Rodica Elena LUPU - Paris - Sorbona

(...)

Neştiute din cărţile de liceu sunt doar bistrourile, nenumăratele bistrouri ale Cartierului, cămăruţe cu trei sau patru mese, cu un student mâncându-şi lângă geam obişnuitul sandviş cu şuncă şi o pereche de adolescenţi sărutându-se la masa din colţ. Bistrourile, însă, nu sunt decât pauze binevoitoare ale amintirii, halte pe care poţi să le accepţi sau nu. Rămân străzile înguste şi înalte, străzile pe care, umblând, ai senzaţia că tălpile ţi se scufundă şi începi să aluneci în literatură, în timp ce mâinile trebuie să se agaţe de pereţi pentru a înainta prin aerul suprasaturat de istorie... În Cartierul Latin, fiecare piatră are în spatele ei un trecut plin de glorie, aici istoria te priveşte din toate clădirile şi oriunde ai fi simţi prezenţa Sorbonei. De pe rue Saint Jacques, în locul în care se întâlneşte cu Bulevardul Saint Gérmain, se vede Sorbona, clădire solidă, solemnă, care domină tot. Sorbona a trecut de-a lungul timpului prin mari convulsii. Vechea şcoală a fost întemeiată în anul 1253 de călugărul Robert Sorbon, pentru studenţii săraci care studiau teologia. La început a fost internat, apoi şcoală pentru pregătirea clerului înalt, iar în anul 1808 devine sediul facultăţilor de litere şi ştiinte, în componenţa Universităţii din Paris. A fost reconstruită de  Richèlieu în anul 1626 şi apoi la sfârşitul secolul 19.

Dinspre Bulevardul Saint Michel, deja toată această imagine se schimbă şi Sorbona este parcă asediată de maşini. Aici, cu zeci de ani în urmă a fost inima revoluţiei studenţeşti, după care, Sorbona şi-a schimbat structura, iar dispariţia Generalului De Gaulle, recunoscut ca o mare personalitate, care, nu trebuie uitat că a salvat Franţa de la dezastru, a pus punct unei lungi perioade din istoria contemporană.

Nicăieri nu am trăit ca în Franţa sentimentul că omul modern, vrea,  nu vrea, este un om politic. Aici nu se exprimă opţiunea în faţa urnelor doar o dată la patru ani. Tot timpul, individul este pus să opteze, trebuie să se exprime zilnic, să admită sau să respingă un eveniment, să fie de stânga sau de dreapta, de centru, de centru stânga sau de centru dreapta, astfel că vechile principii au fost zdruncinate, cu mulţi ani în urmă, şi în amfiteatrele Sorbonei a pătruns un spirit nou, transformator, s-a vindecat de scleroza medievală, cu o importanţă hotărâtoare pentru Franţa.

Au trecut foarte multi de ani de când Émile Picot a deschis un curs liber de limba română în cadrul Institutului de Limbi Orientale din Paris şi peste 90 de ani de când Mario Roques a început un curs de limba română comparată la Sorbona şi a pus bazele Institutului Român, „l’Institut Roumain”. Foarte mulţi sunt interesaţi de limba şi cultura noastră. Mulţi tineri au călătorit în România şi au încheiat căsătorii sau au rădăcini vechi româneşti. Studenţii urmează aici cursuri de iniţiere mai complicată în limba română sau audiază cursuri generale despre istoria, arta, gramatica şi literatura  română, dintre care mulţi au tradus şi vor mai traduce opere româneşti. 
Iulia Haşdeu a fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său.
Ne mândrim şi noi cu cei care prin inteligenţa  lor ne-au reprezentat cu cinste la Sorbona. Astfel, Eugen Ionescu, a fost primit la Academia Franceză, unde şi-a arătat opinia că aceasta nu trebuie să fie „une vieille dame”, o societate izolată de viaţa intelectuală, ci să se adreseze personalităţilor care au cu adevărat ceva de spus noii societăţi. Referindu-se la femei, care până atunci nu prea erau primite în Academie, a menţionat că pe unele le admiră, pe altele nu. Unii i-au dat dreptate, alţii au fost împotriva prezenţei feminine în Academie. Târziu, totuşi, femeile şi-au câştigat dreptul de a intra în clădirea de pe cheiul Conti. Înnoire, egalitate, da, dar fără femei. Vorba lui Ionescu: „Pour les scientifiques le probleme est simple. C’est pour les literaires que cela se complique”. 
Să nu uităm însă, că unul dintre cei mai mari poeţi ai antichităţii a fost femeie. Safo (Sappho), a închinat versurile ei mai ales dragostei şi vădesc un lirism de o sensibilitate deosebită. Şi, apoi, în perioada evului mediu, femeile, erau cu mult mai instruite decât bărbaţii. Cavalerii se pricepeau să mânuiască mai bine sabia decât pana.

(...)

Fragment din VACANŢE, VACANŢE...Drumuri printre amintiri...

volumul I

de Rodica Elena Lupu

Edsitura ANAMAROL