SATUL...de RODICA ELENA LUPU

SATUL

Noapte adâncă,

ce rece şi tăcut era totul!

Nici ţipenie de om pe drum;

până şi bufniţele amurţiseră;

grădina şi câmpul,

îngheţate,

poleite de lună,

încremenite,

întinzându-se tot mai departe

până la linia prelungă a pădurilor!

Argintat şi nepăsător,

neîncrezându-se în acel

„glas al paradisului”;

bătrân şi constant

şi frumos.

Scrutam noaptea neclintită

faţă-n faţă

cu recea şi nemăsurata nepăsare

a Timpului în luptă cu

Spaţiul!