SUNT SAU NU MAI SUNT...de Rodica Elena Lupu

Au trecut ani... de la scânteia

care a declanşat incendiul revoltei...

Istoria a vrut ca acest lucru

să se întâmple la Timişoara,

oraş ce rămâne, indiferent  de vremuri,

în posesia unui fanion

ce-i dă dreptul să se mândrească

cu faptul de a fi fost locul unde,

în zidul care ne despărţea de libertate,

s-a produs prima spărtură.

Cinci zile mai târziu întregul edificiu

al dictaturii urma să se prăbuşească

sub presiunea enormă

a unei nemulţumiri populare

îndelung ţinută în frâu.

Evenimentele de aici –neclarificate –

au avut, în principal, meritul

de a arăta lumii o altă faţă a românilor.

Că acest lucru s-a întâmplat într-un loc

în care românismul este

o idee de solidaritate culturală,

mai mult decât un dat etnic, de departe,

aspectul cel mai încărcat de semnificaţii.

Pentru că sub călcâiul dictaturii

au fost strivite şi conştiinţe ungureşti,

şi săseşti sau şvăbeşti, şi sârbeşti,

şi bulgăreşti sau ţigăneşti,

şi evreieşti, nu doar româneşti.

Au avut teoria şi practica marxistă

„calitatea”, de a nu face discriminări

atunci când trebuiau create „opinii”

şi conştiinţe „de masă”.

Acum, a rămas amintirea fugară

a incandescenţei acelor zile.

Viaţa are tipicul său,

existenţa reaşezată în tiparele obişnuite.

Timişorenii au modestia celor care ştiu

că ceea ce au făcut, trebuia făcut.

Că odată datoria împlinită,

eroii se întorc la locurile lor.

Şi-şi văd de treabă...

Mai grav mi se pare faptul că dincolo

de zidurile oraşului, ceilalţi încep să uite

sau să trateze cu indiferenţă

ceea ce au realizat semenii lor.

Uitând aceste lucruri, sunt în pericol

de a ignora ceea ce ar putea face

ca astfel de lucruri să se repete.

Or, aşa ceva nu trebuie,

nu poate să se întâmple.

Este motivul pentru care astăzi, 

mă închin şi las gândul să cutreiere în voie,

aici, printre cei care astăzi sunt

sau nu mai sunt...

cinstind eroii, ducând o viaţă

după principiile pentru care au luptat,

Dumnezeu să-i odihnească în pace!