luni, 31 decembrie 2018
duminică, 30 decembrie 2018
sâmbătă, 29 decembrie 2018
vineri, 28 decembrie 2018
Rodica Elena Lupu în Le Courrier International de LA FRANCOPHILIE
Se împlinesc 10 ani de când poeziile din volumul AUTOPORTRET /AUTOPORTRAIT de Rodica Elena Lupu şi prefaţa volumului semnată de prof. univ. Constantin Frosin - Traduction Constantin FROSIN, Officier des Palmes Académiques,, Officier des Arts et Lettres - care a semnat şi traducerea acestui volum, au apărut în Le Courrier International de LA FRANCOPHILIE
luni, 24 decembrie 2018
vineri, 21 decembrie 2018
duminică, 16 decembrie 2018
Editor Rodica Elena Lupu - 100 DE ANI, COPILE! - antologie, coordonator Maria Petrescu - Lansarea cărţii la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru U.N.E.S.C.O. "Nicolae Bălcescu", sectorul 4 Bucureşti - 15 decembrie 2018
Rodica Elena Lupu si Armand Alexandru Petrescu
Rodica Elena, Bianca, Narcisa si doamna prof. Marinela Luciu, Clubul Copiilor Medgidia
Bun găsit, dragi prieteni!
Se pare că iarna îşi intră încet, încet, în drepturi. Brazii pudraţi cu zăpadă împodobesc bulevardele şi te îndeamnă la plimbare. Cine ştie, poate îl întâlneşti pe Moş Crăciun! Se pare că el a venit chiar la Centrul Cultural UNESCO "Nicolae Bălcescu" unde darurile au fost multe si frumoase. Un spiriduş mi-a spus că Directorul Editurii ANAMAROL, Rodica Elena Lupu, nu este deloc străină de isprava Moşului! Şi asta pentru că astăzi, 15 decembrie 2018 a avut loc o dublă lansare de carte, două volume colective, 100 DE ANI, COPILE! - carte îngrijită de doamna Maria Petrescu si tipărită la Editura ANAMAROL şi STAŢIA...VIITOR, carte îngrijită de Magda Bacescu şi apărută la Editura ASTRALIS, ambele prezentând creaţiile câtorva sute de copii si tineri talentaţi! Două volume frumoase şi consistente, fiecare depăşind 300 de pagini. Despre volume au vorbit distinşi invitaţi, precum Rodica Elena Lupu, Camelia Pantazi Tudor, Merceanu Niculina, Doina Barca, Luminita Zaharia, Victor Gh. Stan, Nicolae Dorofteanu, Laurenţiu Stoika, Maria Niculescu şi alţii. A urmat un frumos program artistic prezentat de copii, aplaudaţi cu dărnicie de o sala arhiplină de părinţi, profesori, prieteni (toţi spiridşi ai Moşului). Intrucât alocuţiunea referitoare la volumul STAŢIA... VIITOR, am prezentat-o de curând, vă voi împărtăşi impresiile mele despre volumul colectiv 100 DE ANI, COPILE:

⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜⚜
100 DE ANI, COPILE! VIITORUL E ÎN MÂINILE TALE!
de Evelyne Maria Croitoru
Motto: “Educaţia este cea mai puternică armă care poate schimba lumea”. Nelson Mandela
Toată lumea doreşte să atingă apogeul succesului, cu toţii muncim şi acţionăm pentru a ne simţi împliniţi. Despre libertatea pe care ţi-o dă cunoaşterea s-au scris mii de pagini. Cert este că orice acţiune care ne poate garanta o reuşită e în mâinile noastre. Totul începe de la noi şi de la intenţiile pe care le avem. Vă asigur, cultura generală poate face minuni! Ea ne oferă o satisfacție interioară, ne îmbogățește, pentru că de fiecare dată învățăm lucruri utile, iar bagajul de cunoștințe se mărește.
Scriitorul Mircea Sântimbreanu îmi spunea cândva, în copilărie, după un concurs naţional pe care l-am câştigat : “Citeşte orice şi oriunde. Lectura este o mare oportunitate de îmbogăţire a vocabularului, de dezvoltare a cunoştinţelor de cultură generală, a imaginaţiei. Fă-ți timp să citeşti în fiecare zi.” Este ceea ce am făcut mereu, chiar şi deunăzi, citind, cu bucurie şi curiozitate, volumul colectiv 100 de ani, copile!, volum îngrijit de doamna Maria Petrescu şi apărut la editura Anamarol. Apropo, de Mircea Sântimbreanu: Dragoş Alexandru Chiriloaie, clasa a treia, este aici? (a scris despre Mircea Sântimbreanu, despre Recreaţia mare).
Toţi copiii cuprinşi în acest volum sunt îndrumaţi de profesori pasionaţi. Când profesorul iubește literatura, elevul simte asta – și intră și el în rezonanță cu dascălul. Fără această iubire, totul rămâne literă moartă. Iată îndemnul unui astfel de profesor: „Scrieţi, dragi copii! Păstraţi flacăra poeziei vie şi transmiteţi-o iubitorilor de frumos! Noi vă vom mulţumi pentru emoţia pe care o trăim, citindu-vă!” (prof. Violeta Dascălu, Şcoala Ferdinand I, sector 2, Bucureşti).
Şi iată, la îndemnul profesorilor, răspunsurile, adevărate bijuterii literare: “Din teiul tău Emine mi-am fabricat condeiul, […] Eşti soare, eşti lună, eşti stea, dragoste şi cuvânt,/ Eşti plop, eşti tei şi salcie plângătoare,/ Ai fost, eşti, vei fi ce-a avut românul mai sfânt/ Luceafăr – candelă ce te-aprinzi când lumea moare.” (Maria Magdalena Stan din Ploieşti, elevă în clasa a unsprezecea) Am remarcat de asemenea, frumuseţea ilustraţiilor realizate de Maria Magdalena Stan.

Sunt total de acord cu doamna profesor Camelia Vastiana Staicu şi cu afirmaţia domniei-sale că „poezia este armonie perfectă”. (pag.270). Iată ce metafore interesante foloseşte Irina Gheorghiţă, la doar 11 ani: „Clipele îmi ating ude tâmpla ceasului, doar ele mai ţin cont de scurgerea timpului.”(Clipe ude, pag.284). Ce va scrie oare această domnişoară până la terminarea facultăţii? Poate va fi o nouă Ileana Mălăncioiu, sau Ana Blandiana! Desigur, este important talentul dar este nevoie şi de multă muncă, timp şi resurse interioare pentru creaţie, la aceasta contribuie în egală masură copiii, profesorii, părinţii.
Suntem în era tehnologiei, iar tu, copile, nu ai nicio scuză pentru lipsa ta de cărţi sau informaţii. Cărţile, revistele, ziarele sunt o sursă inepuizabilă de inteligenţă şi cultură. Participă la diverse concursuri, proiecte, volume colective ce pun în valoare şi munca ta! Un astfel de proiect este cel pe care-l aplaudăm astăzi. E o şansă enormă de a testa capacităţile tale, de a interacţiona cu experţi, oameni consacraţi care, cu siguranţă, îţi vor fi de ajutor la un anumit moment. În plus, aduni un set de informaţii foarte utile şi preţioase. Intr-un cuvânt, te pregăteşti pentru viitor.
Şi pentru tine, Roibu Lucian, elev în clasa a cincea, viitorul sună frumos. Muzicalitatea poeziei tale vorbeşte de la sine: ”E sărbătoare-n cuget şi-n simţire/ E anul sfânt când suntem mai bogaţi/ Căci am făcut un secol de Unire,/ În jurul Munţilor Carpaţi./ Purtăm în suflet pace şi lumină/ Şi ne-am sfinţit cu sânge de eroi,/ Suntem ai Maicii Domnului grădină/ Bătută şi de viscol şi de ploi.”(pag.297)
Balul primăverii, văzut prin ochii lui Dan Gabriel Croitor, elev în clasa a patra: “ Îmbrăcate-n frac stau rândunele,/ Jos e un covor de viorele,/ Orchestra de broscuţe e-n grădină/ Şi-aşteaptă primăvara ca să vină.” ( Balul primăverii). Frumos, nu?
Ulmeanu Bianca din clasa a şaptea, descrie astfel toamna: “Frunzele se joacă-n zbor/ Ca păsările, ca visele […] ele cântă cu vântul […] Până ajung în covor – covorul ceresc colorat.”(Toamna, pag.141) Ce metafore superbe!

Citind cartea cu inima larg deschisă către acest demers educaţional important, mai ales acum, în An Centenar, aş vrea să comentez despre cât mai mulţi dintre cei cuprinşi în volum, dar ştiu că timpul nu ne permite. Mi-ar fi însă cu neputinţă să nu o felicit pe doamna profesor Mariana Cârstea, de la Şcoala Gimnazială Ghica Voievod, pentru proiectele ECO. Cu atât mai mult cu cât şi eu am promovat astfel de proiecte (unul a fost ECOMETROART, artă si ecologie la metrou,un concurs de desen, grafică si pictură, urmat de o expozitie, concurs la care au participat peste o mie de tineri. L-am realizat în spaţiul metroului bucureştean în colaborare cu Academia de Studii Economice.) Aşadar, doamnă profesor Cârstea, sunt pe deplin de acord cu dumneavoastră atunci când afirmaţi că “educaţia pentru mediu este covârşitoare”. (pag.229)
Şi iată că aici se potriveşte ca o mănuşă poezia Deliei Gabriela Nazare, intitulată chiar “Ecologie”: “Şi să plantăm grădini de flori albastre/ Ca cerul să se-aştearnă peste ele/ Să zboare în văzduh păsări măiastre/ Iar apele să oglindească stele”(pag.235) Ce frumos!
Voi încheia această minunată călătorie literară mulţumind celor două doamne datorită cărora mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, respectiv doamna Maria Petrescu şi doamna Rodica Elena Lupu, adresând felicitări elevilor, profesorilor, părinţilor, tuturor celor publicaţi, mari şi mici. Voi încheia, spuneam cu un ultim exemplu care mi-a trezit sentimente de un profund patriotism. Poezia, construită precum o doină, este scrisă de Eduard Popa, elev în clasa a patra şi se numeşte “Leagăn vieţii mele”: „Eu te voi cânta,/ Mândră ţara mea,/ Prin ramuri, prin glie,/ La cules de vie,/ La sădit de flori,/ La păscut miori./ Şi te-oi mai cânta,/ mândră ţara mea,/ […] Eşti lumină vie,/ Mândră Românie,/ Eşti bolta cu stele/ Leagăn vieţii mele.”
Vă mulţumesc!
Evelyne Maria Croitoru
ATITUDINI CONTEMPORANE

**********************************
EVELYNE MARIA CROITORU
Poet şi eseist, născută în Braşov, licenţiată în Ştiinţele Comunicării, cu un Master în Relaţii Publice, a condus departamentul de comunicare şi relaţii publice al Metrorex (metroul) timp de zece ani (2007 – 2017). Colaborează cu mediul universitar.
Volume de poezii: “Piloţii de vânătoare” apărut la Editura VINEA în anul 2011, reeditat bilingv, română-engleză, în anul 2017, la Editura ANAMAROL. “Secretele macilor” apărut la Editura EIKON în anul 2017.
Referinţe critice: Ana Dobre (USR), Emil Lungeanu (USR), Aureliu Goci (USR), Victor Gh. Stan (USR), Lucian Gruia (USR), Ioan S. Pop (USR), Nicolae Georgescu (USR), Ovidiu Mihalcea (USR),Toma Roman (USR), Mihai Antonescu (USR), George Corbu (USR), Cleopatra Luca (USR), Mircea Barac (USR), Victor Atanasiu, Aurel Dumitrescu, Iulian Cătălui, Gabriela Groza, s.a.

A publicat poezii şi eseuri în perioada 1992-2018, în revistele “CONVORBIRI LITERARE”, “POEZIA”,“TRIBUNA”, “LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ”, „ARENA LITERARĂ”, “DETECTIV CULTURAL”,“OBSERVATORUL MILITAR”, “PORTAL MĂIASTRA”, INDEPENDENŢA ROMÂNĂ”, „EMINESCIANA“,“CER SENIN”, „ARIPI BUZOIENE”,”TURISM ŞI AFACERI”,”AMURG SENTIMENTAL”,„EROICA VIILOR”, ”BUCUREŞTIUL MEU DRAG“, „METROUL AZI”, BANCHETUL”, „ARGEŞ”, „DUNĂREA DE JOS”, “BUCUREŞTIUL EROIC” şi altele.
Este prezentă în peste 30 de volume colective de poezie şi proză, are peste 60 de eseuri publicate, a făcut parte din juriu la diferite concursuri, a oferit 28 interviuri la radio, TV şi diferite reviste. Este membru activ în mai multe cenacluri.
În anul 2010 a fost nominalizată la “Gala Celebrităţilor– Femei de succes”, la rubrica Promovarea Culturii – Literatură/Poezie.(gala organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României). A obţinut premii şi diplome de excelenţă.
Este colaborator permanent al revistelor „BANCHETUL” (sub egida Uniunii Scriitorilor din România), “EMINESCIANA”, „INDEPENDENŢA ROMÂNĂ, INDEPENDENŢA PRIN CULTURĂ”, „ARIPI BUZOIENE”.
Este fondator şi editor al Platformei ATITUDINI CONTEMPORANE.

Maria Petrescu si Rodica Elena Lupu
vineri, 14 decembrie 2018
miercuri, 12 decembrie 2018
Editor Rodica Elena Lupu -100 DE ANI, COPILE!, coordonator / scriitor Maria Petrescu
O carte şi o lectură ca puţine altele!
Scrisul îţi cere, pe lângă darul înnăscut, multă trudă, puţină îndrăzneală,
enormă exigenţă şi nu de puţine ori înţelepciunea de a suporta dureroasele
înfrângeri, de a înghiţi amarul propriei neputinţe de a depăşi limitele unor
bariere nevăzute. Dar zidirea nu se înalţă fără jertfă.
Atunci când creștem un copil contribuim la progresul viitorului.
A crește, cuvânt profund! Ameliorând acest mic suflet, că suntem părinți
sau cadre didactice, noi educăm necunoscutul. Torța dată copilului este soarele
viitorului.
Totul în natură vorbește despre sfânta copilărie.
În fața neantului celor mari, admir măreția acestor mici creatori de vers
și proză, a acestor flori care nu știu ce-i iarna, îngeri care nu știu ce-i
răul.
Copilul – această enigmă.
Atunci când citești gândurile scrise de aceste suflete curate ai impresia
că se deschide cerul înstelat.
Copilăria - are darul neasemuit de a
îndestula orice dragoste ce poate încolți într-un suflet omenesc.
Inocența copiilor te face să visezi. Ignoranța lor te face să surâzi.
Felicitând-o pentru remarcabila sa pornire şi realizare îi doresc Mariei
Petrescu să realizeze cât mai multe asemenea volume relevante și în
viitor. Cu prețuire și considerație deosebită, dorindu-i tot binele din lume și
bucurii cât curpinde!
N-aş putea spune, în încheiere, decât ce-am mai spus altădată: „Dea,
Sfântul, să editez, să primesc, să citesc şi să recomand altora, spre lectură,
asemenea cărţi!”
LA MULTI ANI, ROMÂNIA!
LA MULTI ANI, ROMÂNI DE PRETUTINDENI!
Editor Rodica Elena Lupu
1 Decembrie 2018
Domul din Köln, capodoperă a stilului gotic în arhitectură
Rodica Elena si Ioana
Domul din Köln, capodoperă a stilului gotic în arhitectură, a fost înscris în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Până la terminarea construcției domului, biserica mănăstirii benedictine Groß St. Martin domina silueta orașului. Semnificația religiei în istoria Kölnului reiese și din stema orașului: cele trei coroane ale Sfinților Regi Magi și 11 lacrimi ale Sfintei Ursula și ale însoțitoarelor sale, care - conform tradiției - au suferit martiriul la Köln.
marți, 11 decembrie 2018
Editor Rodica Elena Lupu - autor Carmen Melania Munteanu - Lansare de cărţi la Bonn / Germania
09 Decembrie...zi ploioasă, nemțească...Aparent este totul trist, deprimant. Poate, dar doar afară. În biserica de la Bonn...ploaia "a adus bogăție", viață! Sufletul zambeste fericit!
Moș Nicolae a adus bucurie celor mici prin mult așteptatele cadouri...iar celor mari iarăși bucurie, prin Sfânta Împărtășanie și prin...poezie.
Poetesa imaginară, așa cum se auto intitulează, doamna Carmen Meleania Munteanu ne-a împărtășit emoțiile experientelor de viață, atât în rimă cât și în proză, la lansarea celor două opere "Picură sufletul" (autobiografie) si "Poetesa imaginară" (versuri).
Ca invitați au intevenit azi Rodica Elena Lupu, de profesie jurist, director la Editura ANAMAROL (peste 500 de cărţi editate, iar ca si autor...peste 70 de volume de proză și poezie semnate uneori şi sub pseudonimul literar Roena Woolf), precum și doamna Liane Maria Focsa, autoarea operei Mozaic/Mosaik (Editura Vremea) lansată anul trecut la Târgul de Carte din Frankfurt , în germană Frankfurter Buchmesse.
A fost greu să ne despărțim...să mergem și acasă. Rimele, notele muzicale, lacrimile de bucurie...toate ne-au ținut împreună până târziu, când doar vizitatori nemți mai intrau în biserică...fiind încă cu ușile deschise.
A consemnat Preotul Catalin Preda, Parohia Ortodoxă, Bonn
Parohia Ortodoxă din Bonn se află în curtea Consulatului General al României la Bonn
Abonați-vă la:
Postări (Atom)