PATIMA ŞI DORINŢA... de RODICA ELENA LUPU, din volumul FERESTRE COLORATE, Editura ANAMAROL, 2014

PATIMA ŞI DORINŢA

Se trezeau păsările.

Lăcarii suri cădeau din cracă în cracă,

nişte ghemotace de praf.

Forfecuţele, roşii ca focul,

fărâmiţau cu pliscul lor strâmb

cucuruzii de pe culmile pinilor;

la căpăt de creangă

se legăna un piţigoi codat, alb,

scuturându-şi penele lungi

ale cârmei din coadă,

iar ochişorul lui, ca o mărgea neagră

se uita chiorâş şi neîncrezător

la plasa lui întinsă.

Deodată, pădurea toată,

cu o clipă  mai înainte îngândurată,

se uplea de sute de glasuri păsăreşti

şi de forfota vie

a celor mai curate fiinţe de pe pământ,

după chipul cărora omul,

părintele frumuseţii pământeşti,

şi-a născocit, spre mângâiere,

heruvimii, serafimii

şi toate cinurile îngereşti.

Îl cuprindea tristeţea

că trebuia să prindă păsărelele,

îi era ruşine de el

când le închide în colivii.

I-ar fi plăcut să le privescă
aşa cum făcea sora lui,

dar patima vânatului,

dorinţa de a scoate bani

biruiau mila.

De Rodica Elena Lupu

Din volumul FERESTRE COLORATE, 

Editura ANAMAROL, 2014