RODICA ELENA LUPU - TORINO

La început îţi pare un oraş patriarhal, - nu are înfăţişarea acelui Turn Babel frenetic care este Veneţia - ce păstrează chiar şi în zilele de sărbătoare o gravitate distinsă; torinezii reprezintă echilibrul Italiei. Te impresionează aici buna dispoziţie şi seriozitatea cu care oamenii privesc viaţa. Pe măsură ce înaintezi spre nordul Italiei  intensitatea zgomotului produs de vocea omenească scade. Dimineaţa, forfota este mare, apoi străzile se liniştesc, oamenii muncesc la marile firme Fiat, Olivetti, Martini-Rosi, în bănci, magazine. Noaptea totul capătă multă strălucire când luminile se aprind dându-le un aer somptuos, iar dimineaţa ai impresia că te plimbi printr-o fortăreaţă din secolele trecute părăsită. Oraşul se odihneşte vegheat de fântâna filiformă din grădina care încheie centrul spre gară şi de bustul lui Edmondo de Amicis, pe soclul căruia sute de copii şi-au înscris numele. Dacă te întorci peste câteva ore în jurul grădinii publice, găseşti un lanţ de cărţi, mii de volume, la aceşti anticari ai oraşului.

Farmecul oraşului îl poţi gusta liniştit de-a lungul Padului, spre parcul Valentino, lângă monumentul lui Garibaldi, biserica Superga, operă arhitectonică recunoscută drept caracteristică barocului italian creată de Filippo Juvara, de unde poţi cuprinde cu privirea întregul oraş şi depărtările Alpilor. În spatele acestei biserici se află locul unde în anul 1949 s-a prăbuşit avionul cu vestita echipă de fotbal a oraşului, atunci când toţi şi-au găsit aici tragicul sfârşit.

Verdeaţa care inundă în aceste părţi colinele îi atrage pe torinezi, care îşi petrec aici duminicile şi timpul liber. Am străbătut cu maşina, avându-l la volan pe Florin soţul Larisei, un as în ale şoferiei, acele curbe  care însumează cam zece kilometri, trecând de Villa de la Regina, pe lângă Observatorul astronomic, prin Pecetta, satul cireşelor, graffionii, adică cireşe pietroase Apoi, de sus, din orăşelul Pino Torinese îţi apare în toată splendoarea ei basilica di Superga şi Piazza Vittorio Veneto e Mole Antonelliana, emblema oraşului.

Acest orăşel unde domneşte liniştea şi ozonul şi unde m-a primit cu mare plăcere prietena mea, este un adevărat colţ de rai. Este unul dintre acele locuri unde se retrag cei mai bogaţi torinezi. Vile, care de care mai frumoase, cu multe flori şi verdeaţă, într-o atmosferă unde ozonul este la el acasă, iar liniştea aceea odihnitoare este o adevărată mană cerească.

Fragment din VACANŢE, VACANŢE, volumul II...

de Rodica Elena Lupu - Editura ANAMAROL