Rodica Elena LUPU - Ansamblul arhitectural Cotroceni

Ansamblul architectural Cotroceni

Ansamblul arhitectural Cotroceni include palatul şi mănăstirea construite de domnitorul Şerban Cantacuzino. Palatul Cotroceni adăposteşte în vechea sa aripă Muzeul Naţional Cotroceni. Primele schimbări în arhitectura reşedinţei regale au fost făcute de regele Carol I şi continuate în timpul domniei prinţului moştenitor Ferdinand, când palatul a fost demolat parţial şi apoi reconstruit în stil neoclasic. Interiorul palatului mai păstrează intacte câteva dintre sălile sale: Sala Norvegiană, Sala Orientală şi Camera Reginei. 

După restaurare palatului i s-a adăugat o nouă aripă, care în prezent găzduieşte Preşedinţia României. (...) 
Între cei care, într-un fel sau altul, sunt legaţi de Cotroceni, nu-i pot trece cu vederea pe Constantin Brâncoveanu, Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Alex Ipsilanti, Constantin Gheorghe Hengerli, Alex Moruzi, Barbu Ştirbei, Alexandru Ioan Cuza, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I. Lor li se adaugă personalităţi naţionale care dobândesc prin acţiunile lor, adeseori dramatice, şi o „faţetă” Cotroceni: Tudor Vladimirescu, fraţii Golescu, Ion Ghica, Ion Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti şi mulţi alţii. Cât priveşte istoria recentă, şirul de personalităţi legate de Cotroceni este foarte mare. Desigur, cunoaşterea acestor vremuri este favorizată de numărul mare de documente şi de ştirile pe care ele le conţin.

În vremea domniei lui Carol I şi a Elisabetei, dar mai ales în cea a lui Ferdinand I şi a Mariei, în rândul acestor personalităţi creşte ponderea artiştilor, literaţilor, mai ales a pictorilor şi muzicienilor. Nu lipsesc desigur nici istoricii, diplomaţii, militarii, politicienii, deopotrivă români şi străini. Şi, poate, într-un fel, destinul de centru de interes istoric românesc al Cotrocenilor se împlineşte tocmai în acest ultim răstimp. În acest spaţiu s-au luat cele mai importante decizii pentru soarta naţiunii române, s-au petrecut acte şi evenimente de cel mai larg interes. Între ele sunt declararea intrării României în Primul Război Mondial la 14 august 1916; semnarea Păcii de la Bucureşti-Buftea din 27 aprilie/7 mai 1918; primul Consiliu de Coroană după revenirea Casei Regale la Bucureşti în 28 noiembrie 1918; primirea delegaţiei din Bucovina, Basarabia şi apoi cea din Transilvania care aducea Declaraţia de la Alba Iulia din decembrie 1918, consfinţind astfel România Mare. Toate acestea şi nu sunt decât câteva – dau măsura unui loc de larg interes pentru neamul românesc, de importanţă naţională cu alte cuvinte. (...)

Partea modernă a edificiului, operă a arhitecţilor Paul Gottereanu şi Grigore Cerchez, adăposteşte într-o suită de spaţii dovezile conexiunii noastre artistice cu lumea modernă. Concretizate într-o succesiune de stiluri artistice expresive pentru veacurile 17-20, acestea dezvoltă o expunere bine dezvoltată, riguros organizată şi subliniată prin mijloace muzeotehnice. Este o excepţie în aria muzeografiei româneşti această posibilitate de a îngemăna două tipuri de mesaje: cel istoric şi cel artistic. O excepţie binevenită.

Dimensiunea artistică a muzeului creează o imagine de integrare în spaţiul continental occidental, subliniind propensiunea, tendinţa mereu trează a românilor de a fi cunoscuţi în lume, de a stabili legături cu aceasta. Or, piesele muzeale mărturisesc tocmai asemenea idei, susţinând dialogul fertil cu o serie de curente artistice, preluările şi transferurile de modele, împrumuturile reciproce. Înfiinţat într-o vreme de largi transformări sociale, politice şi economice, Muzeul Naţional Cotroceni îşi descoperă, prin caracterul lui inedit, funcţia de recuperare a unor epoci şi de respect faţă de public. Apariţia şi afirmarea sa denotă valoarea muzeografiei româneşti contemporane, arătând câtă nevoie de acte culturale, de instituţii specializate are societatea noastră.

Fragment din VACANŢE, VACANŢE... ROMÂNIE, PLAI DE DOR...

de Rodica Elena LUPU, Editura ANAMAROL, 2004