MĂNĂSTIREA RÂMEŢ - JUDEŢUL ALBA

În Munţii Trascăului, pe aşa zisa „vale a mănăstirii”, acea vale îngustă, săpată de apa Geoagiului, râul pornit din Munţii Abrudului, care se varsă în Mureş, lângă Teiuş, se află Mănăstirea Râmeţ, una dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe monahale din Transilvania. Drumul îngust, care duce spre mănăstire descoperă credinciosului şi călătorului un monument istoric unic, datând din secolul 14, o mănăstire, cum arată Nicolae Iorga, ctitorită de călugări singuratici, căci numirea „rîmeţi” nu înseamnă altceva decât „ermiţi”, adică pustnici. Privitor la vechimea mănăstirii, cercetătorii au remarcat că anul de pe piatra aşezată deasupra uşii de intrare în biserică: „Dintîău au fost zugrăvită s(fân)tă biserica în zilele lui Matiiaş crai, văleato 6895”, nu corespunde domniei lui Matei Corvin(1458-1498) şi este posibil că cel care a săpat inscripţia lapidară a greşit cifra sutelor. Recent, un colectiv de cercetători după ce au studiat o inscripţie slavonă de pe arcada dintre naos şi pronaos, au descifrat următorul text de o însemnătate deosebită: „Am scris eu prapăcătosul rob a lui Dumnezeu, Mihul, adică zugravul de la Crişul Alb, cu încuviinţarea arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Ludovic în anul 6885 (1377), luna iulie 2”. Aşadar, mănăstirea este cu cel puţin un secol mai veche decât se credea, după cum arată inscripţia de pe cel de al treilea strat de pictură şi că la acea dată în Transilvania exista o organizare bisericească superioară, cu un ierarh propriu, în fruntea ei, cu titlul de arhiepiscop.(...)

Fragment din Vacaţe, Vacanţe...Românie, Plai de dor...

de Rodica Elena Lupu

Editura ANAMAROL