ce încă mai sperie,/ Până ce razele luminii/ Peste întinderi se lasă”(Dan Bodea, Vitralii, 2011).
Cuprinsul Antologiei „Carmen”, fiind o rețea întreagă de motive poetice ce țin de esența existențială a vieții umane și de raporturile ei cu realitatea, este arhiplin de creații artistice prin intermediul cărora fiecare autor își expune idealul prin cele mai frumoase forme ale gândirii. Astfel, scopul fiecărui poet prezent în lucrare este îndreptat, în mod conștient, spre năzuințele de a crea versul prin cea mai înaltă formă a perfectiunii. Respectiv, Domniile Sale ne spun următoarele.
Cristian Petru Bălan (S.U.A., prof., dr., acad., prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător şi artist plastic) prin versurile sale se aprofundează discret în tainele luminii, a fiorului vieții ce zboară mereu peste zări, astfel spunându-ne: „Discret, pătrund în gându-ţi prin trepte de lumină/ Răscumpărând visarea reginei fără tron,/ În nopţi de rai vibrarea din lună o răstorn/ Pe nimbul fiinţei tale de candidă regină”/ Eşti taina mea pe care la nimeni n-o întorn,/ Căci niciun astru negru spre ea n-o să parvină./ Îţi văd spre zări făptura când norii ţi se-nchină/ Şi toate-s ale tale chiar peste Rubicon…” (Taine, sonet).
Ion Dodu Bălan (România, prof., dr., critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator) este scriitorul pentru care valorile naționale, inclusiv, limba româna, tradițiile, istoria sunt componente extrem de importante în viața omului, astfel timpul fiind descris în modul următor: „Năluci sunt serile de-atunci./ Azi stăm la sobă, lângă prunci./ Spunem poveşti cu zmei şi zâne./ Ne par acele vremi bătrâne…” (Vremea vremuie pe noi…). Iar despre datini Domnia Sa spune: „Trăiam prin munţi, cu toţi desculţi/ Şi creşteam oi şi făceam nunţi/ Şi ne-nmormântam bătrânii/ După datini, ca străbunii,/ Apărându-ne cu câinii, Ne-adormiţi în faţa stânii.” (Baladă despre limba română).
Dan Bodea (România, prof., dr., savant, scriitor, poet, eseist, publicist) este omul de creație și știință care contribuie esențial în dezvoltarea culturii naționale. Iar operele literare scrise sunt dedicate unui scop nobil și anume: de a respecta valorile divine ale omenirii. Una din poeziile Domniei Sale se prezintă astfel: „Ieşi şi stai pe crestele munţilor,/ În mângâierea zorilor,/ În atingerea norilor,/ Ieşi dinaintea Domnului Dumnezeului tău,/ Stăruie cu iubire/ Şi cu multă dorire,/ Stăruie spre răsăritul cel de sus,/ Şi un vânt puternic s-a lăsat, Despicând munţii şi sfărâmând stâncile,/ Şi încovoind pădurile,/ Ori spulberând arăturile” (Imn).
Ion Brad (România, poet, prozator, editor, ambasador cultural al națiunii române) este un mare uibitor de țară și neam, este omul care păstrează cu sfințenie amintirile despre meleagurile natale. Astfel, Domnia Sa ne destăinuie: „ Aici, unde şi clipa e faţa unui veac,/ În ţara ce priveşte cu ochi şi sori de rouă/ Şi fiecare piatră-i hrisov romano-dac/ Şi fiecare frunte e o cetate nouă,/ Unde vorbesc izvoare cu stelele-n fântâni/ Împrospătând ardoarea de-nalt şi profunzime,/ La vârsta demnităţii când singuri noi stăpâni/ Ne cumpănim lumina la rău ca şi la bine,” (Aici).
Vasile Căpățână (România, acad., poet, prozator, editor, eminent al culturii din R.Moldova) este omul de creație care există între adevăr și dragostea curată pentru neamul românesc. Astfel, Domnia Sa ne spune: „Suntem/ Un fir de iarbă/ Cu rădăcina înfiptă/ În Ardeal,/ Cu fruntea/ Aplecată spre izvoare./ De va încerca/ Duşmanul/ Să ne scurteze veacul/ Din sămânţa coaptă/ Va creşte/ O altă iarbă/ Mai verde,/ Mai înaltă/ Şi mai deasă!” (Ardeal).
Radu Cârneci (România, Doctor Honoris Causa, eseist, traducător, jurnalist literar, editor), fiind considerat poetul iubirii, este la nesfârșit îndrăgostit de tot ceea ce este sublim în viața de toate zilele. Existând și atingând treptele decente ale conviețuirii sociale, Domnia Sa prin poezie spune: „Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,/ ca o putere ce vine şi pleacă,/ şi va fi o linişte ce doare,/ o durere care se-neacă./ Apoi soarele va fi tot mai frumos/ şi-i va grăbi pe toţi spre seară,/ ademenindu-i cu armonia de jos,/ unde se roagă o făclie de ceară./ Numai eu voi rămâne-n lumină/ cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –/ şi-mi va curge din tâmple răşină:/ două pâraie fierbinţi.” (Aproape elegie).
George Corbu (România, scriitor, poet, epigramist, publicist), fiind considerat „personajul original”, este omul și acea creație literară despre care au scris foarte mulți oameni de cultură și știință, critici literari. Spre exemplu, Eugen Simion descrie personajul literar George Corbu în felul următor: „Îninte de a fi un poet în stil satiric, ingenios şi fantezist, George Corbu este un personaj original. (…) S-au schimbat timpurile, au trecut şi peste el anii ca peste noi toţi, George Corbu nu şi-a modificat însă ritmul şi nu şi-a schimbat, se pare, nici fantasmele. Este în continuare pasionat de literatură, citeşte tot, scrie mereu, publică ici, colo, face antologii de epigrame şi epigramişti, are tot timpul iniţiative culturale, este loial în prieteniile sale literare şi are, asta pot să spun cu precizie, un cult aproape mistic pentru valorile spiritului. Participă la cenaclurile epigramiştilor, duelează cu ei şi, când are mai mult răgaz, scrie sonete!”(Eugen Simion). Iar George Corbu, la rândul lui, ne spune:„Vârstele curg până ce pier/ În cercuri mai spornice, mari/ Din care se-ntorc într-un cer/ Purtat de bărbaţi şi stejari” (Vârstele).
Ingrid Cosma (România, scriitor, poet), cu poezii în vers alb, prin versurile sale ne face să respectăm și mai mult viața, să apreciem și mai mult clipa trăită în astă lume, astfel scriind: „Îmi hrănesc cu aer rece pieptul/ așa cum îmi hrănesc pruncii nenăscuți/ Îmi adap dușmanii cu ulcioare să bea cât pot/ în miez tainic de noapte/ Sufletele neprihănite cerșesc la poarta raiului/ iubire și nestemate/ Să- și împodobească casa firii./ Tramvaiele merg pe sârme/ și rândunicile pleacă toamna/ Iar golul lăsat îl umplu cu aer rece” (Aer rece).
Nicolae Dragoș (România, scriitor, poet, publicist) ne prezintă o poezie, cu caracter clasic, plină de dragoste autentică pentru țara natală, respectiv spunând: „Văd Ţara ca un imens trup,/ Din care trupuri vii se rup…/ Trezeşte-te popor român,/ Spre-a fi pe trupul tău stăpân!”(Văd Ţara…) și o altă poezie prin care deplânge durerea neamului este „Să nu mă plângeţi! N-ar fi dreaptă/ Tristeţea la safârşitul meu…/ Când ştiu ce mâine vă aşteaptă,/ Motive sunt să vă plâng eu!” (Către urmași).
Adrian Erbiceanu (Canada, poet, publicist, editor) ne prezintă o poezie lirică, atrasă de metafore încântătoare, astfel exclamând: „Sub pleoapa serii îmi adun cuvântul/ Să am cu cine înnădi taifas./ Între cuvinte-mi freamătă pământul/ Să nu pricep din el cât a rămas./ Din uşă-n uşă bat, printre destine,/ Să aflu drum, din Carte a-mi citi…/ Aici parc-aş fi eu… Dincolo cine/ Îmi luminează marginea de zi?” (Printre silabe).
Nicolae Dan Fruntelată (România, poet, ziarist, redactor), cu un vers alb, vine în fața cititorului cu stări de regrete ce dezvăluie sentimentul curat, plin de durere, față de țărâna natală: „Eu nu pot spune: Noapte bună, România,/ Oriunde te-ai afla!/ Pentru că tu nu te mai afli nicăieri/ Decât, poate, în inima mea/ Într-o stare de veghe chircită/ Într-o stare de frică/ Aşteptând judecăţi şi sentinţe/ Ţara mea veche şi mică/ Vândută mereu, răstignită mereu/ Pe cruce, pe stea, pe vecie…” (Vina).
Florin Iordache (România, prof., dr., poet, prozator, dramaturg) este scriitorul care deseori se lasă obsedat de sentimentul dragostei, acesta fiindu-i ca un stimulent real al existenței: „Pe străzi înoroite te caut fără rost,/ Ceaţa mă îneacă într-un ocean de aer,/ Trec prin anotimpul, nedefinit, anost…/ Ascult materia cum picură a vaier!”(Clipa de amor). Pe când Ion Rotaru ne vorbește despre Florin Iordache astfel: “Încă din citirea poeziilor şi prozelor sale de la diferite cenacluri din Capitală ne putem da seama de talentul dramaturgului manifestat în volumul “Teatrul politic” unde vine să contrazică, după aproape un veac şi jumătate, premiza instituită de Titu Maiorescu, cum că arta n-ar avea nimic de-a face cu politica. El pare a fi adânc convins de ce se spuse de către Mircea Eliade, care vedea în români poporul ce-şi cheltuie cea mai mare parte din emergiile lui cu…politica” (Ion Rotaru, “O istorie a Literaturii Române de la origini până în present”).
Lugia Gabriela Janik (Germania, poet, scriitor, eseist) ne reprezintă metafora prin cea mai perfectă formă a versului și, totodată, ne surprinde cu expresii simple, dar, în același timp, pline de realități ce există în afara conștiinței omenești și independent de ea. Deci: „Fă-mi, Toamnă, dorul mai aprins,/ Să ardă-n mine vreascuri de iubire./ Să mistuiesc ca strugurii în teasc,/ să mă cobor, să mă înalţ/ Ca frunza care moare, ca să învie.” (Ruga unui vis pustiu).
Mihail Janto (Germania, medic, scriitor, poet) este intelectualul care, la nesfârșit, trăiește cu sufletul între drumuri, cel natal și cel adoptiv, astfel, deznodând mereu amintirile și prezentul: „Am fugit din ţară înotând Dunărea pe data de 8 Noiembrie 1980 cu riscul vieţii! Eram atât de scârbit de regimul de atunci, vedeam în jurul meu doar suflete triste şi înjosite, sau oameni lipsiţi de caracter şi bun simţ, care erau în stare să-şi vândă chiar şi părinţii şi fraţii pentru a avea un trai mai bun. Confruntarea veşnică cu deznadejdea nedreptăţii, a minciunii, a umilinţei, a corupţiei, a neputinţei de-a mă vedea în primul rând un om demn în societate şi demn de meseria de medic, m-a determinat sa-mi părăsesc ţara! Dar, recunosc sincer, am părăsit-o doar cu trupul, sufletul mi-a rămas acolo şi acolo va trăi mereu!”…Prin poezie comunic cu “Glia Părintească” şi sufletele apropiate ei, cu toţi acei compatrioţi care apreciază identitatea şi dragostea de ţară, cultura şi datinile noastre, simt şi judecă în spiritul neamului nostru” (Mihail Janto).
Toni Klein (Mexic, poet, prozator) pasionat de versul dragostei, cântă fenomenul iubirii prin lumina nopții și a zilei, prin dimineți și seri, astfel, făcând comparații extraordinare între ființe și fenomenele naturii. Scriitorul preferă rima și stilul clasic al poeziei: „Ai ochii blânzi ca luna-n noaptea albă,/ Cu buze dulci ca roua dimineţii,/ Cu părul lin ca valurile mării/ Ascunzi in suflet gingaşa ta iubire.” (Zâna mea).
Rodica Elena Lupu (România, Doctor Honoris Causa, acad., scriitor, poet, prozator, editor, jurnalist cultural) este ființa umană și omul de creație care știe, în modul cel mai distins, cum să unească valorile culturale într-un întreg al cuvântului. Domnia Sa este o mândrie națională care înglobează în sine fenomenul demnității și al onoarei, al inteligenței/spiritualității și al succesului arhiplin de victorie. Ca urmare la toate acestea, Constantin Frosin, cu cea mai mare stimă și admirație, își expune părerea despre Rodica Elena Lupu în modul următor: “Fructele hristice: rodiile s-au combinat cu frumuseţea Elenei din Troia şi cu simbolul suprem al Dacilor: Lupul. Şi a rezultat Cuvântul întruchipat în poezie, proză, eseu jurnalistic şi cine ştie câte încă vor mai fi fiind şi asteaptă ca distinsa Autoare să le dea la iveală… Felicitări şi la mai multe, stimată şi distinsă Doamnă Rodica Elena LUPU! Toată aprecierea şi consideraţiunea mea, cu Omagiile mele!”(Prof.univ., dr., Constantin Frosin). La rândul ei, Rodica Elena Lupu ne prezintă poezii foarte frumoase, pline de semnificație, care, în același timp, ele sunt trecute și prin fiorul muzicii sau mai bine zis sunt orânduite sub raportul unei compoziții muzicale: „Mă opresc asupra amintiriii,/ atentă la toate detaliile şi nuanţele ei./ În prima copilărie mă văd doar intermitent/ şi aproape nu mă recunosc” (Copac).
Florentin Adrian Maftei (România, poet, prozator, publicist) a scris dintotdeauna despre oameni, locuri, întâmplări și fenomene. Poeziile Domniei Sale sunt ca un adevărat îndemn ce orientează ființa umană numai către acțiuni pozitive: „Când Steaua străluceşte noaptea plină/ Zgârcit tremol din bănuit colind,/ Te afle gândul drag ce blând alină/ De dor şi vis, speranţa dăruind.” (Colind?).
Galina Martea (România, dr., acad., poet, prozator, publicist, savant, pedagog notoriu din Basarabia, academician de onoare al învățământului universitar) se manifestă în creațiile sale literare și științifice cu o atitudine aleasă. Despre Domnia Sa se vorbește astfel: „Condeiul ei inteligent oscilează între eseu şi vers, între articol de analiză şi poem de dimensiune…”(Nicolae Dabija, Sinceritatea rostirii, prefața din volumul „Durere Tricoloră”); „Omul de creaţie Galina Martea, dar şi pedagogul, filozoful, „filologul în economie sau economist în filologie, filozofie, pedagogie”, parafrazându-l pe Vasile Coroban, între aceste diverse ipostaze – Doamnă a cuvântului autentic în creaţia literară şi cea ştiinţifică în care mereu dăinuieşte Omul Filozof şi căruia îi reuşeşte de minune să strunească fraza …”(Lidia Grosu, prefața din volumul „Sistemul de învăţământ – promotor al identităţii naţionale”); „…De aici și surpriza de a fi descoperit o poezie care îndeplinește toate condițiile de a se înscrie în viziunea a doi poeți români pe care i-am cunoscut în cenaclurile literare din București. Unul a fost Constantin Chioralia care spunea că “poezia trebuie să cânte și să încânte”, iar al doilea, bunul meu prieten, poet și epigramist, – Octav Sargețiu – care spunea: “Poezia este o gâlgâire a inimii”. Aceste definiții le găsesc contopite în versurile doamnei Galina Martea”(G.N.Viforeanu, volum de critici literare “Satul cu scriitori”, secțiunea „Motive clare de bucurie”; și prefața la volumul „Orbul dintre ani”). Pe când Galina Martea, în versuri, ne spune: „Prin noapte cerul e stăpân,/ Cu poarta larg deschisă,/ Plăpândul vis ascuns la sân/ Şi-aprinde lampa stinsă” (Sărutul de pe coastă).
Rodica Măduța (România, pedagog, poet, poet bilingv, prozator) mereu în căutarea perfecțiunii, și-a văzut meseria de dascăl mai degrabă ca o misiune, o chemare de dincolo de fire, dar în care pulsa, organic, Poezia, creația literară. Astfel, creațiile ei s-au născut atât ca reflex al „stării de poezie”, cât și ad-hoc, cerute de nevoile imediate ale clasei (poezioare, scenete, piese de teatru în română sau în engleză etc.), ori de alte situații de viață cu ecou în sufletul ei…: „Am mai sculptat o poezie,/ dar, ca un puf de păpădie,/ s-a-mprăștiat în patru zări…/ Îi simt și-acum mirosu-n nări.” (spune un Catren).
Vasile Mircescu (România, scriitor, poet) vorbește despre sine, în versuri, în modul următor: „Am venit pe lume, mai devreme decât mulți dintre voi. Sunt născut in Ploiești, judeţul Prahova şi aici… voi rămâne!/ Sunt un om normal, cel puțin așa cred! Perseverența si statornicia mă reprezintă!/ Iubesc ceea ce fac, iar ce fac, e pasiune! Îmi place să pun in versuri ce văd, ce ascult si mai ales ce simt!/ Pun totul pe seama zodiei! Sunt scorpion si scorpionii, sunt romantici incurabili!/ De când ma știu iubesc frumosul! Iubind frumosul iubești omul! Iubind omul, iubeşti pe Cel ce te-a creat! Pe DUMNEZEU!” (Vasile Mircescu).
Constantin Mironescu (România, scriitor, poet) cu poezii, în vers tradițional clasic, este prezent în fața cititorului astfel: „Cai răstigniţi, la răscruce/ De drumuri, se întâlnesc …/ Chiar stele pe cer se opresc/ Să-i vadă, iar pe uluce/ Copii din vremuri năuce,/ Urcaţi, la ei se zgâiesc- / Cai răstigniţi la răscruce/ De drumuri când se opresc./ Din neuitare, zvon aduce/ De neamul lor arăbesc – / Pe vremuri, darul regesc …/ Mor nechezând pe o cruce/ Cai răstigniţi la răscruce.” (Cai răstigniţi, la răscruce).
Elena Munteanu (Ingada) (România, poet) – „Fire sensibilã şi romanticã, a gãsit în poezie sprijinul, s-a regãsit în versuri, cuvinte, expresii frumoase, scrise cu vocaţie interioarã de poet cu suflet de aur şi inimã bogatã. Prin Elena Munteanu poezia câştigă în profunzime. Simbolul, metafora, asociaţia neaşteptată, epitetul, ritmurile cele mai felurite capătă, într-o interpretare strict funcţională, adecvată conţinutului, capacitatea de a revela un vast univers sufletesc în care răsună acorduri grave, duioase sau gingaşe…”(Rodica Elena Lupu). La rândul ei, Elena Munteanu scrie: „Să mă strecor în clipele născânde,/ Când spaime mă colindă dinadins./ Din seva lor să crească mâine, blânde,/ Tulpini de versuri, visul neatins…”.
Carmen Melania Munteanu (Germania, poet) scrie despre sine așa: „Scriu ceea ce simt, scriu ceea ce trăiesc, fără a face povești ireale din scrierile mele./ Iubesc frumosul, iubesc poezia, și mai presus de toate, îmi iubesc copiii./ Mă simt prea iubitoare și prea romantică pentru aceste timpuri în care supremația o au banul și puterea./ Cred în Dumnezeu și sper că El va fi cel care nu mă va părăsi niciodată, nici la bine și nici la greu./ Visul meu este să scriu fără opreliști și sa fiu citită de iubitorii de carte!”, reprezantând versul astfel: „„S-a întors lumea pe dos,/ Nu-i iubirea cum a fost…/ El cu el pe-aceeași punte!/ Ea cu ea, o singură luntre!” (Ce-i iubirea?).
Mariana Popa (România, economist, poet, poet bilingv) prin armonia cuvintelor artistice cântă natura și viața în toate formele ei reale și imaginare: „Doamne! Mi-ai făcut Altar/ din Cuvânt!/ Am scris poemele tristeții,/ dar lumina ce-mi trimiți în silabe/ mă-nfășoară, în Paradis mă duce./ O ! Ce pașnică Lumină!/ O clipă de înveșnicire mi-ai dat și slova curge / pe ale mele degete./ Aud respirația ierbii, văd mugurii pocnind,/ aud muzica divină,/ mireasma florilor mă-mbracă,/ metafora mi-e soră,/ beau din tainicul izvor./ Poetul a plecat! Poetul a revenit!” (Lumina pașnică).
Paula Romanescu (România, acad., scriitor, poet, traducător, eseist, critic de artă), cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler din România, ne vorbește în versuri într-un mod cât mai estetic și perfect: „Mi-e toamna-n livada de suflet, frumoasă,/ Trec valuri de brume sub cerul tăcut/ Şi-n ’nalt cânt de umbre zburânde ascult,/ Castanul în poartă o frunză îmi lasă/ Vestindu-mi că-i vreme de-un nou început./ Piaf, ai dreptate ! Trecutul, nu-mi pasă!/ Prezentul mă-mbie, deşi o grimasă/ E zâmbetul lumii în care-am crezut.” (II).
Marin Sorescu (România, dr., acad., scriitor, poet, dramaturg, prozator, eseist, traducător, pictor) este un mare scriitor și un mare om de știință al neamului românesc. Proza soresciană este considerată una dintre cele mai viguroase în literatura română. Fiind decedat, au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman. În vers alb, Domnia Sa a scris: „În fiecare seară/ Strâng de prin vecini/ Toate scaunele disponibile/ Şi le citesc versuri./ Scaunele sunt foarte receptive/ La poezie,/ Dacă ştii cum să le aşezi…” (Capriciu).
Alina Maria Stârcea (România, savant, scriitor, poet, prozator, nuvelist) argumentează: „Proza este o prelungire a poeziei mele, iar poezia o expresie a ceea ce trăiesc și simt”. Iar versurile Domniei Sale sună așa: „Soarbe-mă din cupă/ Amestecată cu miresme,/ Aprinde-mă în candele/ Cu uleiuri scumpe!/ Cenuşa pâinii/ Sădeşte-o-ntre morminte!/ Şi din trup sleit/ Să crească smirnă!…/ În inimă aşază flori/ Şi struguri de tămâie/ Ca în nectarul lor cel sfânt/ Să-mi torni blesteme-n sânge!/ Când îmbătat/ De trupul meu/ Tu vei uita de tine,/ Ca să trăieşti,/ Ucide-mă,/ Hrăneşte-te/ Din mine!” (Psalm).
Luminița Suse (Canada, scriitor, poet, prozator, publicist) este o scriitoare foarte cunoscută în spațiul canadian, astfel, fiind membru al mai multor asociații, federații și uniuni de creație din Canada, cât și din România. Cu lucrările sale în versuri și proză este prezentă, de asemenea, în foarte multe publicații internaționale, cât și naționale. Astfel, este o onoare să-i citim următoarea poezie în vers alb: „printre ruine şi fragmente de os/ ni se spune că minotaurul/ nu a existat/ a existat numai Creta regelui Minos/ şi fornăitul timpului/ impetuos/ tropăind printre amfore cu măsline/ în labirintul din Knossos/ unde umbrele îşi fereau inima/ din calea cornului/ nemilos” (Knossos).
Isabella Andreea Tatoi (România, poet, publicist) este elevă în clasa a XII-a a Colegiului Romano-Catolic „Sf. Iosif”, însă dragostea pentru literatură este enormă. Încă din clasa a VI-a a început să publice articole în aproape fiecare număr al revistei Colegiului romano-catolic „Sf. Iosif”, revista „Labirint” și în revista ” Petale de trandafir”. A publicat deja poeme în volumul V şi VI al antologiei lirice „Carmen”, editura Anamarol. Deci, plăcerea este a noastră ca să-i citim versurile: „Pășește pe rouă/ Și vino-mi aproape,/ Pe iarba cerească/ Iubirea socoate./ Respiră adânc/ Din aerul sfânt./ La munte curând/ Tu ești și eu sânt” (Merg pe apă).
Dona Tudor (România, dr., conf.univ., poet, publicist, reporter TV, redactor; scenarist, realizator și producător de documentare din zone de conflict şi război) este omul de cultură care comunică în cel mai inteligent mod cu totalitatea valorilor spirituale. Iar despre opera sa poetică se scrie: “…poemele reprezintă decantarea trăirilor poetei într-un spaţiu exotic, itinerant, geografia convertindu-se în periplu interior. Contribuie la această reuşită, transfigurarea rafinată a experienţei nemijlocite, prin subtile procedee de retrăire/rememorare, care izbucnesc să restitue versului prospeţimea intactă a senzaţiilor şi emoţiilor încercate.” (Dan Damaschin, critic literar).
Astfel, putem confirma, Antologia „Carmen”, volumul VII, este o creație literară/spirituală care unește personalități distincte, aceștea, la rândul lor, având comun în proprietate doar pana scriitoricească. Nemijlocit, Antologia „Carmen” este conținutul ce scoate în evidență valorile naționale românesti, valori ce sunt necesare omului în dezvoltare. Deci, să-i aducem mulțumirile de rigoare Doamnei Rodica Elena Lupu pentru realizarea și editarea acestei lucrări literare care, la rândul ei, este o completare enormă în cultura națională română.
Galina Martea
