Powered By Blogger

miercuri, 12 august 2015

SCRIPTA MANENT - ANTOLOGIE DE PROZĂ ANAMAROL, editor / tehnoredactare Rodica Elena Lupu



Nou la Editura ANAMAROL 
  
Editor / tehnoredactare Rodica Elena LUPU 
  
Coperta / grafica George ROCA 
  
Se pare că talentul este o boală aleasă, de sorginte divină, de care nu poţi scăpa. 
  
Cine să mai creadă că, în vremurile acestea cenuşii, când cărţile se tipăresc în tiraje mici faţă de cum se tipăreau pe vremuri, astăzi când cartea nu se prea vinde în librării, mai există oameni care visează, care ştiu să scrie? 
  
Şi totuşi există. Printre aceştia se numără şi cei din “SCRIPTA MANENT” – Antologia de proză ANAMAROL, volumul 5 : MAGDALENA ALBU, ION DODU BĂLAN, ION BRAD, ELENA BUICĂ, MIHAI IONESCU CĂMĂRAŞU, DOMNICA CÂRJALIU, VICTORIA MARIA FLORESCU, ROXANA FODOR, SERGIU GĂBUREAC, MIHAI IUNIAN GÎNDU, ZINICA IONESCU, SMARANDA CAZAN LIVESCU, RODICA ELENA LUPU, LAURA NICULESCU, CARMEN PETROŞEL, DUMITRU POPESCU, GEORGE ROCA, FLORENTIN SMARANDACHE, GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG, SIMONA TĂNĂSESCU 
  
Este o plăcere să vedem că în tumultul preocupărilor zilnice, şi în pofida diverselor vicistitudini, mai există oameni care scriu, care vor să îi facem pe cei care îi citesc să se mai oprească o clipă din aceste preocupări, să se mai uite la condiţia lor, la spaţiul care îi înconjoară, la viaţa însăşi. 
  
Trebuie să învăţăm să fim mai uniţi, mai toleranţi unii cu alţii, să promovăm cultura şi arta poporului nostru, să învăţăm toate acestea şi de la popoarele care ne-au adoptat, indiferent în ce colţ de lume suntem. 
  
Scriem şi vom scrie. Ne gândim cu drag la amintirile adunate de-a lungul vieţii noastre şi consider că aceasta este ca un cont în bancă - iei de acolo ce ai adunat - iar sfatul meu este să faceţi la fel, să adunaţi multe amintiri în contul dumneavoastră şi să le mulţumiţi celor care au contribuit la acest cont. Eu aşa procedez le mulţumesc tuturor acelora care au contribuit la contul meu de amintiri unde şi astăzi strâng şi mai strâng. 
  
Editor, scriitor Rodica Elena Lupu 

11 comentarii: