Rodica Elena Lupu, dublă lansare la Librăria Mihai Eminescu din Capitală
La Librăria Eminescu, din Capitală, a avut loc, sâmbătă, 14 septembrie, lansarea volumelor ”Azi, ca prin vis…” (versuri) şi ”Mamă şi iubită” (roman), de Rodica Elena Lupu.
Mai cunoscută în calitate de editor, dânsa a publicat nume sonore ale literaturii române, precum Dumitru Popescu, Ion Brad, Ion Dodu Bălan, Radu Cârneci şi mulţi alţii, făcând astfel, după cum au remarcat şi vorbitorii, un imens serviciu culturii româneşti, dar a avut bunătatea şi, aş zice, chiar îndrăzneala de a propune publicului şi poeţi sau scriitori debutanţi sau mai puţin cunoscuţi.
Lansarea a avut loc într-un cadru restrâns, intim, însă importanţa evenimentului nu poate fi trecută cu vederea, fiind remarcată de cei prezenţi, şi suntem convinşi că şi cititorii care nu o cunosc pe doamna Rodica Elena Lupu vor avea o surpriză cât se poate de plăcută descoperind-o în aceste noi ipostaze, de poetă şi romancieră.
Noi pentru cei ce nu s-au intersectat încă cu ea, fiindcă este deja autoarea unui număr impresionant de volume, la cel de poezie intitulat ”Azi, ca prin vis…” lucrând, după cum mărturisea chiar dânsa, de 5 ani.
De altfel, cu umoru-i specific, binecunoscutul prezentator de televiziune şi jurnalist Octavian Ursulescu, care a prezentat volumele, a remarcat că s-ar putea spune că cei prezenţi în sală sunt ilegalişti, din cauză că nu a fost chiar o manifestare de anvergură, opinând, totodată, că realizările aduse în atenţia publicului de autoare sunt cu atât mai binevenite cu cât, în ultimii ani, poezia şi proza autohtone au adus în faţă şi unele creaţii de valoare îndoielnică. ”Poezia, din păcate, nu prea se mai vinde pentru că nici nu este popularizată corespunzător”, a opinat domnia sa, adăugând că, în anii tinereţii, era fascinat de literatură, dar azi ”fascinaţia (publicului, n.n.) a dispărut. Dragostea pentru literatură ar trebui cultivată. Rodica Elena Lupu face acest lucru”.
Prof. dr. Dan Bodea a relevat, cu distincţie, însemnătatea zilei în care a avut loc lansarea (n.r. – 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci), subliniind că această sărbătoare religioasă îşi pune obligatoriu amprenta asupra evenimentului şi amintind, şi în contextul în care librăria poartă numele marelui poet naţional, că acesta a avut onoarea de a-i fi citată opera de către doi papi (Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Francisc).
Cu vervă şi umor, dar şi cu seriozitate şi sublimă interpretare, când a fost cazul, a prezentat actriţa Doina Ghiţescu, o prezenţă tonică şi plină de energie, care a recitat din volumul ”Azi, ca prin vis” mai multe poezii, printre care şi ”Clipa”, iar către final a compus o scurtă şi reuşită epigramă, dedicată unei dispute care a avut loc între doamna Lupu şi un confrate.
Au mai luat cuvântul Maria Petrescu, scriitor, George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, Simona Tănăsescu, (soţul ei, dr. Tănăsescu, a făcut coperta cărţii de poezii), Carmen Dumitrescu, scriitor, Maria Niculescu, poet. A fost prezent la lansare poetul Armand Blesi din Italia, căruia autoarea i-a dăruit două volume cu poezii în română/italiană și Clipa, volum tradus în 21 de limbi.
Feliciari, inspiratia sa va insoteasca mereu!
RăspundețiȘtergereCu pretuire Florentina!
ȘtergereFelicitari, doamna scriitoare! Astept mereu un alt volum de poezii!
RăspundețiȘtergereCu pretuire Carmen!
Ștergere