PUMNUL ŞI PALMA
ROMAN 2 SOLDAŢII, de DUMITRU POPESCUediţia a doua
Coperta RODICA ELENA LUPU
Culegere text ediţia a doua NINETA POPESCU
prima ediţie a apărut în anul 1981
Transmisibile, neliniştea şi înstrăinarea ce apasă o comunitate în criză acută de socialitate şi comuniune îşi lasă urmele şi vânătăile în protagoniştii romanului ce vin şi revin în tot ciclul frescei politice a lui Dumitru Popescu.
Eroii aceştia ca Manole Suru, Vladimir Cernea ori Sergiu Harnagea, parvenitul superior, prin specializare şi inteligenţă, aduc şi poartă, reamintindu-ni-le, “bolile” reversibile ale lumii pe care o croiesc.
Eroii aceştia ca Manole Suru, Vladimir Cernea ori Sergiu Harnagea, parvenitul superior, prin specializare şi inteligenţă, aduc şi poartă, reamintindu-ni-le, “bolile” reversibile ale lumii pe care o croiesc.
Analist pătrunzător şi subtil de “cazuri” nerezistente la infecţia ireductibilă şi nevindecabilă a puterii, scriitorul introduce, îmbogăţind-o, în galeria personajelor din literatura română câteva figuri reprezentative şi memorabile ale unei societăţi “groaznic de definitivate” (G. Lukacs) prin care cu toţii am trecut.
C. Stănescu
ISBN general: 978-606-640-108-1
ISBN: 978-606-640-106-7
Editura ANAMARL, 2015
Editura ANAMARL, 2015
Felicitari, ai editat un roman deosebit! Toate cele bune!
RăspundețiȘtergereFELICITARI!
RăspundețiȘtergereSucces in tot ceea ce intreprindeti, aveti o activitate minunata! Va multumim!
RăspundețiȘtergereO carte deosebita. Bravo, sincere felicitari!
RăspundețiȘtergereVom comanda acest roman, stim cat este de real tot ceea ce cuprinde. Va multumim, felicitari pentru editare!
RăspundețiȘtergereVa multumim, azi am cumparat cele trei volume de la libraria Mihai Eminescu, Bucuresti! Cu stima!
RăspundețiȘtergereVa multumim si va urmarim cu placere!
RăspundețiȘtergereO carte care ne-o doream, va multumim!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru editare, este o carte remarcabila!
RăspundețiȘtergereVa multumesc tuturor pentru trecere si cuvinte, toate cele bune!
RăspundețiȘtergere