Casa parinteasca, de Rodica Elena Lupu[

CASA PĂRINTEASCĂ

Pierdută în tăcere şi nemişcare,

Trăia şi răsufla ca înainte.

Razele lunii jucau închipuiri,

Feste ciudate şi pentru imaginaţia unui visător.

Cum stăteam pierdută în tăcere şi nemişcare

Puteam să jur că nu era goală,

Casa trăia şi răsufla la fel ca înainte.

Ferestrele erau luminate,

Perdelele fâlfâiau lin în noapte,

În bibliotecă uşa întredeschisă,

Uitaţi pe birou ochelarii mei,

Alături de vasul plin cu trandafiri tomnatici.

Un nor nevăzut până atunci

Acoperi luna, oprindu-se o clipă,

O mână întunecată înaintea unui chip.

Nălucirea pieri

Şi luminile ferestrelor se stinseră.

Aveam înaintea mea

Ziduri tăcute… fără suflet.

În vis, pe când norul acoperea luna,

Mă aflam departe

Şi aveam să mă trezesc în camera mea

Oftând, deschizând ochii

Mirându-mă de soarele strălucitor,

De cerul larg şi senin,

Atât de deosebit,

De dulcea lumină din visul meu.

Din volumul FERESTRE COLORATE, 
de Rodica Elena Lupu
antologie lirică, Editura ANAMAROL, 2015