Powered By Blogger

marți, 21 aprilie 2015

UMOR...3G, editor / tehnoredactare RODICA ELENA LUPU, nou la Editura ANAMAROL


Umorul este o expresie a inteligenţei, a înţelepciunii.
Seninătatea, voia bună – ambele legate de iluminarea minţii şi a sufletului – i-au fost totdeauna  necesare omului, inspirându-i toate acţiunile sale...
Umorul a jucat un rol de seamă în cultura şi civilizaţia multor popoare. Într-un fel sau altul, destinderea s-a dovedit necesară în orice epocă şi nimic nu i-a stat în cale pentru că a descreţit frunţile, a iluminat spiritele, făcând ca însăşi viaţa să prospere.
La noi, Anton Pann, Ion Luca Caragiale şi mulţi alţii sunt sclipiri cheie care au spulberat, prin umorul şi fantezia lor depresiunea morală a oamenilor, indiferent de gradul lor de cultură, infiltrându-le vitalitate şi vigoare, în confruntarea, uneori aprigă, cu viaţa cotidiană,
Umorul este binevenit în orice împrejurare, dacă a fost oportun situaţiei. Este transmis de la om la om, prin simple conversaţii, pe scenele de teatru, uneori transmiţând anumite moravuri demne de „luat în râs” care de multe ori i-au determinat pe cei de faţă să nu le repete.
Adevărate comprimate de înţelepciune, o imensă experienţă de viaţă şi gândire, vorbele de duh au puterea de circulaţie a celor mai înalte valori umane. Înaripate, ele străbat spaţii şi timpuri, spre bucuria şi folosul oamenilor care învaţă astfel să preţuiască ascuţimea minţii şi forţa expresivă a cuvântului.
Ceea ce titlul spune, UMOR... 3G, cuprind paginile acestui volum, o lectură plăcută şi deconectantă în care râsul descreţeşte frunţile şi dă culoare vieţii.
Aşadar fiţi optimişti şi veseli şi veţi uita pentru moment de necazurile cotidiene!

Editor Rodica Elena LUPU

Membră a Uniunii Scriitorilor din România

11 comentarii: