Powered By Blogger

joi, 6 iunie 2024

Congresul Academiei Româno-Americane de Arte și Știimțe - 3 - 5 Iunie 2024


Rodica Elena Lupu - ,,La început a fost cuvântul. Arta cuvântului, literatura poate fi considerată una dintre minunile lumii, fiindcă scriitorul înzestrat poate să creeze o altă lume mai reală și mai frumoasă și care poate dăinui o veșnicie. Iar cine iubește literatura iubește și creatorii ei,,. ,,M-am întrebat de ce în ultima vreme, oamenii simt nevoia de a redescoperi, cu responsabilitatea gândului matur, arta transmisă prin poezie. Cred că esența se află în cele din urmă în felul ales de fiecare pentru a interpreta versul, în valorile pe care noi i le acordăm. și poate mai mult ca niciodată, acum cred că poezia, împreună cu muzica este cea care unește oamenii, într-un limbaj comun, într-o unică simțire,,. ,,Viața este o inspirație. Iar noi, indiferent de vârstă, trăim într-o permanentă căutare a cuvântului potrivit și într-o continuă educare,,. ,,Eu nu îndemn pe nimeni să scrie, hotărârea îi aparține fiecăruia,,. 5 Iunie 2024: Sesiunea 6 - Sesiune Literară. Prezentare: Rodica Elena Lupu. Locație: Sala Senatului, Rectorat 10:00 – 12:00. Sesiune literară / Prezentare Literară: Rodica Elena Lupu, Florica Bud, Amza Gheorghe: ,,Scormonind în lumină,, Sesiunea 7: Președinte: Ruxandra Vidu Locație: Sala Senatului, Rectorat 12:00 – Prezentare Poster. 13:00 Închiderea congresului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu