RODICA ELENA LUPU - VENEŢIA

(...) Începi să simţi Veneţia adevărată, când din piaţa gării îţi apare în faţă Ponte degli Scalzi şi vezi Canal Grande, cu vizitatori mulţi, cu frumuseţea pe care i-o dă neobişnuita ei aşezare, din fastul Pieţei San Marco, din grandoarea palatelor. E minunată Piaţa San Marco pe care Napoleon o descria ca un "splendid salon decorat cu piatră de Ischia având ca acoperiş cerul", Piazetta, Basilica San Marco cu cei peste 400 metri pătraţi de mozaic veneţian, Palatul Dogilor.

Aici, la Veneţia, nu-ţi dai seama dacă e zi de duminică sau o zi obişnuită de lucru, pentru că zilele sunt stăpânite de o frenezie turistică ce pare că nu are sfârşit. Unii vin, alţii pleacă, un du-te-vino euforic, care nu se mai opreşte. Operă de artă şi bazar, Veneţia este unică prin modul în care frumosul absoarbe şi estompează tot ce e strident şi murdar. Visul meu s-a transformat în realitate, mă aflam în faţa gondolelor care, pierzându-se printre canale, erau cum spune Alecsandri, asemenea unui vis neterminat.Veneţia în toată splendoarea ei, m-a primit cu razele de soare oglindindu-se în apa canalelor. Nu am lăsat să-mi scape ocazia şi prima mea dorinţă a fost o scurtă plimbare cu gondola. Cu această ocazie, am aflat că toate aceste canale s-au format în urma exploatării gazului metan cu mulţi, mulţi ani în urmă, iar gondola, este o ambarcaţie lungă de 11 metri şi 1,5 metri lăţime, are culoare neagră, cu fundul plat  şi cu o singură ramă, pe care conducătorul sau mai bine zis gondolierul, o manevrează stând în picioare la pupă, iar forma ei este cea a surâsului Giocondei. Thomas Mann, în „Moarte laVeneţia”,  după care a făcut şi Visconti un film, spune că negrul, culoarea din gondole, e ca aceea din sicrie. Aripile laterale ale gondolei au 6 crestături, care reprezintă cele 6 sectoare ale Veneţiei pe unde pot circula. Toţi gondolierii, dacă îi întrebi, îţi spun cu plăcere aceste lucruri, pe care sunt sigură că mulţi nu le ştiu. 

 Astfel, cu prora şi pupa ridicate, gondola amenajată pentru transportul local de persoane, străbate canalele de care Veneţia nu duce lipsă. Veneţia este oraşul unic, „în care omul de astăzi îşi duce existenţa cotidiană în trecut, iar trecutul trăieşte prin omul de astăzi”, cum îi apare istoricului român, publicist, orator, om politic şi scriitor Nicolae Iorga. Primul român, pentru care Veneţia n-a mai reprezentat un mister, Nicolae Iorga, a răspuns la întrebarea „În ce stă frumuseţea Veneţiei?”, acum aproape o sută de ani: „Nu un trecut de pus în muzee, ci trecutul în care omul de azi trăieşte şi care trăieşte şi prin omul de mâine”.

În timp ce gondolele, pierzându-se prin canale, erau asemenea unui vis neterminat, toate acestea îmi reveneau în minte pe când  gondola mă purta pe Canal Grande, cel imortalizat în pânzele marilor pictori şi cântat în serenade (...)

Am fost atrasă de freamătul turistic din Piaţa San Marco din oraşul de pe lagune. Arcadele Procuraţiei sunt încărcate de oameni care se plimbă, fac fotografii, iar porumbeii pentru care am dus de acasă orez m-au înconjurat, ba mai mult mi s-au urcat în palmă, pe umăr şi chiar în cap.

Admir faţada catedralei, cu dantelăriile în piatră şi turnurile mici care îi ornează frontonul; Palatul Ducal sau Palatul Dogilor, Turnul orologiului, Canal Grande, Ponte di Rialto, Campanila care nu este cea originală, este cea reconstruită în anul 1906; palatele: Ca'd' Oro, Catarini-Fasan, casa: Desdemonei, Foscari, Corner-Spineli, toate datând din secolul 15, Puntea Suspinelor şi închisorile, datând din secolul 17, statuia ecvestră a lui B. Colleone; peste nouăzeci de biserici, dintre care amintesc: Santa Maria di Nazareth, Santa Maria dei Miracoli, Santa Maria Gloriosa dei Frari, Santa Maria della Salute, San Giorgio, San Giorgio Maggiore.(...)

Veneţia, are înfăţişarea unui Turn Babel frenetic. În pieţe şi pe străzi întâlneşti turişti din toate colţurile lumii, având grijă să nu scape nimic din spectacolul acesta, un adevărat perpetuum mobile. Apoi, noaptea târziu, valsurile dinastiei Strauss şi serenadele lui Toselli sunt cele care încep programul orchestrelor din marile restaurante din Piaţa San Marco.

Arrivederci, Veneţia, ritornero, nel 1998 ci incontreremo nuovamente! Şi, aşa a fost. Am revăzut Veneţia de atunci şi până acum de multe ori.

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Drumuri printre amintiri...

Volumul II, de Rodicxa Elena Lupu

Editura ANAMAROL

RODICA ELENA LUPU, LIBRĂRIA UNIVERSITĂŢII CLUJ-NAPOCA - LANSARE CARTE EDITURA ANAMAROL

Editor Rodica Elena Lupu, lansarea cărţii semnată de Anne Marie Bejliu Cerul ascuns în noi. 

LAS VEGAS - RODICA ELENA LUPU

Las Vegas, colocvial numit doar „Vegas”, este cel mai mare oraș din statulNevada al S.U.A.  Las Vegas este cunoscut ca una dintre cele mai populare destinații turistice.

Întrucât statul Nevada nu percepe taxe pe tranzacții, Las Vegas este cunoscut internațional ca un oraș de vacanță cu hoteluri și locuri de odihnă, magazine și faimoase cazinouri pentru jocuri de noroc.  Datorită unui ritm de creștere suținut, Las Vegas a devenit cel mai mare oraș din Statele Unite fondat in secolul al XX-lea, asemănător cu Chicago, care este considerat cel mai mare oraș fondat în secolul al XIX-lea.

RODICA ELENA LUPU - MONTE CARLO - MONACO

Principatul Monaco este situat la poalele Alpilor Maritimi, pe Coasta de Azur şi are o suprafaţă de 1,49 kilometri pătraţi. Monaco - Monte Carlo atrag un mare număr de turişti străini în tot cursul anului. Cea mai mare parte a populaţiei lucrează pentru deservirea turiştilor iar o altă sursa de venituri o formează  casele de joc şi mai ales Cazinoul din Monte Carlo.

În anul 1297 Monaco a devenit proprietatea familiei feudale genoveze Grinaldi. Rând pe rând, a fost sub protectorat spaniol, francez, piemontez şi din nou francez. După alipirea la Franţa a oraşele Mentone, Roquebrune şi Nisa, a rămas la teritoriul pe care îl ocupă astăzi. Monaco este un important centru de studii oceanografice, aici se află Institutul de Oceanografie, Biroul Oceanografic Internaţional, un binecunoscut muzeu oceanografic, şi este cunoscut prin emisiunea de mărci poştale.

Am petrecut zece zile de vis în Monte Carlo. Apartamentul prietenilor mei era în Chateau d'Azur, de pe balconul căruia priveam marea albastră şi liniştită, pe care vapoare dispăreau la orizont ca nişte simboluri ale evadării şi la lumina dimineţii, emanau ceva straniu, ca şi cum n-ar fi avut nimic de a face cu aceste zări, ci ar fi aparţinut altor vremuri şi altei lumi. În fiecare dimineaţă, pe plaja Beach, partea de vest a Plages du Lavrotto, iar după amiaza plimbările în aer liber, printre palmieri şi flori. Studiasem traseele dinainte, pe hărţi, şi părea că voi avea destul de mult de mers când, după câteva minute, am ajuns, trecând pe sub două arcuri eroice, în piaţa centrală a Palatului. O piaţă formată într-o parte din palatul modest – jumătate turn medieval, jumătate vilă interbelică -, într-alta de o cafenea şi câteva magazine de suveniruri. Impresie ciudată, descumpănitoare. Un turn ieşit de mult din uz şi, alături de el, o războinică piramidă de ghiulele dădeau stil priveliştii şi primei impresii. Era destul însă, să te laşi să aluneci pe străzile povârnite ale oraşului vechi, pentru ca să te cuprindă farmecul timpului îngrijit cu religiozitate şi atmosfera aceea de casă de păpuşi nefiresc de curată, cu fiecare colţişor folosit atent, cu pieţe de mărimea unei odăi, grădini în trepte, restaurante dichisite cu pedantă ordine şi gospodăresc aranjament. În vitrine, printre talismane şi scoici, ciocolate şi parfumuri, cristale, – picturi, sau fotografii, sau statuete de porţelan reprezentând aceeaşi pereche de stăpâni îndrăgostiţi, popularizaţi de revistele de modă, în mereu alte toalete, în mereu alte atitudini, la marginea dinspre istorie a poveştilor. Am străbătut pe jos Bulevardul Lavrotto, prin tunel, unde se află Centre de Congres Auditorium, care comunică cu Bulevardul Luis II până în Port de Monaco, la cel mai mare muzeu oceanografic, Jardins Saint-Martin şi Palais Princier, iar de aici la Fontvieille, unde se află Espace Fontvieille şi Stade Louis II.

La întoarcere, pe Bulevardul Charles III, am admirat Jardin Exotique, şi prin Rue Grinaldi şi Boulevard des Moulins am ajuns în Place du Casino şi Jardins du Casino, unde se află Alée des Boulingrins cu o minunată fântână arteziană, ronduri pline de flori, palmieri şi Centre Comercial „Le Metropole”. 
Cazinoul şi teatrul din Monte Carlo, au fost construite de acelaşi vestit arhitect francez care a realizat şi princiăpala sa lucrare Opera Mare din Paris, inaugurată în anul 1875, exemplu tipic al arhitecturii eclectice din a doua jumătate a secolului 19. Garnier Charles, căci despre el este vorba, a studiat în Italia şi în Grecia. Pe lângă opera franceză, cazinoul şi teatrul de aici, Garnier a mai construit şi numeroase clădiri particulare.

Un parc, o pădure în miniatură, coboară până la marginea prăpastiei ce ascunde dedesubt, marea. 
Jos, lucrări, complicate ambiţionau să mărească teritoriul ţării cu câteva zeci de metri pătraţi furată apelor – ambiţie enormă, trezind zâmbetul şi emoţia. De pe ţărmul înalt, priveliştea oraşului Monte Carlo, căţărat pe munte, cu casele aşezate unele peste altele, suprapuse atât de exact încât dau iluzia unui singur perete urcător, nedumerea mai întâi, apoi impunea admiraţie. Muzeul Naţional „Pupees Automates”, Jardin Japonais şi Jardins du Lavrotto, le-am vizitat într-o după amiază, fiind foarte aproape de noi. Verdeaţă, copaci şi flori, cactuşi şi palmieri. Un adevărat paradis şi o curăţenie de nedescris. (...)

fragment din: 

VACANŢE, VACANŢE... DRUMURI PRINTRE AMINTIRI...

volumul I, de Rodica Elena Lupu

Editura ANAMAROL

RODICA ELENA LUPU - SHANGHAI - CHINA

   SHANGHAI - World Financial Center - China - 492 de metri, se mândreşte cu cel mai inalt punct de observaţie, plasat la etajul 100 si la inălţimea ameţitoare de 474 de metri - aproape o jumătate de kilometru deasupra pîmântului.

LA MULŢI ANI, CORINA CHIRIAC!

26 OCTOMBRIE 1949 - 26 0CTOMBRIE 2014, A 65-A ANIVERSARE,

LA MULŢI ANI FERICIŢI, CORINA!

RODICA ELENA LUPU - EVENIMENT CULTURAL

Bucuresti - Primăria Sectorului 2 a organizat, evenimentul cultural intitulat sugestiv “De dragoste - Poemele Primăverii”, găzduit de Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională al Primăriei Sectorului 2 şi organizat prin iniţiativa Mişcării Mondiale a Poeţilor de Pretutindeni - acţiune se doreşte în creaţii poetice să îndemne la pace, armonie, ecologie, sănătatea naturii, a Pământului şi Iubire prin Poezie. 
Printre invitaţi s-au aflat: 
·Poetul Radu Cârneci  - in an omagial. 
·Actrita Adriana Guluțanu cu :Lecturi din lirica universală 
·Tenorul Cornel Tudosie  cu : Arii celebre din opere si operete, acompaniat de Pianista Natalia Tudosie 
În cadrul evenimentului poeţii  contemporani au recitat poezii din lirica de dragoste: Rodica Elena Lupu, Elena Armenescu, Theodor Rapan,Petru Solonaru, Claudia Voiculescu, Dan Bodea, Lidia Lazu, Ion Lazu,  Ioana Stuparu, Andana Călinescu, Monica Muresan, Florin Grigoriu, Georgeta Resteman, Niculina Merceanu, Geo Călugăru, Georgeta Resteman, s.a.

RODICA ELENA LUPU - AM VIZITAT CASCADA NIAGARA ŞI ÎMPREJURIMILE

Cascada Niagara este una dintre cele mai spectaculoase miracole naturale ale continentului Nord-American. Cascada se afla pe râul Niagara, care curge între Statele Unite si Canada de la Lacul Erie pâna în Lacul Ontario.

Cascada este divizata în doua parti de Insula Goat. Partea mai mare cea  canadiană se numeşte Horseshue Falls si are o înaltime de 56 de metri, iar lungimea crestei este de aproximativ 670 metri. Cealalta parte, American Falls, are o înaltime de 58 de metri, dar lungimea crestei doar de 320 metri. 

RODICA ELENA LUPU - PARIS, LUVRU

Chiar dacă de felul tău eşti un leneş, la Paris nu ai astâmpăr. Te trezeşti cu noaptea în cap pentru că ai în minte ideea fixă de a vedea totul. Mândrie de-a dreptul luciferică dacă ne gândim că numai pentru Luvru, dacă ai sta numai două minute în faţa fiecărui exponat, s-a calculat cu precizie că ţi-ar trebui 10 ani. 

(...)

 În secţiile de pictură, sculptură, grafică, artă antică, egipteană, orientală, greco-romană  şi artă aplicată, sunt expuse lucrări celebre, precum: „Venus din Milo”, „Gioconda” lui Leonardo da Vinci, opere valoroase de Michelangelo, Tiziano, Rafael, Rubens, Rembrandt, Velasquez, Watteau şi multe altele.

(...)

„Pictura este o poezie care se vede” spunea Leonardo da Vinci, astfel că la Luvru am fost curioasă să văd şi eu „Mona Lisa” sau „Gioconda”, capodopera artei sale portretistice, despre care se scrie în toate ghidurile. La fel ca milioanele de turişti care au trecut de-a lungul timpului pe aici, am ajuns în faţa ei şi am privit-o pe Mona Lisa. (...) O clipă ţi se pare chiar că vorbeşte, atât este de prezentă, pentru ca imediat să observi că parcă se retrage în cochilia vieţii ei interioare, îţi face împresia că ai în faţa ochilor o femeie voluptoasă care mai degrabă pare rece şi ironică. La început ochii, privirea ei te atrag, pentru ca apoi să te ţină la distanţă; o privire care era tandră, visătoare şi prietenoasă, devine deodată calmă cu o deplină siguranţă de sine, o siguranţă desăvârşită şi iată că privirea ei mândră şi rece este repede încălzită de lumina unui surâs... Surâsul Giocondei. Câtă cerneală au irosit de-a lungul veacurilor şi vor mai irosi cei ce vor încerca să-l pătrundă, să-l înţeleagă şi să-i facă şi pe alţii să-l înţeleagă. Ce putere a avut oare acest surâs ca să-i preschimbe pe atâţia critici în poeţi, şi de a-i face pe atâţi poeţi să se ostenească să devină filosofi...

(...)

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Drumuri printre amintiri...

volumul I, de Rodica Elena Lupu

Editura ANAMAROL

EDITURA ANAMAROL ESTE PARTENER MEDIA - FUEGO - TURNEUL NATIONAL DE CRACIUN

http://www.click.ro/vedete/romanesti/fuego-surprinde-din-nou-ce-surprize-pregateste-artistul-turneul-traditional-de

TUDOR GHEORGHE - ARDEALUL

http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/tudor-gheorghe-ardealul-sorescu-transilvania-ioan

ARDEALUL-Marin Sorescu

Aud un clopot sus pe-o cruce,
Batand cu limba-n ideal,
Ca-ntr-o Duminica de taina
Vin la biserica-n Ardeal.

In orice pas iti rade-o floare,
Sub orice pas e un mormant,
Ardealul intregind o roata
Sub care Horia a fost frant.

Ardealul, starea mea de spirit
Cu care ma gandesc la tara,
De parc-as respira lumina
Si existenta milenara.

In orice pas iti rade-o floare,
Sub orice pas e un mormant,
Ardealul intregind o roata
Sub care Horia a fost frant.

RODICA ELENA LUPU - ACROPOLE - ATENA - GRECIA

(...) Ruinele vechii cetăţi arată că Atena, constituia unul dintre cele mai frumoase complexe arhitectonice ale lumii antice. Am văzut doar câteva din minunatele clădiri neoclasice: Unversitatea, Biblioteca, Academia, Parlamentul, Teatrul lui Dionisos, Parcul Naţional, Templul lui Zeus şi Acropole, cu Muzeul său de Arheologie, Partenonul, Propilea şi Erehteionul. 

Acropole este unul dintre simbolurile Greciei de azi, pe o stâncă la o înălţime de aproximativ 180 metri, realizat în timpul „secolului de aur” al lui Pericle, de un strălucit colectiv de arhitecţi în frunte cu Ictinios, Callicrates, Mnegicles precum şi sculptori al căror mentor şi coordonator a fost celebrul Fidias. Creaţia lui Fidias a fost inspirată de ideologia democraţiei sclavagiste ateniene în cea mai înfloritoare perioadă a acesteia,  „secolul lui Pericle”. Edificiul  era înconjurat de coloane, construit din marmură de Pentelic, bogat decorat cu reliefuri, iar statuia zeiţei Atena, înaltă de 12 metri realizată din aur şi din fildeş. Frontonul de răsărit reprezenta naşterea zeiţei, cel de apus disputa dintre Atena şi Poseidon pentru stăpânirea Aticii, iar metopele înfăţişau lupta zeilor cu titanii, luptele atenienilor cu amazoanele, lupta dintre lapiţi şi centauri, o lungă friză reprezenta procesiunea panateneelor, festivitate religioasă celebrată în cinstea zeiţei tutelare a oraşului.

Cuprinzând lucrări monumentale, ansamblul arhitectonic din Acropole adună în palatele şi templele sale atât stilul doric cât şi ionic. De departe cel mai important edificiu al Acropolei, Partenonul, templul închinat zeiţei Atena Partenos este un monument construit în stil doric care adăpostea statuia zeiţei Atena, azi dispărută.

Înainte să vezi Partenonul treci prin Propileea, un complex de cinci porţi, porticuri, vestibule, o pinacotecă şi o scară săpată în stâncă. monument care anunţă parcă viitoarele minuni arhitectonice. Construit într-o modalitate care şi azi uimeşte arhitecţi Partenonul a străbătut veacurile având diferite utilizări de la templu până la bazar sau depozit de arme şi explozibil. Modificat de cei care vremelnic i-au fost stăpâni, Partenonul a dat dovada trăiniciei cu care a fost construit şi chiar dacă astăzi este departe de strălucirea de odinioară, reprezintă o creaţie de o impresionantă monumentalitate. Consacrat zeiţei Atena şi lui Poseidon Erehteu, zeul mărilor, o altă capodoperă a arhitecturii antice greceşti este Erehteionul, templu de pe Acropola Atenei, construit între anii 421 şi 406 î.Hr., în stil ionic, în întregime din marmură, cu porticulul orientat spre sud, susţinut de şase Cariatide. Datorită formelor sale graţioase, elementelor decorative şi compoziţiei aparent neunitare, bogăţiei detaliilor, acest templu are un caracter original, elegant şi rafinat. Erehtionul a fost construit pe ruinele templului închinat miticului stramoş al ionienilor, Erehteu, de la care provine şi numele. Deşi ruinat, ansamblul impresionează prin armonioasa compoziţie a volumelor şi îmbinarea efectelor plastice ale ordinelor doric şi ionic.

(...)

Oricând pronunţat, cuvântul „Acropole” ne duce cu gândul la vestigile Greciei antice întâlnite în capitala ei de astăzi, Atena. Provenit din cuvintele greceşti „acro”, varf şi „polis”, oraş, Acropole în lumea antică puteau fi intâlnite şi Micene Tirint sau Corint dar de departe Acropola Atenei a fost şi va rămâne acea citadelă situată pe o înălţime muntoasă care a influenţat multe din evenimentele politice, sociale şi culturale ale lumii antice şi nu numai. Fiind renumit prin coloanele sale, celebra „Lojă a Cariatidelor”, Erehtionul alături de Partenon reprezintă unul dintre pilonii complexului arhitectural de pe Acropole. Înlocuite cu copii fidele „caritidele”, originale doar două dintre ele, pot fi admirate în muzeul acropolei loc în care pot fi văzute şi multe alte descoperiri făcute de-a lungul timpului pe Acropole: vase, statui, frize şi altele.

Stând alături de locul unde prima dată în lume s-a manifestat
democraţia în viaţa socială a unei cetăţi sau de stânca de pe care avorbit atenienilor Sfântul Apostol Pavel, Acropole de azi este unnesfârşit izvor de cunoaştere istorică, culturală, ştiinţifică şi nu înultimul rând turistică ce adună anual milioane de turişti din întreaga lume. 

Fredonând „Acropole adio” m-am îndreptat spre insulele greceşti (...)

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Drumuri printre anmintiri...

de Rodica Elena LUPU, volumul I, Editura ANAMAROL

PEISAJ, versuri, montaj Rodica Elena LUPU

PEISAJ

Tufişuri verzui...

Umbrele negre-ale stâncilor

cad pe pământ...

Câmpuri cu mirişti rostogolite

Reflexe de apă...

Munţii se-nvăluie-n aburi

de-argint strecurat.

Nori nemişcaţi – blocuri metalice –

apasă pe visuri...

Sus, foarte sus,

pe stânca cea mai înaltă

stă atârnat un copac...

Figură de visător...

La picioare, supărat, un torent...

Se-aude plânsetul muntelui...

Şi eu, rătăcind printre toate...

RODICA ELENA LUPU - BUCUREŞTI, ROMÂNIA - PALATUL PARLAMENTULUI ( CASA POPORULUI)

Palatul Parlamentului din Bucureşti, România (cunoscut sub numele de Casa Poporului), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane.

Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², înscriindu-se în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Rodica Elena LUPU - ANOTIMPUL PLOIPLOR

http://confluente.ro/rodica_elena_lupu_1413192032.html

ANOTIMPUL PLOILOR   

  

Nimic nu va rămâne verde   

Rugina croşetând uşor   

Ne-a amintit că ne vom pierde   

În anotimpul ploilor.   

  

Şi ezitând printre grilaje   

Privind cum cad pumnale lungi,   

Sub kilometri de bandaje   

Vom plânge-n hohote prelungi.   

  

Şi va părea absurd şi tandru   

Când vom primi din cer bătaie   

Sub soarele bătrân scafandru   

Al animalelor de ploaie.   

  

Ne vom privi printre lentile,   

Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,   

Tot aştepând să treacă zile,   

Sub solzi de vis şi disperare.   

  

Vom înota în neputinţă,   

Cu ochi nevinovaţi şi goi   

Şi ca o strânsă consecinţă   

Vom spune că aşa vrem noi.   

  

Flori carnivore ne vor trage   

Călcâiul în capcane-nguste   

Iar noi învinşi ne vom retrage   

În locuinţele lacustre.   

Din volumul ARBITRAJ

Editura ANAMAROL

Rodica Elena LUPU - Muzeul Naţional “George Enescu” Bucureşti

Muzeul Naţional “George Enescu” se află în Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti.

Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul” (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator), ansamblul arhitectonic s-a realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa  Casei Krieger din Paris poate fi admirată în decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).

Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.            

După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută in istoria domniţelor drept Maruca, născută Rosetti-Tescanu); aceasta, după decesul prematur al soţului, se va recăsători cu George Enescu, în 1937. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii.

În anii ’40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. După moartea lui George Enescu (1955), soţia sa a donat imobilul statului român, cu scopul înfiinţării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, aici funcţionează Muzeul “George Enescu”.

Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European.

RODICA ELENA LUPU - MARELE ZID CHINEZESC

Marele Zid a fost construit şi renovat de-a lungul secolelor dar nu sub forma unei structuri liniare continue şi  se întinde între Marea Galbenă, la est, şi limita apuseană a Deşertului Gobi, la vest.
Zidul chinezesc are o lâţime de aproape zece metri şi o lungime de peste opt mii de kilometri.

Cea mai vizitată secţiune a Zidului este in Badaling, aproape de Beijing. 

Această secţiune a fost construită în timpul dinastiei  Ming. 
A fost prima secţiune a zidului care a fost deschisă turiştilor încă din 1957.