Powered By Blogger

joi, 12 noiembrie 2015

NOU LA EDITURA ANAMAROL - RÂUL ILUZIILOR, editor RODICA ELENA LUPU

Confluenţe Literare : NOU LA EDITURA ANAMAROL - RÂUL ILUZIILOR: NOU LA EDITURA ANAMAROL - RÂUL ILUZIILOR


Editor RODICA ELENA LUPU
Coperta ROENA WOOLF, MARIANA SORESCU
după o pictură de ROXANA COSTACHE

Mihai Iunian Gîndu, născut la 21 iunie 1969, în Bucureşti.
A urmat cursurile liceului de matematică-fizică “Gheorghe Lazăr” din Capitală.
A debutat în paginile revistei Astra din Braşov, cu o proză foarte scurtă (“Eram”...).
În revista „Orizonturi Dobrogene”, în 1990, i-a apărut un medalion cu o scurtă prezentare
şi câteva poezii.
În 1996, a publicat volumul de versuri “Alegerea celui singur”, la Editura Societăţii Scriitorilor Români, cu ajutorul şi prin bunăvoinţa marii şi regretatei poete Leonida Lari.
Ulterior, s-a îndreptat către genul “proză scurtă”, în detrimentul poeziei, pentru care nu a mai avut aceeaşi chemare. Apare în „Scripta manent”, antologia de proză ANAMAROL, vol. 5
A publicat nuvele (deşi în număr restrâns), în mediul online, pe site-uri cum ar fi agonia. ro, cenaclu. inforapart. ro şi, recent, pe Confluenţe literare (confluente. ro).
Îl fascinează lumea dar în acelaşi timp este întristat de trecerea prin ea, lucru care răzbate din multe lucrări ale sale. Crede în valoarea şi perenitatea artei şi speră ca tot mai mulţi tineri să se îndrepte către acest domeniu minunat, deşi dificil, indiferent că idolii lor sunt, probabil, mai puţin autorii clasici şi mai mult cei din noul val.
Nu ar fi putut evolua în plan spiritual fără a fi parcurs lucrări de Lucian Blaga, Mircea Eliade, Marin Sorescu, Edgar Allan Poe, Franz Kafka, Arthur Rimbaud, Simone de Beauvoir, Hermann Hesse, Thomas Mann, Mihail Bulgakov, Julio Cortazar, Virginia Woolf, Aldous Huxley, Fiodor Dostoievski, Irvin Yalom şi alţii, pe care îi consideră adevăraţi mentori, chiar dacă nu le-a împrumutat în mod necesar şi stilul.
Speră ca prin scrisul său să bucure, la rându-i, cititorii, aşa cum pe el l-au încântat autorii amintiţi.
“O zi în care nu ai citit nimic e o zi pierdută”.
A pierdut astfel de zile, din diverse motive, dar a şi câştigat multe...
Speră ca şi ceilalţi să o facă.

Mihai Gându

12 comentarii: