luni, 2 ianuarie 2017

SATUL...de RODICA ELENA LUPU



SATUL

Noapte adâncă,
ce rece şi tăcut era totul!

Nici ţipenie de om pe drum;
până şi bufniţele amurţiseră;
grădina şi câmpul,
îngheţate,
poleite de lună,
încremenite,
întinzându-se tot mai departe
până la linia prelungă a pădurilor!

Argintat şi nepăsător,
neîncrezându-se în acel
„glas al paradisului”;
bătrân şi constant
şi frumos.

Scrutam noaptea neclintită
faţă-n faţă
cu recea şi nemăsurata nepăsare
a Timpului în luptă cu

Spaţiul!

14 comentarii:

  1. CAT ADEVAR IN ACESTE VERSURI! FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa sunt satele, da, cu recea şi nemăsurata nepăsare
    a Timpului în luptă cu
    Spaţiul!
    Deosebit poem!

    RăspundețiȘtergere
  3. Satul...de citit printre randuri. Cu admiratie si respect!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimeni nu uita satul in care s-a nascut. Deosebit poem, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Oriunde esti, locul nasterii tale e acelasi, nu ilschimba nimeni! Felicitari pentru acest poem deosebit!

    RăspundețiȘtergere