RODICA ELENA LUPU - MONTE CARLO - MONACO

Principatul Monaco este situat la poalele Alpilor Maritimi, pe Coasta de Azur şi are o suprafaţă de 1,49 kilometri pătraţi. Monaco - Monte Carlo atrag un mare număr de turişti străini în tot cursul anului. Cea mai mare parte a populaţiei lucrează pentru deservirea turiştilor iar o altă sursa de venituri o formează  casele de joc şi mai ales Cazinoul din Monte Carlo.

În anul 1297 Monaco a devenit proprietatea familiei feudale genoveze Grinaldi. Rând pe rând, a fost sub protectorat spaniol, francez, piemontez şi din nou francez. După alipirea la Franţa a oraşele Mentone, Roquebrune şi Nisa, a rămas la teritoriul pe care îl ocupă astăzi. Monaco este un important centru de studii oceanografice, aici se află Institutul de Oceanografie, Biroul Oceanografic Internaţional, un binecunoscut muzeu oceanografic, şi este cunoscut prin emisiunea de mărci poştale.

Am petrecut zece zile de vis în Monte Carlo. Apartamentul prietenilor mei era în Chateau d'Azur, de pe balconul căruia priveam marea albastră şi liniştită, pe care vapoare dispăreau la orizont ca nişte simboluri ale evadării şi la lumina dimineţii, emanau ceva straniu, ca şi cum n-ar fi avut nimic de a face cu aceste zări, ci ar fi aparţinut altor vremuri şi altei lumi. În fiecare dimineaţă, pe plaja Beach, partea de vest a Plages du Lavrotto, iar după amiaza plimbările în aer liber, printre palmieri şi flori. Studiasem traseele dinainte, pe hărţi, şi părea că voi avea destul de mult de mers când, după câteva minute, am ajuns, trecând pe sub două arcuri eroice, în piaţa centrală a Palatului. O piaţă formată într-o parte din palatul modest – jumătate turn medieval, jumătate vilă interbelică -, într-alta de o cafenea şi câteva magazine de suveniruri. Impresie ciudată, descumpănitoare. Un turn ieşit de mult din uz şi, alături de el, o războinică piramidă de ghiulele dădeau stil priveliştii şi primei impresii. Era destul însă, să te laşi să aluneci pe străzile povârnite ale oraşului vechi, pentru ca să te cuprindă farmecul timpului îngrijit cu religiozitate şi atmosfera aceea de casă de păpuşi nefiresc de curată, cu fiecare colţişor folosit atent, cu pieţe de mărimea unei odăi, grădini în trepte, restaurante dichisite cu pedantă ordine şi gospodăresc aranjament. În vitrine, printre talismane şi scoici, ciocolate şi parfumuri, cristale, – picturi, sau fotografii, sau statuete de porţelan reprezentând aceeaşi pereche de stăpâni îndrăgostiţi, popularizaţi de revistele de modă, în mereu alte toalete, în mereu alte atitudini, la marginea dinspre istorie a poveştilor. Am străbătut pe jos Bulevardul Lavrotto, prin tunel, unde se află Centre de Congres Auditorium, care comunică cu Bulevardul Luis II până în Port de Monaco, la cel mai mare muzeu oceanografic, Jardins Saint-Martin şi Palais Princier, iar de aici la Fontvieille, unde se află Espace Fontvieille şi Stade Louis II.

La întoarcere, pe Bulevardul Charles III, am admirat Jardin Exotique, şi prin Rue Grinaldi şi Boulevard des Moulins am ajuns în Place du Casino şi Jardins du Casino, unde se află Alée des Boulingrins cu o minunată fântână arteziană, ronduri pline de flori, palmieri şi Centre Comercial „Le Metropole”. 
Cazinoul şi teatrul din Monte Carlo, au fost construite de acelaşi vestit arhitect francez care a realizat şi princiăpala sa lucrare Opera Mare din Paris, inaugurată în anul 1875, exemplu tipic al arhitecturii eclectice din a doua jumătate a secolului 19. Garnier Charles, căci despre el este vorba, a studiat în Italia şi în Grecia. Pe lângă opera franceză, cazinoul şi teatrul de aici, Garnier a mai construit şi numeroase clădiri particulare.

Un parc, o pădure în miniatură, coboară până la marginea prăpastiei ce ascunde dedesubt, marea. 
Jos, lucrări, complicate ambiţionau să mărească teritoriul ţării cu câteva zeci de metri pătraţi furată apelor – ambiţie enormă, trezind zâmbetul şi emoţia. De pe ţărmul înalt, priveliştea oraşului Monte Carlo, căţărat pe munte, cu casele aşezate unele peste altele, suprapuse atât de exact încât dau iluzia unui singur perete urcător, nedumerea mai întâi, apoi impunea admiraţie. Muzeul Naţional „Pupees Automates”, Jardin Japonais şi Jardins du Lavrotto, le-am vizitat într-o după amiază, fiind foarte aproape de noi. Verdeaţă, copaci şi flori, cactuşi şi palmieri. Un adevărat paradis şi o curăţenie de nedescris. (...)

fragment din: 

VACANŢE, VACANŢE... DRUMURI PRINTRE AMINTIRI...

volumul I, de Rodica Elena Lupu

Editura ANAMAROL