LA MULŢI ANI ROMÂNIA! LA MULŢI ANI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!
Inima străveche a ţării...
La Alba Iulia în Cetate,
la 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Naţională a proclamat Unirea Transilvaniei cu România. Şi tot aici, s-a cântat atunci „Deşteaptă-te, române!”, devenit astăzi imnul de stat al României.
La 1 Decembrie 1918, în inima străveche a ţării s-a înfăptuit Marea Unire, cea mai mare dintre minuni. Şi, iată că îmi vin în minte nişte versuri dintr-o poezie pe care am scris-o în anul 1988 pentru fetiţa mea Monia, cu ocazia zilei Unirii: „Aici, la Alba Iulia-n Cetate,/Unite au fost cele trei surori, /Aşa cum roşu, galben şi albastru, /Unite sunt pe veci în tricolor!” Marea Unire, înseamnă o parte din sufletul nostru şi din raţiunea noastră de a fi. Privită prin prisma istoriei, hotărârea luată la 1 decembrie 1918 apare, într-adevăr, ca rezultatul firesc şi inevitabil al unui îndelungat şi complex proces de dezvoltare economică, socială, spirituală şi politică. Cuvântul entuziast şi răspicat al celor 100000 de oameni adunaţi pe „Câmpul lui Horia” de la Alba Iulia, consfinţea şi din punct de vedere politic o unitate de viaţă, de limbă şi de cultură, care dăinuia de peste două mii de ani. Timp de secole, cele trei ţări româneşti, Moldova, Muntenia şi Transilvania, deşi despărţite politic, au cunoscut o dezvoltare în multe privinţe analogă, iar legăturile dintre ele – economice, religioase, culturale – erau dintre cele mai strânse, încât nimic nu le despărţea, afară de interesele puterilor dominante. Era inevitabil ca aceste interese să cedeze o dată şi o dată în faţa luptei maselor şi a conducătorilor lor luminaţi. Prima biruinţă pe calea unităţii naţionale se câştigă la 24 ianuarie 1859, când Ţara Românească şi Moldova devin Principatele Unite pentru ca doi ani mai târziu să se numească România şi peste 15 ani să-şi proclame independenţa de stat. În aceste condiţii, devenea cu atât mai nefirească şi cu atât mai odioasă menţinerea unei însemnate părţi a poporului român sub stăpânirea chezaro-crăiască. Numeroase semne nu mai lăsau nici o îndoială asupra faptului că, în condiţiile prielnice, românii ardeleni, reprezentând majoritatea populaţiei ţinuturilor intracarpatice, îşi vor manifesta cu fermitate hotărârea de a se uni cu fraţii lor de dincolo de munţi, realizând pe veci unirea prefigurată a lui Mihai Viteazul. Clipa Unirii celei Mari a sosit la sfârşitul primului război mondial.
Învinsă de contradicţiile care o măcinau din interior şi de loviturile din afară, monarhia austro-ungară s-a destrămat, iar masele populare n-au întârziat să-şi spună răspicat cuvântul. Venind din toate colţurile ţinuturilor româneşti din lăuntrul arcului Carpaţilor, la Alba Iulia, ei au pecetluit pe „Câmpul lui Horia”, din preajma Cetăţii pătimirii şi a triumfului românimii, actul solemn al voinţei nestrămutate şi unanime a tuturora, care glăsuia şi a glăsuit mereu peste veacuri: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Românească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie stil vechi, 1 decembrie, stil nou, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii în România...”.
Visul de veacuri s-a împlinit. Ideea cea milenară a devenit o realitate. Măreţul act, cu putere de lege şi plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, e democratic prin formă şi fond. Ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României care merită să fie sărbătorită de toţi românii, toţi cei ce au în piept o inimă română.
LA MULTI ANI, ROMANIA! LA MULTI ANI, ROMÂNI DE PRETUTINDENI!
LA MULTI ANI ROMANIA !!!
RăspundețiȘtergereMultumesc Gabriea, da, LA MULTI ANI ROMANIA!
ȘtergereMinunat articol, istoria noastra! Feicitari!
RăspundețiȘtergereMultumesc doamna Ieana Radu, cu pretuire!
ȘtergereDragoste de tara, istoria noastra, sarbatoarea tarii noastre, va multumim!
RăspundețiȘtergereFrumos ati scris! Toate cele bune dragi romani!
RăspundețiȘtergereRanduri din suflet, vamultumim! Cu aleasa pretuire!
RăspundețiȘtergereLa multi ani buni, Romania si romanilor de pretutindeni!
RăspundețiȘtergereTuturor romanilor numai bine!
RăspundețiȘtergere